Un tânăr de 29 de ani din Bistrița care se afla la volanul unui autoturism ce rula pe strada Valea Slătiniței direcția DN 17 nu a suportat să fie depășit în trafic de alt șofer. Mai întâi l-a șicanat, apoi i-a blocat deplasarea.
Totul s-a petrecut duminică, 30 iunie, în jurul orei 22.50. Tânărul de 29 de ani conducea un autoturism pe strada Valea Slătiniței, înspre Drumul Național 17, și ar fi observat că un alt șofer care circula în spatele său vrea să-l depășească. Deranjat că cineva i-ar putea-o lua înainte, a accelerat.
Potrivit declarațiilor pe care le-a dat polițiștilor șoferul șicanat în trafic, odată ajuns la intersecția cu DN 17, bărbatul de 29 de ani ar fi oprit autoturismul pe mijlocul drumului blocând astfel ambele sensuri. Mai mult, s-a dat jos din mașină și a încercat să deschidă portierele celuilalt autoturism.
Șoferul șicanat a sunat la 112, iar polițiștii care au venit la fața locului i-au testat pentru consumul de alcool. Bărbatul de 29 de ani avea 0,80 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
”Totodată, în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar permisul de conducere pe care l-a prezentat pentru control ar fi fals”, a transmis IPJ.
Ca urmare, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 29 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptei. El este acuzat de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Ulterior, tânărul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița. Împotriva lui a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Șoferul de 29 de ani este o victima, demnă de compasiunea noastră.
Cine știe prin câte a trecut prin viață, a fost bătut în copilărie, i-a spus cineva ca nu e bun de nimic, a avut note mici in școală, a fost supus fenomenului de bulling?!?!
Acum, omul a avut posibilitatea sa fie fi el mai presus, sa fie el primul pe șosea, celălalt șofer sa fie în urma lui, și acesta, in loc sa îl lase pe individ “sa simtă gustul victoriei” încearcă să-l depășească și sună la poliție.
Domnilor, omul respectiv are nevoie de o victorie, neînsemnată pt noi, dar importantă pt el, pentru ca îl scoate din depresie.
Puneți-vă întotdeauna întrebarea, oare de ce reacționează oamenii, într-un anumit fel?
Pt ca nu vrea sa fie pleava societății, nu vrea sa fie ultimul.
Nu poate sa fie pe locul 1 in afaceri, nu poate sa aibă o carieră strălucită, dar poate sa fie înaintea ta pe șosea.
Lasă-l să fie! Fii iubitor de oameni și lasa-l sa simtă și el cum e sa ai succes!
Bănuiesc ca mesajul tău este o ironie la tot ce ai zis ,, indiferent ce a pățit în copilărie sau ce viata duce nu ii da nimeni dreptul sa circule în primul rand beat ,apoi fără permis .și pe lângă toate astea sa te mai dai și cocos sa sicanezi pe altul în trafic…merita mai mult decât 24 de ore sa o suspendare
Trebuie sa răspundă în fața legii, în primul rand ca avea alcoolemia atât de mare .Unul, din aceasta categorie de indivizi îți poate lovii mortal copilul pe marginea carosabilului și atunci la fel ați gândii ca trebuie iertat ca a avut decepții.Alcoolul la volan e premeditare ,ai băut nu te urci sau dacă te urci îți asumi consecințele!
Hmmm
Ai copii?
Ești șofer?conduci pe un drum public?
Mă întreb cum ar fi fost al tău comentariu dacă în nefericitul caz erai implicat într-un accident cu el!
Asta a fost doar un caz fericit în care nimeni nu a pățit nimic
Il lasam sa ne beie caru cu tine impreuna, doi prosti ce sunteti. Ba fraiere ala te poate omorâ in trafic, cap sec.
O persoană care nu posedă permis de conducere și este și cu alcool in vene la volan trebuie acuzat de tentativa de omor. Faptă pe care o săvârșește este cu premeditare. Daca lovea un copil, sau un om , ii mai țineați apărarea? Ce victorietrebuie lăsat să aibă un asemenea om?NICI UNA!
La pușcărie este nr.1
Acolo se liniștește ☝️
Sau legile sunt doar pe hartie😂
Asta țin să cred🤔
În Parlament o adunătură de capete🧠💣🧠💣🧠💣 care mereu dau legi🙈
Iar ele nu sunt puse in aplicare😋
Vina 100% o are poliția ☝️
Dacă si-ar fc treaba,nu ar fc ce vor ei🙈
Sa-i vz cum umblă cu tractoare..atv..ei sunt regi😂
Bn că nu s a intamplat un necaz🙏
Exact ca in politica!
Dar….fara dosar penal!
Cu siguranță manelele erau pe volum maxim! Asta este Bistrița! lowcost people!
Bistrița nu este lowcost people ! Nu confunda orasul cu un individ descreierat. Poate si parintii tai sunt din acest oras ,,lowcost” Monik !
Aplicată legea.
Avea BMW și asculta manele???Tipic cocalarului….
După ce instanța îl va condamna (evident, cu suspendare) va trebui internat și pe strada Someșului pe a fi tratat de depresie.
Numai bunul Dumnezeu ne păzește în trafic!
Prostul nu-i prost destul dacă nu e și fudul!
👹
dracul e pe șosele. giku ne salvează
Nu e singurul, tot mai mulți boschetari se cred batmani cand sunt la volan, saracii. De curând am avut un incident asemănător cu un căpșunar cu numere de Italia. Purta și ochelari se soare așa pe inserate iar după ce i-am dat jos de pe ochi i-a revenit clar-viziunea..))
Nu știu de ce ăștia scăpați de la căruță direct la mașina se cred super eroi la volan, că așa pe jos sau in alte împrejurări daca îi întâlnești sunt blegi ca preșul.
Faceti un drum Bistrita-Cluj. Depasiri pe dubla linie continua in curba. Aproape la fiecare curba cel care vine din sens opus trece de axul drumului, de parca nu ar avea loc sau nu ar sti cum se conduce in curba. Viteza media in localitate este de 80 km/h, nu se opreste la trecerea de pietoni, te depaseste pe acele limitatoare de viteza. Daca respecti regulile de circulatie, te claxoneaza, iti da faza lunga, sta in spatele masinii la 10 centimetri. Unii chiar incerca sa te depaseasca pe banda de urgenta, pe dreapta. Asta sunteti voi, majoritatea cu nr. de Bistrita.
Ideea e ca faceti asta pentru maximum 5-10 minute castigate pe 120 km, cat este de la Bistrita la Cluj. Eu nu spun ca bistritenii sunt niste inculti dar trebuie sa fii debil mintal si un idiot ca sa nu stii faptul ca nu respecti regulile, nu-l respecti pe celalalt din trafic ,te pui pe tine, pe familia ta, pe cel care participa si el cu familia lui la trafic in pericol de vatamare sau de multe ori moarte.
Eu unul nu mai las ca toti cretinii sa faca ce vor ei in trafic, camera instalata, sunat la 112.
Primul comentariu este ironic, dar când IQ-ul tău are (decât, cum ziceți voi 😂) 2 cifre, e mai greu să-ți dai seama. Mai sunteți și mulți rău, vai de capul vostru de oropsiți ai sorții 🤣