Actualitate

În pădurile comunei Telciu s-au spart și stâncile pentru acces până la ultimul arbore

Pădurile Ocolului Silvic Telciu din Parcul Național Munții Rodnei sunt ”devorate de un păienjeniș de drumuri și tăieri accidentale ilegale realizate pe pante extrem de abrupte”, potrivit Agent Green care a publicat al treilea episod din seria ”Jaf în Parcul Național Munții Rodnei”.

În primul episod au fost prezentate tăierile abuzive de pe raza ocolului silvic Someș-Țibleș. În cel de-al doilea episod a fost expus haosul din poliția română care facilitează furtul de arbori. În următoarele două episoade vor fi prezentate prestația catastrofală a Gărzii Forestiere și corporația internațională care valorifică lemnul din Rodna.

Reprezentanții Agent Green au găsit drum lângă drum în zona pe care au cercetat-o.

Aflați pe teren, investigatorii Agent Green l-au întâlnit pe Ioan Bâca, profesor de geografia turismului la Universitatea ”Babeș Bolyai”, potrivit căruia ”apariția unui număr foarte mare de drumuri forestiere și pastorale noi în parcuri naționale cauzează o eroziune accentuată și zonele degradate nu vor mai putea fi folosite nici de turiști, nici de silvicultori, nici de păstori. Și atunci se vor muta pe o altă parcelă, pe un alt traseu și tot așa. Acest fenomen degradează relieful spațiului montan. Fără suport, nici biodiversitatea nu se va mai menține. Sunt puțini arbori uscați, nu sunt arbori doborâți de vânt. Nu se justifică tăierile.”

”Nicăieri în România nu am mai văzut atât de multe drumuri forestiere și atât de apropiate. S-au spart chiar și stâncile pentru a crea acces până la ultimul arbore. S-a creat un păienjeniș de drumuri. Unele s-au erodat atât de adânc și atât de repede încât au făcut un altul paralel cu cel inițial. Fiecare drum care străpunge pădurea înseamnă arbori defrișați. Acolo nu va mai crește nimic niciodată căci eroziunea este foarte accentuată. Se taie chiar și pe pante de 42 de grade”, a spus Dan Cătălin Turiga, inginer silvic Agent Green.

Turiga atrage de asemenea atenția că: ”Ocolul a amestecat parcele cu păduri mai tinere cu altele cu păduri mature, dar și păduri mai bogate cu păduri mai rărite. A rezultat o parcelă mai mare neomogenă pe care aplică aceleași lucrări silvice. Totul  pentru a crește cota de tăieri deși astfel de practici sunt ilegale potrivit normelor silvice”.

Exploatările forestiere se fac cu încălcarea legislației europene și naționale. Amenajamentului Ocolului Silvic Telciu care este expirat nu are studiu de evaluare adecvată și exploatările sunt justificate de calamități naturale, adică tăieri accidentale. Singurele exploatări aprobate sunt niște tăieri de conservare de foarte mică intensitate.

”Singurele accidente la Telciu sunt prostia și hoția. Nu se conservă nimic. Se distruge tot. Nu au fost doborâturi de vânt. Nici arbori uscați nu prea sunt. Se taie mai ales cei verzi pentru profit. Discutăm aici despre o metodă de furt, metoda accidentalelor. Se destabilizează versanți și dezastrele vor urma abia după aceea. Va fi prea târziu și pentru biodiversitate și pentru silvicultură. Este un adevărat dezastru în plină desfășurare”, acuză Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Luca Pupeză, șeful ocolului care măsoară 17.573 ha nu vede nicio problemă în afară de faptul că este filmat. Localnicii intervievați în acest nou episod acuză instalarea unei mafii care include ocolul și primăria.

Chitul Traian, inginerul fondului forestier nu are cunoștință de nereguli, dar admite că sunt parcele în care panta medie este peste 35°, adică depășește înclinația maximă legală a versanților unde se poate tăia legal.

Etichete

14 comentarii

  • Doi analfabeti functionali inca nu au aflat ca Balan este pensionar si are o varsta si nu poate sa opreasca mafia lemnului.
    Nici CSAT-ul de la Cotroceni nu mai poate face nimic si Garda de Mediu si Ministerul Padurilor, oameni bine platiti nu-i intereseaza deloc subiectul foarte, foarte grav .
    Numai prin hotarare in Parlamentul Romaniei se poate da o lege ca cel putin 25 de ani sa se opreasca taierile din paduri pentru refacerea pe cale naturala dar si multe plantari.
    Paza trebuie schimbata cu Armata si Jandarmeria deoarece paza de pana acum a fost ineficienta si corupta.
    In cele din urma tot poporul si tinerii sunt de vina deoarece nimeni nu iau o pozitie ferma in strada.
    Eu pensionarul sa va scot in strada ?
    Acest bistritean impostor fara nume inca nu intelege ca sunt un civic intr-o asociatie care nu distruge nimic decat vine cu propuneri si este prezent la toate dezbaterile cetatenesti si nu sta in casa sa atace nejustificat un confrate anume.
    Nici nu ma mir la gradul de prostie afisat de astfel de comentaci care nu inteleg pe ce lume traiesc si nu pot face diferenta intre un edil, consilier si un simplu cetatean cu aspiratii civice.
    Nu imi vine sa cred cat de proasta e lumea care posteaza aici .
    Sa va vad cat de organizati sunteti voi doi postaci care imi pomeniti numele ?
    Ce legatura are un pensionar cu jaful din Rezervatia BIOSFEREI batjocorita de statul roman ?

