În week-end-ul trecut, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud, împreună cei din cadrul polițiilor orășenești, cu atribuții pe această linie, au continuat acțiunile pentru siguranța traficului rutier și prevenirea accidentelor, pe raza județului, informează Inspectoratul de Poliție.
Totodată, s-a acționat pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, fiind efectuate 82 de testări cu aparatele etilotest și drugtest. În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, polițiștii au oprit pentru control 160 de autovehicule și au legitimat peste 200 de persoane.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 105 sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 36.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost reținute 7 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
De asemenea, polițiștii rutieri au constatat, în flagrant, mai multe infracțiuni pentru care s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosare penale.
În 25 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat și oprit în trafic un bărbat de 44 de ani din Baia Mare, care conducea un autoturism pe Drumul Național 17D, prin localitatea Săsarm. Autoturismul în cauză rula cu viteza peste limita legală, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 104 km/h. Totodată, fiind efectuate verificări, polițiștii au constatat faptul că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind cercetat într-un dosar penal în urma unui accident rutier cu victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 24 septembrie, polițiștii năsăudeni au oprit pentru control un autoturism, iar la volan au identificat un bărbat de 32 de ani, din Mititei. Autovehiculul a fost depistat și oprit în Salva, la intersecția drumurilor naționale 17C cu 17D, în timp ce se deplasa pe direcția Salva-Coșbuc. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul avea autorizația provizorie de circulație expirată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În 25 septembrie, polițiștii din Năsăud au oprit o autoutilitară, la volanul căreia se afla un bărbat de 49 de ani, din Coșbuc. Autovehiculul în cauză a fost depistat și oprit pe raza localității Telciu. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În seara de 24 septembrie, polițiștii din Sângeorz-Băi au depistat în trafic un autoturism care circula pe Drumul Județean 172D, prin Poiana Ilvei, iar la volan se afla un bărbat de 37 de ani, aflat sub influența alcoolului. Rezultatul testării cu aparatul etilometru a fost 1.35 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
La data de 25 septembrie, polițiștii din Sângeorz-Băi au depistat în trafic un autoturism care circula pe raza orașului, iar la volan au identificat un tânăr de 20 de ani, ce se afla sub influența alcoolului. Verificările efectuate de polițiști au indicat faptul că șoferul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Rezultatul testării cu aparatul etilometru a fost 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Mda, dar dacă acești domni stau în față la prefectura, nu prea îi ceva wau, trebuie mers prin cartiere, străzi laturalnice, mai dati o tură și prin alte puncte mai fierbinți.
Corect, drifturi în parcul industrial de la sărată, liniuțe,