Actualitate

Record de temperatură la Bistrița

30 iunie 2022 a fost o zi cu recorduri de temperatură pentru luna iunie în județul Bistrița-Năsăud, cu maxime foarte ridicate, demne de codul roşu emis, anunță Meteo.BN.

Astfel, stația meteo ANM Bistrița a înregistrat valoarea maximă de 34,9°C, cu 0,4°C mai mult față de vechiul record pentru luna iunie, de 34,5, înregistrat în 23 iunie 2016.

Stația Meteo.BN, aflată mai aproape de insula de căldură a oraşului, a urcat valoarea maximă la 35,9°C.

Recordul absolut la Bistrița este de 37,7°C, atins în 5 august 2017.

Mai cald a fost la Beclean, cu 36,4°C, la Năsăud şi Ciceu Mihăieşti, 36,3°, în timp ce la Teaca s-au înregistrat 35,5°C.

Tot județul a avut peste 30°C, doar la peste 1.000 m alt. temperaturile fiind mai moderate, spre 27°C, mai precizează Meteo.BN.

Valul de căldură persistă şi vineri, când valorile vor fi, din nou, extreme pentru zona noastră, fiind tot cod roşu de caniculă.

Ce va fi vineri? Ne spune tot Meteo.BN. Vremea va deveni usor instabilă în județ, dar va rămâne caniculară, astfel, vom avea un cer variabil, cu înnorări după-amiază iar temperaturile se vor apropia din nou de maximele istorice ale perioadei. Vom avea valori cuprinse între 32 si 36°C, iar şansele de ploaie vor aparea totuși după-masă, când averse sunt de interes mai ales în zonele de munte dar cu șanse de apariție, izolat, și în rest. La Bistrița, vremea va fi caniculară, din nou, după-masă, când indicele ITU va atinge pragul critic de 80 de unități, vântul va sufla slab iar temperatura maximă va atinge 35/36°C. În a doua parte a zilei sunt condiții de dezvoltări noroase convective și, trecător, de averse însoțite de fenomene electrice.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.