(FOTO) Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a găzduit evenimentul ”Pentru un Paște liniștit”, organizat de Asociația Tineri pentru Comunitate, ocazie cu care membrii comunității ucrainene au fost invitați la vopsirea tradițională a ouălor de Paști.
”Paștele este sărbătoarea care ne încurajează să fim mai răbdători, mai blânzi și mai empatici. În Vinerea Mare, am reușit să aducem comunității de ucraineni stabiliți la nivel local clipe de bucurie, pace și socializare în cadrul campaniei „Pentru un Paște liniștit”. Cu sprijinul partenerilor locali, am organizat un atelier de vopsire ouă, am oferit mici daruri, surpriza venind din partea ISU BN care a prezentat copiilor parte din tehnica de intervenție a pompierilor”, a menționat Asociația Tineri pentru Comunitate.
Tot pentru ucrainenii refugiați și în prezența acestora, miercuri seară la biserica de la Coroana a fost oficiată o slujbă.
👏🏻👏🏻👏🏻