La Palatul Culturii are loc o nouă ediție a conferințelor intitulate generic ”Ateneul de Bistrița”, în care municipalitatea invită personalități remarcabile ale culturii și științei într-un cadru dedicat dezbaterilor libere privind procesele și tendințele de evoluție ale vremurilor noastre.
Miercuri 8 februarie, de la ora 18.00, invitat este reputatul regizor Silviu Purcărete, care va vorbi ”despre Phaedra, Faust, Mephisto și tinerețe fără bătrânețe”.
Parteneri de dialog: președintele UNITER, scenograful Dragoș Buhagiar, criticul teatral Sebastian Vlad Popa, poetul Dan Coman, scriitorul Laur Cavachi, actrița Alexandra Tofan.
Este a treia ediție a Ateneului de Bistrița. Până acum, invitați au fost diplomatul Lazăr Comănescu și politologul româno-israelian Michael Shafir.
Un pictor debutează ca poet. Lansare ”Infinitezimal”
Tot la Palatul Culturii, cu o zi înainte, marți 7 februarie, de la ora 18.00, Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” organizează o serie de lansări la Palatul Culturii.
Adaugă comentariu