Actualitate

Augustin Zegrean: Mi-ar plăcea foarte tare ca sediul Curţii Constituţionale să fie la Bistriţa

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat că i-ar plăcea foarte mult ca sediul CCR să fie mutat la Bistriţa. ”Poate că ar fi mai relaxant în altă parte decât în Bucureşti”, a spus Zegrean, adăugând că asupra judecătorilor Curţii Constituţionale nu s-au făcut presiuni politice.

”Mie mi-ar plăcea foarte tare să se mute la Bistriţa sediul CCR. Din iunie, doar un singur judecător va fi cu domiciliul în Bucureşti, deci ar trebui să o mutăm în opt localităţi să fim fiecare acasă. Sincer, mi-ar plăcea să ne mutăm din Bucureşti, poate că ar fi mai relaxant în altă parte, nu ne-ar mai urmări nici presa atât de mult”, a precizat Zegrean.

Întrebat dacă sediul CCR ar trebui mutat din Bucureşti pentru a fi evitate presiunile politice, Augustin Zegrean a menţionat că asupra judecătorilor CCR nu s-au exercitat niciun fel de presiuni politice. ”Noi nu avem niciun fel de presiuni politice. Erau opinii personale din partea celor care au spus că au fost, dar nimeni nu a sesizat niciun fel de organ pentru presiuni politice, au fost altfel de sesizări”, a spus el.

Vicepreşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Tudor Chiuariu (PNL), a propus ca sediul CCR să fie mutat din Bucureşti la Iaşi, Cluj-Napoca sau Sibiu, pentru a fi evitate presiunile politice asupra judecătorilor.

Zegrean a spus despre instituirea a două niveluri de activitate a CCR, propusă de senatorul PNL Tudor Chiuariu, că până în 1997 s-a întâmplat aşa ceva şi ”se certau judecătorii între ei”. ”A mai fost aşa. Până în 1997, au fost două grade de jurisdicţie şi se certau judecătorii între ei la nesfârşit, pentru că unii judecau în fond, iar alţii în recurs, după care ceilalţi judecau în fond şi ăilalţi în recurs”.

Zegrean a adăugat că pentru numirea unui judecător român la CEDO se va înfiinţa, aşa cum prevede ordonanţa Guvernului, o comisie care selectează dosarele candidaţilor. ”Se va înfiinţa comisia de care e vorba în ordonanţă, e vorba de 9 persoane, ele vor face o selecţie a dosarelor, vor constata dacă cei care se înscriu îndeplinesc condiţiile pentru a deveni judecători la CEDO, după care fac propuneri la Guvern. Nu fac o propunere sau două sau trei, câte dosare găsesc în conformitate cu legea, fac propuneri mai departe. Sunt sesizate apoi comisiile juridice şi pentru drepturile omului de la Parlament şi abia la sfârşit Guvernul alege din propunerile care s-au formulat trei oameni pe care îi propune Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi acolo se hotărăşte, acolo mai sunt o dată audiaţi de Comisia juridică a Adunării Parlamentare şi apoi sunt votaţi în plen, se votează unul singur”, a explicat preşedintele CCR.

Curtea Constituţională a României a decis că este constituţională ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind procedura de selecţie şi desemnare a judecătorului român la CEDO. ”S-a respins şi excepţia formulată de Avocatul Poporului pe ordonanţa dată de Guvern cu constituirea comisiei, s-a respins şi cererea de conflict, s-a constatat că nu este conflict. Judecătorul la CEDO va fi selectat după cum prevede ordonanţa de urgenţă. Trebuie însă să înţelegem că hotărârea în această privinţă o ia până la urmă Parlamentul European, nu o ia România. România propune trei nume, unul dintre ele poate fi admis sau pot fi respinşi toţi. Dacă sunt respinşi toţi se reia procedura”, a spus Augustin Zegrean.

Curtea Constituţională a României a decis joi că este constituţională ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind procedura de selecţie şi desemnare a judecătorului român la CEDO.

Agerpres

6 comentarii

  • si mie mi-ar placea multe sa se intimple in tara asta . de ex. ca pensionarii [de orice fel], sa-si vada de pensia lor si sa traiasca fericiti pina la adinci batrineti si in locul lor sa vina tineri. dar…………sint vise. ce spuneti ????

  • Si altor oameni le-ar placea sa va retrageti la pensie, domnule Zagrean, si sa nu mai cumulati salariul cu pensia (ambele foarte mari).

  • sa vina tineri in locul dansului sa ce!?!?!? sa legalizeze drogurile, bai raul adrian fac pariu ca nici nu il cunosti pe omu asta si vorbesti. esti mic copil inca mai crezi in mos craciun, te-o adus barza, nu zice ceva rau ca te bate doamne doamne. habar nu ai cine conduce lumea crezi ca la curte se doarme sau ce!?!?

    • cum sa nu-l cunosc …….ca il arata astia in fiecare zi pe toate posturile si ziarele. il cunoaste si baiatul meu care are 5 ani, nu asi vrea sa-ti spun ce spune cind il vede . la Curte nu se doarme , se……….bip, bip,biiiiip ! intelegi tu .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.