Politică

Oltean: Sunteţi o femeie frumoasă, doar nu o să umblaţi în tenişi. Udrea: Aş umbla şi desculţă

Elena Udrea a declarat, vineri, la Bistriţa, că e dispusă să umble şi desculţă, nu doar în tenişi, dacă ar şti că acest lucru ar ajuta PDL să revină la guvernare. Elena Udrea a reacţionat la o afirmaţie a lui Ioan Oltean care i-a spus că e o femeie frumoasă, deşteaptă, şi nu poate umbla în tenişi. (FOTO)

„Dacă aş şti că asta ar ajuta PDL câştige din nou alegerile, să revină la guvernare, aş umbla şi desculţă, nu numai în tenişi”, a declarat Elena Udrea în faţa membrilor PDL Bistriţa-Năsăud veniţi să asculte moţiunea „Noul PDL – O nouă Românie”.

Elena Udrea i-a răspuns astfel lui Ioan Oltean care i-a făcut un portret Elenei Udrea  în faţa participanţilor la întrunire.

”Elena Udrea a venit să convingă că nu e doar o femeie frumoasă care are poşete frumoase şi pantofi cu tocuri înalte. A venit să convingă că este un lider marcant al PDL, că este un om care poate să conducă PDL, un om care atunci când se angajează într-o asemenea competiţie electorală este conştient şi responsabil de ce spune şi ce face şi că angajamentul public făcut va fi de natură a fi pus în practică după 23 martie”, a spus Oltean.

El a declarat că toţi cei care au venit să asculte moţiunea Elenei Udrea au venit „cu încredere” şi el speră că vor pleca cu „încredere şi mai mare”.

„Aţi inspirat forţă, încredere, putere. Aţi fost un om politic care nu aţi fost îngenuncheat niciodată, un om politic care aţi făcut performanţă maximă la Ministerul Dezvoltării Regionale, un om politic care nu a fost niciodată asociat cu corupţia, ticăloşia, hoţia, ci doar cu performanţa, cu poşetele şi cu pantofii, dar asta este. Sunteţi o femeie frumoasă, ce să faceţi, doar nu o să umblaţi în tenişi”, a spus Ioan Oltean.

„Nu eu trebuie să conving oamenii pe cine să voteze. Nu vreau să-mi reproşeze mie. Vreau să voteze cum conştiinţa le dictează în urma acestei întâlniri şi a altora care vor urma. Competiţia trebuie să fie una cinstită, corectă, transperentă. Elena Udrea poate fi preşedintele acestui partid”, a spus Ioan Oltean.

Mai multe imagini de la lansarea moţiunii Elenei Udrea pentru şefia partidului – pe pagina noastră de Facebook!

motiune1 motiune2 motiune3 motiune4 motiune5 motiune6 motiune7 motiune8 motiune9 motiune10 motiune11 motiune12

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.