Actualitate

Parlamentari germani şi români la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

O importantă delegaţie din Landul Mecklenburg-Vorpommern formată din 12 parlamentari germani şi condusă de Manfred Dachner s-a întâlnit la CJ cu parlamentari bistriţeni, dar şi cu membrii Comisiei de cercetare a abuzurilor din Parlamentul României, condusă de Mircea Man (PDL). Şi primarul Ovidiu Creţu a avut o întâlnire cu oaspeţii din Germania.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan: „E un început în a transfera relaţia de prietenie şi bună colaborare dezvoltată de către prietenii noştri poliţişti din Bistriţa-Năsăud care împreună cu domnul Dachner şi colegii lui din Germania au înfiinţat Asociaţia de prietenie româno-germană Neubrandenburg-Bistriţ. Această relaţie s-a dezvoltat pozitiv şi între partenerii germani şi administraţia judeţului Bistriţa-Năsăud şi îmi doresc să putem dezvolta în continuare un astfel de tip de relaţie şi la nivel parlamentar. A fost o întâlnire de lucru foarte bună. Eu şi domnul prefect ne-am implicat în organizarea acestei vizite. A fost o discuţie de lucru, regulmaentele şi modul de lucru sunt identice şi la Parlamentul European şi la cea a landului german. În calitatea mea de preşedinte al CJ sunt bucuros că 12 parlamentari ai unui land german au ales ca în aceste momente de sărbătoare pentru municipiul Bistriţa să fie prezenţi la Bistriţa şi să-şi desfăşoare lucrările de petiţii la Bistriţa”.

Manfred Dachner, cetăţean de onoare al Bistriţei, preşedintele Comisiei de Petiţii din Parlamentul Landului Mecklenburg-Vorpommern din Germania: „Pe noi ne leagă o lungă prietenie de 10 ani care a avut ca punct de pornire colaborarea între inspectoratele de poliţie. Salut legăturile de prietenie cu Forumul Democrat-German, dar şi cu o grădiniţă. Sunt o serie de contacte cu Poliţia, se va face un parteneriat cu şcoala de muzică, junorii de la Gloriavor fi invitaţi la începutul anului viitor la un turneu în Germania. Mă gândesc că, după atât de multe experienţe pozitive aici la Bistriţa şi în baza faptului că, de doi ani sunt parlamentar şi preşedinte al Comisiei de Petiţii din Parlamentul Landului Mecklenburg-Vorpommern din Germania, cu sprijinul preşedintelui Moldovan vom iniţia şi o legătură parlamentară. Pornesc de la ideea că cetăţenii Europei trebuie să crească împreună. Va trebui să facem şi schimburi între oamenii diferitelor ţări. Mă bucur că şi domnul prefect ne susţine. (…) Din ce am discutat aici, ne-am dat seama că activitatea celor două comisii e similară şi se referă la drepturile omului”.

Mircea Man (PDL) – preşedintele  Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Parlamentului României: „Trebuie să-i mulţumesc colegului şi prietenului meu Emil Radu Moldovan pentru această oportunitate. Nu e o mare diferenţă între activitatea noastră din Parlamentul României şi cea a comisiei din landul german. Una peste alta, o zi cu o experienţă deosebită. De asemenea, o să fac o invitaţie oficială partenerilor germani să vină şi să viziteze Parlamentul României şi comisia, la Bucureşti”.

Legislaţia privind persoanele cu handicap din România ar putea fi modificată la iniţiativa Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Parlamentului României care a primit multe sesizări de la cetăţeni privind criteriile în baza cărora o persoană poate fi inclusă în categoria celor cu handicap.

Preşedintele Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Parlamentului României, Mircea Man (PDL), a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că persoanele care au făcut atac cerebral nu sunt considerate cu handicap, ceea ce reprezintă o anomalie.

„La comisia noastră, foarte multe petiţii sunt legate de persoanele cu handicap pentru că, în acest moment, în legislaţia noastră nu sunt foarte bine stabilite criteriile (de încadrare – n.r.). Văzând situaţiile cu care se întâlnesc şi autorităţile judeţene, am venit cu un proiect de lege şi sperăm ca, în această toamnă, să completăm legislaţia şi să aducem şi modificările necesare. Sunt foarte multe situaţii. De exemplu, persoanele care au făcut atac cerebral nu sunt considerate persoane cu handicap, ci simpli bolnavi, ori un om care stă de doi-trei ani pe pat eu cred că se încadrează într-un grad de handicap”, a spus Mircea Man.

Deputatul PDL a făcut aceste afirmaţii după o şedinţă de lucru comună a Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Parlamentul României şi a Comisiei de Petiţii din Parlamentul Landului Mecklenburg-Vorpommern din Germania de la Bistriţa în urma căreia a ajuns la concluzia că problematica celor două comisii este asemănătoare.

