Sănătate

Cum a reușit col. (r) Dorin Filip să își țină diabetul sub control timp de 33 de ani

În județul Bistrița-Năsăud, numărul bolnavilor de diabet s-a dublat în zece ani, anual înregistrându-se mii de cazuri noi. De Ziua Mondială a Diabetului, care este marcată astăzi în întreaga lume, am stat de vorbă cu col. (r) Dorin Filip, care a aflat în urmă cu 33 de ani că are diabet, iar de atunci își ține boala sub control.

Colonelul în retragere Dorin Filip, care în 24 noiembrie a.c. împlinește 79 de ani, a fost președintele Asociației Diabeticilor din Bistrița-Năsăud. Organizația coordonată de medicul Eva Candrea avea în anii 1990 peste 160 de membri.

”Eu am de aproape 34 de ani diabet și respect exact ce îmi spune doamna doctor Eva Candrea, care încă este medic la Policlinică, iar la trei luni merg să îmi dea rețetă. Respect meniul zilnic și orele de mâncat, a somnului și mișcare. Singur fac 4-5 kilometri, dar atunci când am un partener de drum, ajung la 7-8 kilometri zilnic. Apoi, îmi monitorizez tot timpul glicemia. Am trecut pe insulină și primesc gratuit 100 de teste pentru 3 luni. Mie nu îmi ajung pentru că îmi monitorizez glicemia zilnic de 6 ori. Sunt disciplinat. Asociația Diabeticilor din Bistrița-Năsăud număra 160 de membri, iar în fiecare an, de 14 noiembrie, ne adunam ori la Casa de Cultură, ori la Casa Armatei, și doamna doctor Candrea cu asistentele de la spital lua glicemia gratuit tuturor, tensiunea, și ne mai amintea de regulile care trebuie respectate ca să ne menținem. Din păcate, dintre cei 160 de membri ai Asociației Diabeticilor din Bistrița-Năsăud, am mai rămas vreo 12. Restul sunt morți”, a spus Dorin Filip.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, dacă în 2012, erau în evidențe 7400 de pacienți, în 2021 s-a ajuns la 15.000.

”Din cauza stresului, a nerespectării regimului alimentar, dulciuri, băutură, țigări se îmbolnăvesc cei mai mulți, însă cele mai multe cazuri noi de diabet apar din cauza stresului. Sfatul meu pentru cei care au semne de întrebare legate de starea lor de sănătate este să se verifice măcar o dată pe an, normal ar fi de două ori, la analizele pe care le indică medicul de familie să vadă glicemia și la trei luni să facă glicozilata. Măcar acestea două să le facă pentru că de acolo rezultă fie că au diabet, fie că au risc de diabet”, a mai spus Dorin Filip.

Astăzi, de Ziua Mondială a Diabetului, în așteptarea aniversării sale, Dorin Filip spune că va bea un pahar cu vin roșu.

Dorin Filip s-a născut în Bucureşti într-o familie de muncitori şi a rămas orfan de tată încă de foarte mic. În 1968 a ajuns la Bistriţa. S-a şi căsătorit, iar trei ani mai târziu a intrat la Academia Militară din Bucureşti. La Revoluţie era șef la Casa Armatei în Bistriţa. În 1994 a fost numit locţiitor al şefului de stat major. Din această funcţie s-a pensionat în 1996, cu gradul de colonel.

Ziua Mondială a Diabetului este una dintre cele mai mari campanii de  conștientizare a diabetului în lume și este marcată în fiecare an la data de 14 noiembrie.

Lansată în 1991 de către Federația Internatională de Diabet și Organizația Mondială a Sănătății, această zi urmărește promovarea importanței unei acţiuni coordonate şi concertate pentru abordarea diabetului ca problemă critică globală de sănătate. Evenimentul unește o audiență mondială de peste un miliard de oameni din peste 160 de țări, printre care și România, pentru a conștientiza nevoia de îngrijire, educație și resurse de sprijin pentru cei cu diabet.

Diabetul este o boală cronică netransmisibilă care apare atunci când pancreasul nu mai poate produce insulina (sau nu produce deloc), sau atunci când organismul nu mai poate utiliza insulina cum trebuie.

Insulina este un hormon produs de pancreas, care acționează ca o cheie care permite glucozei din alimentele ingerate să treacă din circulația sanguină în celulele corpului pentru a produce energie. În sânge, toți carbohidrații din alimente sunt transformați în glucoză. Insulina ajută glucoza să intre în celule.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.