Prin PNRR vor putea fi accesate fonduri europene odată cu implementarea reformelor și investițiilor stabilite prin Componenta 15-Educație, în acest sens fiind adoptată o Ordonanță de Urgență prin care se creează cadrul legal pentru îndeplinirea a încă două jaloane, spune deputatul PNL Diana Morar într-o postare pe Facebook.
Primul jalon permite o conectare directă, mult mai eficientă, a învățământului superior la cerințele pieței muncii, corelat cu îmbunătățirea capacității de a forma specialiști. Va fi posibilă parcurgerea unei rute complete de învățământ dual de la nivel preuniversitar până la nivel universitar.
Prin cel de-al doilea jalon sunt reglementate serviciile de tip ludotecă (loc de joacă, centru de activități recreative și educaționale) în localitățile în care nu există locuri suficiente în creșe sau grădinițe, precum și creșterea accesului copiilor cu vârsta de până la 6 ani la serviciile de educație timpurie.
Corect…Jaloanele sunt niste obstacole care de obicei se ocolesc in teorie.La noi de dara asta teoria e totuna cu practica,adica vom fenta si aici.