    27
    60
    • Bălane nu ar fi mai bine să laşi pe cineva competent să vorbească fiindcă după toate lucrurile pe care le-ai făcut tu ai o reputație de politruc mult sub nivelul mări şi astfel şi inițiativele corecte iau numai minusuri şi cad în derizoriu ?!

      40
      13
    • Ia vezi Bălane ca pe un site circula o inregistrare cu directorul pentru care bagi tu gheara in foc,specialistul,care il injură pe un angajat dsp de mama,de loc de nastere,de toate .Tema e decontarea sumei de 4500 lei pe zi pentru ,,specialistul ” cu drujba ,drujba care a chelit de tot copacii din oras.

  • Administrația Parcului ar fi prima în măsură să apere legal obiectivele promovate..e o instituție cu oameni plătiți de la buget..

    https://timponline.ro/primarii-judet-forteaza-desfiintarea-parcului-national-muntii-rodnei-ioan-monita-padurile-conduc-taieri/#comments

    ” explicat ce vor grasunii astia imbuibati.
    Comisioane pentru ei si ai lor si exporturi de bustean, pe mai nimic.. dar in valuta .
    Resurse care sunt atragatoare.
    Denes a fost numit sa rezove problema.
    Ca la export de mobila sau proiecte de dezvoltare durabila ex prin turism nu se pricep si nici nu au expertiza.
    Ajung Muntii Rodnei, ca dincolo la nord , nord est de Baia Borsa unde au disparut in 30 de ani versanti intregi, iar gradul de coruptie local era asa de mare ca exista tupeul de a fura ditamai excavatoare din Italia.
    Iar cand nu va ramane nimic de ciupit..bye.
    Padurile respective sunt resurse nu doar locale.
    Depasesc acel stadiu. Sunt resurse nationale, chiar ale umanitatii.
    Pentru cateva sate cu o demografie in declin nu e nevoie de prapad ecologic'”

    Mi-au dispărut comentarii întregi, nu mai pot să le retracez

    Sunt mulți bani, putere eternizată implicată şi interese personale.
    Plus instituții slabe , prost finanțate

    Practic, într-o rezervatie ce se respectă, parc national ,singurele tăieri autorizate ar trebui să fie cele în regim de codru grădinărit sau cvasigrădinărit ar trebui să fie.
    Extragere individuală a arborilor identificați cu cai etc..
    Dar mentalitatea locală e diferită, economia locală le consideră sursă de resurse bugetare.

    28
    1
  • Daca din OS Telciu multi au nume de familie Pupeza, e clar ca nu e adminsitratie publica cu interese aferente ci o afacere de familie care merge mana in mana cu toti care profita. Asa e la sate de munte. Familia Xulescu taie si spanzura. Cind au mai fost unii care au pisat contra vint, imediat au fost inlaturat. Nu cred ca in afara de Brasilia Romania mai are concurenta la topul de padurari corupti.

    E lafel in multe domenii. Omeni incapatinati si cu beton in loc de creier. Sa vede la tot pasul linga oricare parau, ca la o majoritate nu o pasa de mediu. Niciun progres am putut observa in ultimi 30 ani. Din contra, tot mai mare poluare, tot mai acentuat furtul din padure si tot mai indiferent administratie. Failed state.

    35
    1
  • Poate veni orice control la Ocolul Silvic Telciu, atata timp cat aceasta entitate a depasit cu mult mafia siciliana. Cand angajatii au vile cu lift ,piscine, masini scumpe, societati comerciale, valuta, bijuterii, pensiuni si restaurante la malul marii cat si in Monaco, un simplu control nu mai conteaza. Faci control, cei slabi primesc 24 ore retinere, dosarele zac pana la prescriere si s- a ales praful. Raman angajatii cu bogatia, cetatenii si preda cu valva unor controale si retineri si statul, domeniul forestier cu defrisarile. Cam atat, restul este Cancan.

    21
    1
  • Bistriță preafrumoasă – ia-mă la tine-n cuib.
    Ajută-mă, cucoană, azi vreau să mă îmbuib,
    Că-n lumea post-modernă pupăza e haiduc
    Și-n cuibul ei dă tonul, un pui nătâng de cuc.
    Vă spun din ocol silvic – și știu bine ce spun,
    Pe-aici șeful nu fură – că-i șeful cel mai bun,
    Că dă bani la biserici – că dă mult – la partid.
    Ajută-mă, cucoană, chiar dacă-i târg stupid,
    Când potcovim bălanii – să-i ferecăm în cuie
    Și-n Bistrița să-i facem lui pădurean, statuie.

    5
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.