Actualitate

Rulouri de gazon şi sistem de irigaţii în Parcul Municipal

Municipalitatea aşteaptă aprobări pentru a schimba soluţia oferită de proiectant în proiectul de modernizare a Parcului Municipal. Astfel, vor fi aduse rulouri de gazon şi va fi instalat un sistem de irigaţii. ”Justificarea este că vremea s-a schimbat, temperaturile au crescut simţitor, precipitaţiile şi pânza freatică au scăzut”, a explicat primarul Ovidiu Creţu.

”Contractual, lucrările la Parcul Municipal trebuie să se încheie până în 31 august, dar vor fi gata în 30 iulie. Asta condiţionat şi de obţinerea aprobării să folosim economiile care s-au făcut la anumite lucrări pentru a schimba soluţia dată iniţial de proiectant, aceea de a semăna gazon şi de a-l uda cu stropitoarea, cu un sistem de irigaţii şi să punem gazon rulouri. Această soluţie se justifică prin faptul că de la proiectarea parcului vremea s-a schimbat, temperaturile au crescut simţitor, datele arată o scădere a precipitaţiilor cu 35% faţă de perioada dinainte, scăderea pânzei freatice cu circa 1,2 metri”, a spus Creţu.

El a precizat că va începe instalarea mobilierului urban. ”Vor fi puse peste 200 de bănci, o parte din ele sunt aduse”.

parc municipal bta 2 parc municipal bta 3 parc municipal bta 4 parc municipal bta 5

Ovidiu Creţu a anunţat că lucrările de amenajare a Pădurii Schulerwald vor fi executate de CML în asociere cu Inst-Nistor şi Electro-Ursa: ”Pădurea Schulerwald va fi amenajată ca pădure-parc pe o suprafaţă de circa 30 de hectare. În poiana unde bistriţenii obişnuiau să meargă la picnic va fi un spaţiu de picnic dar vor fi şi două terenuri sintetice, un circuit de skateboard, perete pentru căţărări, teren de paintball. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru 27 mai 2014, sperăm să nu trebuiască să-l prelungim”.

Proiectul de reabilitare şi modernizare a Parcului Municipal prevede realizarea unor lucrări de anvergură, ”care vor transforma parcul în adevărata inimă verde a oraşului, o oază de agrement şi relaxare la standarde europene”. Se vor reabilita şi reconfigura aleile, locurile de joacă, foişorul pentru fanfară, se va realiza o alee nouă pentru biciclete şi role (care va urma perimetrul parcului), se va crea un labirint vegetal, va fi înlocuit vechiul mobilier urban cu unul nou, se va amenaja un luciu de apă, vor fi instalate patru cişmele de apă şi trei toalete publice. Proiectul prevede lucrări ample menite să conducă la reconfigurarea zonei verzi, precum şi plantarea de arbori care să îmbogăţească biodiversitatea parcului. Lucrările de amenajare a Parcului Municipal costă 17,6 milioane de lei.

Proiectul „Modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice de agrement şi a utilităţilor conexe în Municipiul Bistriţa – Pădurea Schulerwald” presupune realizarea a două terenuri multifuncţionale pentru fotbal/baschet/handbal, un circuit de skateboard şi role, un perete pentru căţărări, un teren de paintball, crearea şi modernizarea de alei pietonale şi utilităţi conexe, crearea/reabilitarea spaţiilor de popas şi recreere, amplasarea de panouri de informare şi orientare turistică, amenajarea accesului (intrări, ieşiri, parcări), introducerea surselor de apă, a reţelei de iluminat, amenajarea de chioşcuri, pavilioane, adăposturi. Valoarea totală a proiectului este de 6.978.403,29 lei.

1 comentariu

  • De ce nu ati solicitat prin tema de proiectare sistem de irigare si drenaje. Erau lucrarile prioritare in parc. Cine raspunde?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.