Actualitate

Băsescu s-a simţit bine la Salva. A făcut baie de mulţime şi a primit cadouri (FOTO)

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o baie de mulţime la finalul slujbei de la Mănăstirea Salva, la care au asistat aproximativ 5.000 de persoane. Întrebat pentru ce s-a rugat, şeful statului a răspuns: ”Ca fiecare...”. El a primit în dar de la maica stareţă o icoană, de la consilierul judeţean Gabriela Montoiu o trăistuţă brodată, iar de la profesoara Ana Filip cartea ”Istoria Mănăstirii Salva”.

Un bărbat de aproximativ 60 de ani care a spus că are probleme cu justiţia s-a aşezat, vineri, în faţa coloanei oficiale a preşedintelui Traian Băsescu, pentru a-i înmâna o scrisoare, în timp ce şeful statului se pregătea să plece către Mănăstirea din Salva de la stadionul din Năsăud, unde aterizase cu elicopterul. Angajaţii SPP l-au dat la o parte, însă preşedintele Traian Băsescu a oprit şi a luat scrisoarea bărbatului.

La terminarea slujbei de la Mănăstirea Salva, preşedintele Traian Băsescu a primit o icoană de la maica stareţă Stravofora Emanuela Moisa şi cartea ”Istoria Mănăstirii Salva” de prof. Ana Filip, direct de la autoare. Băsescu a intrat apoi în biserica nou sfinţită din cadrul complexului monahal, iar ulterior a făcut o baie de mulţime.

Sute de oameni s-au înghesuit să îi strângă mână, unele femei în vârstă solicitându-i să le mărească pensiile. Şeful statului le-a urat oamenilor ”Hristos a înviat!”, a dat mâna cu oamenii, s-a pupat cu câteva doamne îmbrăcate în costume populare şi a împărţit unor copii cozonac primit de la mănăstire.

Întrebat dacă i-a plăcut la Mănăstirea Salva, Băsescu a răspuns: ”Da, ca întotdeauna”. Întrebat pentru ce s-a rugat, Băsescu a spus: ”Ca fiecare…”. Traian Băsescu a precizat că a venit la Salva special pentru maica stareţă, care se roagă pentru el, şi pentru că Mănăstirea Salva este una din puţinele din ţară cu hramul ”Izvorul Tămăduirii”.

Şeful statului a urcat apoi în maşină, însă a coborât pentru a primi un cadou din partea vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean, oferit de consilierul judeţean Gabriela Montoiu. Ea i-a dat o trăistuţă brodată cu motive populare, o pălărie cu pană de păun în miniatură şi un pliant cu informaţii despre creatoarea populară Virginia Linul, care le-a confecţionat.

El a luat cadoul, după care coloana oficială s-a îndreptat spre stadionul din Năsăud, de unde Traian Băsescu a plecat cu elicopterul.

La hramul Mănăstirii Salva au participat aproximativ 5.000 de persoane, lăcaşul de cult pregătind pentru sărbătoare 40.000 de sarmale, cozonac, vin, apă şi sucuri, produse oferite credincioşilor la ieşirea de la slujbă.

După Liturghie, oficialităţile, preoţii şi episcopii au fost invitaţi la o masă festivă, fiind pregătite meniuri pentru 500 de persoane.

Mai multe imagini – pe pagina noastră de Facebook!

salvabasescu1 salvabasescu3 salvabasescu2 salvabasescu4 salvabasescu5 salvabasescu6 salvabasescu7 salvabasescu8 salvabasescu9 salvabasescu10 salvabasescu11 salvabasescu12

13 comentarii

    • ei.. uite ca nu a fost sa fie… Vezi repede pe Antena3, o sa gaseasca ei 3 pensionari care urle in microfon ca ei mor de foame..si ca basescu e de vina… Ai deschis? E cu galben? Asa-i ca e fain? :))))))

    • si tu ai obsesii cu antena 3? …. cred ca e tare greu sa te impcai cu gandul ca exista, in tara asta, un post tv nebasist sau mai bine zis antibasist … e greu…

  • Ma si miram sa nu fie si gunoaele din feldru si lingai stau cu mina intinsa la cersit cred ca vroiau sa le dea ciombu ceva sa linga

    • fugi si tu repede la antena 3 si vezi.. poate poate zic aia cum o fost huiduit basescu.. si cum o furat udrea… si cum face greva foamei tanti aia invatatoarea senatoare a lor pe care o plateau.. si mai prinzi si tu curaj :))))))))))

  • La Salva oamenii au bun simt! Isi respecta conducatorii indiferent de culoarea politica! Asa ca cei carora le place scandalul…de data asta nu li s-a dat satisfactie !!!

  • E o sarbatoare mare si oameni au mers la manastire sa se roage nu ia interesat cine vine si de la ce partid cred ca lau primit pe Basescu ca pe oricare om care merge sa se roage la biserica.Felicitari tuturor care au participat la slujba ca au demonstrat ca intr-o zi de sarbatoare oamenii se roaga si nu fac palitica sau jocurile politice.

  • Este o vorba veche …,e greu sa ajunga dracu’ la cruce”…si totusi, Romania e tara tuturor posibilitatilor.

    • tu chiar esti idiot …….ce ai cu tara asta ,daca nu-ti place dute vere cit vezi cu ochi

    • Ma’ Ioane (ca sa vb pe limba ta) da’ greu de cap mai esti.,, Ca sa vezi ce ai inteles tu… (unde dai si unde crapa). Si totusi, inca multi saraci cu duhul avem in tarisoara asta !

    • bine ca esti tu stiut,fix pix si destept nevoie mare ce sa mai zic vai de tine

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.