Actualitate

Magnoliile ne bucură iar cu frumuseţea lor

După câteva zile calde, putem spune fără teama de a greşi că primăvara a venit cu adevărat. Cea mai bună dovadă sunt magnoliile care au început să înflorească. Le putem admira în Piaţa Petru Rareş şi pe străzile din jur, dar şi în alte zone din oraş. Mai ales cele albe s-au grăbit să ne bucure cu frumuseţea lor, aşa cum o fac în fiecare an indiferent de momentul în care înfloresc.

Magnolia este o plantă care iubeşte soarele, dar se poate cultiva şi la semiumbră. Iubind căldura, se cultivă la altitudini relativ joase, până la 600 de metri înălţime, şi la locuri adăpostite, de preferinţă pe lângă clădiri sau ziduri. Distanţele de plantare faţă de alte specii sunt de circa 4 metri, în cazul în care formele sunt arboricole, sau de circa 3 m, dacă magnoliile sunt arbustiforme.

Numele magnoliei provine de la botanistul fancez Pierre Magnol. Magnolia este cunoscută şi cultivată în Asia şi America de foarte multă vreme, în China fiind folosită încă din 1083 la vindecarea unor boli. Prima introducere în Europa a acestei plante îi aparţine lui John Bannister, un renumit botanist.

În România, magnolia a fost introdusă în cultură în 1880. Se cunosc mai multe varietăţi: magnolia acuminata, denudata, macrophilla, magnolia kobus şi tripetala sau magnolia hibridă soulangiana, care, la noi, este considerată printre cele mai frumoase.

magnolii 2 magnolii 3 magnolii 4 magnolii 5

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.