Social

Mircea Bravo s-a căsătorit cu o tânără din județ. Cine nu a putut lipsi de la nunta comediantului (FOTO)

Vlogger-ul Mircea Bravo, originar din Beclean și ambasador al Via Transilvanica, cu peste 3,3 milioane de fani pe Facebook și peste un milion de urmăritori pe Youtube, s-a căsătorit, joi, la Cluj, cu Georgiana, aleasa inimii lui, originară din Bistrița-Năsăud.

De la petrecere nu lipsit nici bunicadin Chinteni, Tanti Lenuța (75 de ani), femeia care este adesea prezentă și în clipurile pline de umor pe care Mircea le distribuie pe contul personal de Youtube. 

”Ea e din județul Bistrița-Năsăud. O cheamă Georgiana. Suntem împreună cam de un an de zile”, a declarat Mircea Bravo, de curând, adăugând că aleasa lui lucrează în mediul universitar și este cu opt ani mai mică decât el.

Mircea Bravo, pe numele său real Mircea Popa, originar din Beclean, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca, însă a renunţat la o carieră în avocatură pentru a se dedica unui hobby care l-a făcut celebru în România. A început în 2014 să posteze diverse farse pentru a deveni cunoscut: a intrat într-un mall îmbrăcat în scutece, a făcut farse cu poliţişti, preoţi sau taximetrişti. După un an, a abandonat farsele, dar a continuat pe partea de comedie, spre deliciul fanilor de pe reţelele de socializare. În tot acest timp a realizat sute de materiale umoristice şi zeci de reclame neconvenţionale care au devenit virale pe Internet.

Potrivit ultimului bilanț depus la Finanțe de Bravo Production, compania a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de trei milioane de lei și un profit de peste 2,2 milioane lei. Bilanțul Bravo Production arată o creștere spectaculoasă față de anul 2020, când compania a avut o cifră de afaceri de două milioane de lei și un profit de 1,4 milioane de lei, cu puțin mai mult decât în 2019, când Bravo Production a raportat un profit de 1,3 milioane de lei, la o triplare a cifrei de afaceri față de 2018. În 2021, Mircea Bravo a realizat și un film de comedie de lung metraj care va apărea în toamnă în cinematografe.

Sâmbătă, alături de Georgiana, Mircea Bravo a fost la Bistrița la inaugurarea tronsonului din Via Transilvanica, porțiunea care trece prin oraș, întrucât a fost desemnat de Asociația Tășuleasa Social ambasador al potecii de drumeție.

5 comentarii

  • Bravo, Mircea Bravo, băiet fain, fată de ominie șî di pi la noi. No eu recunosc sunt fan Mircea Bravo, îmi descrețesc fruntea cu Haurențiu, îmi plac cei din Las Fierbinți. Cu ăștia am trecut mai ușor prin pandemie, nu cu Johăniță și Arahat, că nu-i pastilă mai bună decât zâmbetul, nici injecție mai sănătoasă decât râsul, de oricine, de orice, chiar și de mine, râs să fie…

    • Nu-i comedie mai mare ca aceea in care joaca Ciolacu, Volguta Vasilescu, V. V. Dancila, A. Caciu, Firea si Grindeanu! Vrei cateva nume de pe la noi? Suntem pe loc fruntas la nivel de tara, singurul clasament in care stam bine! Tara amarata, trista, plina de umor involuntar; adica din prostie. Inca un pas inapoi si vom surclasa Teleormanul si Vasluiul! Tot inainte, tovarasi, ca inainte era mai bine!

  • Nimeni lume nu se înșală/ca feciorul când se însoară!
    Descunună- mă părinte c-am fost tânăr fără minte.

  • Mircea Bravo, pe numele său adevărat Mircea Popa, este în prezent unul dintre cei mai în vogă influenceri și comedianți din România. El a absolvit Facultatea de Drept, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, din Cluj, iar după absolvire a ratat intrarea în barou la mustață, din cauza unei singure întrebări grilă, la care a răspuns greșit. Ar fi putut să devină magistrat, însă eșecul de la examen l-a determinat să facă o schimbare. Astfel a ajuns să-si descopere o pasiune pentru comedie, devenind unul dintre cei mai importanti influenceri și comedianți din România. Astăzi este una dintre vedetele mediului online de la noi, fiind urmărit de peste 900.000 de oameni pe YouTube, dar are show-uri de stand-up comedy și este foarte apreciat de generații de vârstă foarte diferite. Videoclipurile sale cu „bunica” sunt un adevărat succes.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.