Actualitate

Ca să se schimbe la faţă, Şcoala Gimnazială nr. 4 şi-a pus toate speranţele în ecologie

Şcoala Gimnazială nr.4 Bistriţa este implicată într-o campania de ecologie şi protecţia mediului, reciclarea selectivă a deşeurilor în cadrul proiectului naţional „Şcoala mea verde” coordonat de echipa celui mai mare proiect de implicare socială din România - “Let-s do it, România”! al cărui mare premiu este renovarea şcolii. Elevii şi profesorii s-au mobilizat până acum exemplar.

Etapele proiectului “Şcoala mea verde” presupun o campanie de sensibilizare socială prin desfăşurarea unor activităţi educative/ecologice de voluntariat, desfăşurarea unor activităţi de colectare selectivă a deşeurilor, dar şi a unor activităţi de educare civică ECO a elevilor, comunităţii şi părinţilor.

“Acest proiect se adresează unităţilor de învăţământ a căror clădire necesită consolidare şi reprezintă o direcţie de acţiune pentru copii şi pentru şcolile acestora. Finalitatea benefică si ideală a acestui proiect ar fi obţinerea unei renovări a şcolii”, se arată într-un comunicat al Şcolii Gimnaziale nr. 4 Bistriţa.

Potrivit sursei citate, prima etapă a avut loc deja, cadrele didactice prezentând proiectul în cadrul orelor de dirigenţie sau în alte momente din activităţile desfăşurate cu ocazia Zilelor Şcolii, prejuri cu care s-a pus în valoare importanţa protejării mediului şi a reciclării selective.

“În şcoală au avut loc activităţi interesante de mediatizare care au coincis cu Zilele Şcolii Gimnaziale nr. 4 Bistriţa şi care au avut succes printre elevi si părinţi. Campania a debutat cu realizarea un banner , copiii au vizionat un desen animat Flopi si apa, şi un material Ce înseamnă biodiversitate, metode de economisire a tuturor resurselor, colectare selectivă a deşeurilor. Ei au mai participat la o eco miniparadă a costumelor realizate din materiale reciclabile. DE asemenea au mai fost organizate concursurile: 10 Paşi spre a fi eco, Şi eu sunt ECO-informat, Desene pe asfalt – teme eco, o expoziţie cu jucării realizate din materiale reciclabile, etc.”, mai precizează sursa citată.

Între şcolile înscrise în proiect va exista o competiţie care la final va desemna cel puţin o unitate de învăţământ care se va bucura de o reamenajare (izolare termică, instalaţie încălzire, renovare/schimbare acoperiş, corpuri de iluminat ecologice etc), iar Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa are din plin nevoie de aşa ceva.

În present, se desfăşoară a doua etapă a proiectului, etapa de colectare selectivă a deseurilor. Inclusiv miercuri, elevii, cadrele didactice şi părinţiiau colectat selectiv deşeurile. Miercuri, o zi cu dublă însemnătate Ziua învăţătorului şi Ziua Mediului, elevii din Şcolii Gimnaziale nr. 4 Bistriţa au  realizat postere cu mesaje pentru protecţia mediului, au colectat selectiv deşeuri alaturi de unii părinţi şi profesori, iar cei din clasele V – VIII au avut o acţiune de sensibilizare a comunitatii pentru protecţia naturii.

Coordonatorii acestui proiect la nivel de şcoală sunt directorul Daniela Danea şi Andreea Săplăcan cât şi prof. Mariana Bor şi prof. Iuliana Moldovan.  

“Elevii şi părinţii au dat dovadă de simţ civic şi de răspundere pentru şcoala lor, mulţi dintre ei contribuind încă din prima zi de colectare selectivă. Mai mult, au dovedit o ecoatitudine adevărată.Le mulţumim şi îi mai aşteptăm si pe alţi susţinători ai proiectului şi ai şcolii”, se mai arată în comunicat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.