Politică

Senatorul Dorin Dobra, la dezbaterea organizată de UBB Cluj pe tema regionalizării

Senatorul Dorin Dobra, membru al Comisiei pentru Afaceri Europene, a participat la şedinţa publică a CAE care a avut loc la Cluj-Napoca cu scopul de a promova transparenţa în spaţiul public, a activităţii comisiei şi a problematicilor europene dezbătute în Parlamentul României. Politicienii şi reprezentanţii UBB au decis să formeze un grup de lucru comun.

În această săptămână a avut loc şedinţa publică a Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului organizată la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Studii Europene, Cluj-Napoca.

Demersul vine ca urmare a invitaţiei universităţi dar şi a intenţiei comisiei parlamentare de a promova transparenţa în spaţiul public, a activităţii comisiei şi a problematicilor europene dezbătute în Parlamentul României.

Prima parte a şedinţei Comisiei pentru Afaceri Europene a fost una comună cu corpul profesoral din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai dedicată procesului de regionalizare, ca temă actuală de dezbatere în spaţiul public românesc. Fiecare dintre cele două părţi şi-au desemnat reprezentanţi care să prezinte numerosului public studenţesc viziunile proprii în ce priveşte procesul de regionalizare, în încercarea de a se găsi o punte de legătură şi colaborare între mediul politic şi cel academic.

Din partea Universităţii Babeş-Bolyai au luat cuvântul prof. univ. dr. Nicolae Păun, decan al Facultăţii, prof. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universităţii Babeş-Bolyai, prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, dr. Bogdan Dumitru, iar din partea Comisiei pentru Afaceri Europene au luat cuvântul senatorii Anca Boagiu, preşedintele Comisiei, senatorii Creţu Gabriela, Dorin Dobra şi Octavian Motoc.

Concluziile primei părţi a şedinţei au punctat necesitatea reformei administraţiei publice, concretizată într-o descentralizare administrativă reală, precum şi conectarea procesului regionalizării la politicile publice naţionale. Rolul central al acestor măsuri este creşterea eligibilităţii regiunilor pentru atragerea fondurilor europene, precum şi creşterea competitivităţii şi a coeziunii în raport cu celelalte regiuni europene, se arată într-un comunicat.

La finalul reuniunii pe regionalizare, atât Comisia pentru Afaceri Europene a Senatului cât şi reprezentanţii corpului academic al Universităţii Babeş-Bolyai şi-au luat angajamentul pentru crearea unui grup de lucru comun atât în privinţa regionalizării cât şi al legislaţiei europene transpuse în legislaţia românească, în ce priveşte respectarea principiilor subsidiarităţii şi al proporţionalităţii.

Cea de-a doua parte a şedinţei Comisiei pentru Afaceri Europene a avut loc în prezenţa studenţilor masteranzi cu scopul de a le exemplifica atât procedurile interne cât şi tipurile de documente europene supuse analizei şi deciziei Comisiei.

În cadrul şedinţei au fost examinate trei acte normative europene în vederea stabilirii respectării principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, acestea făcând parte din Pachetul de acte legislative privind „fontierele inteligente”: propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a sistemului de intrare/ieşire (EES) pentr înregistrarea datelor referitoare la intrarea şi ieşirea resortisanţilor ţărilor terţe care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene – COM(2013) 95 final; propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 562/2006 în ceea ce priveşte utilizarea sistemului de intrare/ieşire (EES) şi a programului de înregistrare a călătorilor (RTP) – COM(2013) 96 final; propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a programului de înregistrare a călătorilor – COM(2013) 97 final;

Raportor asupra documentelor a fost desemnat din partea Comisiei pentru Afaceri Europene senatorul Dorin Dobra, totodată şi profesor universitar în cadrul aceleaşi facultăţi.

Studenţii au putut asista, analiza şi interveni în procesul deliberativ, concluzia finală fiind respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii de către toate documentele europene analizate.

CAE 2 CAE 3

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.