„Cele mai multe întrebări pe care ni le adresează oamenii lsunt legate de proprietate, de neaplicarea unor legi, de social şi foarte multe legate de nemulţumiri în justiţie. În ultima sesiune paralamentară am avut 315 petiţii”, a spus Mircea Man.

La rândul lui, preşedintele Comisiei de Petiţii din Parlamentul Landului Mecklenburg-Vorpommern din Germania, Manfred Dachner, a declaratcă în ultimii ani, centrul de greutate al petiţiilor s-a înregistrat în domeniul social.

„De exemplu, am primit petiţii din partea unor persoane care nu au primit în totalitate banii de şomaj, de încălzire sau ajutorul social. Ajung la noi sesizări din partea oamenilor care, din punctul de vedere al existenţei, ajung la marginea suportabilităţii. Un alt domeniu din care primim sesizări este cel educaţional. Mulţi cetăţeni se plâng că sunt tot mai puţine cadre didactice. S-au aprobat anul acesta 50 de milioane de euro pentru sistemul educaţional. Am avut şi cazuri în care am intervenit şi am reşit să schimbăm destinul unor oameni. Un tânăr, de exemplu, urmase o şcoală care s-a desfiinţat. El a trebuit să facă naveta în altă localitate şi trebuia să plătească 250 de euro lunar, iar de aceşti bani nu dispunea nici el, nici părinţii lui. Văzând această situaţie, comisia de petiţii a găsit o breşă în legislaţie şi a avut o iniţiativă legislativă. Aşa se face că s-au găsit 100.000 de euro, bani cu care să se compenseze aceste situaţii. Iată un exemplu care ne face bucuroşi că putem schimba ceva”, a declarat el.

În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean a avut loc joi o şedinţă de lucru comună a Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Parlamentul României şi a Comisiei de Petiţii din Parlamentul Landului Mecklenburg-Vorpommern din Germania. 

Iniţiatorul acestei acţiuni a fost Asociaţia de prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistriţa (preşedinte Manfred Dachner, cetăţean de onoare al Bistriţei) şi s-a desfăşurat sub patronajul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Comisia de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Parlamentului României a fost reprezentată de preşedintele Mircea Man şi parlamentarii judeţului Bistriţa-Năsăud. Comisia de Petiţii din Parlamentul Landului Mecklenburg-Vorpommern a fost condusă de preşedintele Manfred Dachner şi a avut în componenţă 12 deputaţi.

Totodată, primarulOvidiu Creţu a primit joi un grup de cetăţeni germani, format din membri ai Comisiei de Petiţii din Parlamentul Landului Mecklenburg-Vorpommern – Germania, condusă de Manfred Dachner, dar şi din membri ai Grupului AWO Neubrandenburg – Germania, grup condus de Georg Fischer.

Primarul Bistriţei s-a arătat onorat de vizita oaspeţilor mai ales acum, cu ocazia „celei mai mari sărbători din ultimii 20 de ani”, iar istoria acestui vechi oraş, dar şi a saşilor care l-au construit şi dezvoltat pe parcursul a sute de ani, a constituit, apoi, o relatare captivantă, informează PMB. „Ne-am folosit de trecutul nostru istoric pentru a reînnoda legăturile cu saşii din diaspora din Germania şi Austria, am stabilit legături cu oraşe din Germania şi Austria, dar şi parteneriate cu oraşe din alte ţări deoarece acest lucru are influenţe pozitive asupra municipiului Bistriţa. Bistriţa are o bază industrială foarte bună, comerţul şi serviciile ocupă şi ele o bună parte a forţei de muncă, dar vrem să dezvoltăm Bistriţa într-un oraş turistic care îşi valorifică moştenirea lăsată de înaintaşi. Păstrând credinţa saşilor, ”Bildung ist Zukunft” (educaţia este viitorul), avem şase licee şi circa 5.000 – 6.000 de studenţi. Avem un program vast al Zilelor Municipiului Bistriţa, la care vă invit, iar şederea dumneavoastră la Bistriţa să fie cât mai plăcută. Vă invit să urcaţi şi în cel mai înalt turn de biserică din România, care este şi singurul, de la Viena până la Moscova, care are lift”, a mai spus primarul.

Întâlnirea a fost facilitată de Asociaţia de Prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistriţa, al cărei preşedinte este Manfred Dachner.

parlamentari germania 9 parlamentari Germania 2 parlamentari germania 3 parlamentari Germania 4 parlamentari Germania 5 parlamentari Germania 6 parlamentari Germania 7 Parlamentari Germania 8

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.