Actualitate

A doua ediţie a concursului de gătit gulaş, pe 26 mai în Pădurea Schulerwald

Primăria municipiului Bistriţa va organiza în Pădurea Schulerwald, duminică 26 mai, începând cu ora 9.00, un concurs culinar de gătit gulaş, dotat cu premii. Evenimentul se înscrie în calendarul evenimentelor care vor avea loc în week-end-ul respectiv cu ocazia ”Maialului bistriţean maghiar”, sărbătoare aflată la cea de-a XIII-a ediţie.

Condiţiile de participare sunt următoarele:

– deţinerea unui ceaun cu o capacitate de minim 20 de litri;

– asigurarea, din resurse proprii, a ingredientelor necesare pregătirii gulaşului, mai puţin carnea şi cartofii care vor fi asigurate de către municipalitate;

– distribuirea gratuită, la finalul competiţiei, a 30 de porţii pentru cei prezenţi.

Municipalitatea va asigura montarea pavilioanelor şi va pune la dispoziţia participanţilor, gratuit, lemnele de foc şi două ingrediente de bază: carnea şi cartofii.

Concursul este deschis atât persoanelor fizice cât şi agenţilor economici, iar termenul limită de înscriere este data de 20 mai, informează Primăria Bistriţa.

Pentru detalii suplimentare cei interesaţi se pot adresa Serviciului Educaţie, Turism – persoană de contact: Mihaela Curteanu, tel. 0756.122.015.

La ediţia de anul trecut a competiţiei culinare au participat 21 de echipe din România şi Ungaria.

Foto: arhivă 2012

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.