Actualitate

Diana Morar: Dorim extinderea Programului ”Masă caldă” în fiecare școală

178.000 de elevi vor primi sprijin alimentar la nivel național prin Programul ”Masă caldă”, numărul unităţilor de învățământ fiind suplimentat de la 300 la 450.

”Așadar, în acest an şcolar, 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat vor beneficia zilnic, gratuit, de un sprijin alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată. În județul Bistrița-Năsăud, programul de acordare a suportului alimentar se derulează în școli din comunele Leșu, Livezile, Matei, Parva, Târlișua, Tiha Bârgăului, Sânmihaiu de Câmpie.

PNL intenționează să extindă Programul ”Masă caldă” în fiecare școală! Conform statisticilor, anual, circa 45.000 de copii renunță la școală, alți peste 200.000 de mii nu sunt înscriși, aproape 2 milioane se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar imposibilitatea de a procura o masă caldă a crescut în rândul familiilor cu mulți copii. În calitate de membru al Comisiei pentru învățământ din cadrul Camerei Deputaților, voi face demersuri pentru a contribui la extinderea generală a programului, aceasta fiind una dintre cele mai importante măsuri de combatere a abandonului școlar”, spune deputatul PNL Diana Morar într-o postare pe Facebook.

4 comentarii

  • Noi dorim ca o masa calda si atat ,sa fie beneficiul unora care s au prea haladit pe spatele amaratilor.Schimbati sistemele…cel juridic ,economic si social si dati posibilitatea oamenilor de rand sa isi castige traiul sa creeze plus valoare pentru societate sa traiasca ei si copiii lor din muncesc.Nu mai tot scoateti ochii oamenilor cu masuri sociale de tip pomana.Ajutoarele sa fie date celor cu adevarat nevoiasi si care au circumstante pentru a le primi .Asa mai dati cate un voucher in puza dintre numaratoarea foselor.

    6
    1
  • Tot copii sunt și cei de la liceu! Aici sunt vechile cantine concepute pentru cei cazați în internate, efortul financiar pentru a le activa cred că e uriaș. Părerea mea e că merită, pentru a servi zilnic o masă caldă pentru toți elevi. Mai cred că, nici țigări nu le mai trebuie ori să părăsească curtea scoli.

    2
    1
  • Sunt curioasă cum o să se aplice acest program, majoritatea școlilor nu dispun de sală de mese cu bucătărie proprie, de la firmele particulare de catering eu nu aș da copiilor să mănânce pentru patronii n-au nici o treabă cu siguranța alimentară ei sunt doar cu profitul, (știu cazuri de școli care folosesc catering pentru masa caldă unde la început meniu era decent după care mâncarea a devenit execrabilă și porțiile foarte mici), sau să duci copiii la restaurant ceea ce chiar e culmea. Și ar mai fi ceva: fiind masa de prânz, la ora ceea profesorii sunt plecați acasă pentru că ei lucrează 4 ore pe zi, cine o să supavegheze copiii la masă? Și de unde bani pentru această masă caldă? Că deabia mai sunt bani de pensiile speciale și de ratele/chiriile magistraților la vilele lor de lux!

    6
    3
  • Ar fi o masura foarte buna, cu adevarat in sprijinul copiilor si sper sa nu ramana in stadiul de dorinta/proiect. Sunt si firme de catering bune, nu asta este problema. Problema este finantarea programului, motiv pentru care este in stadiul de ,,dorinta,,.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.