Un drum pitoresc și spectaculos între comuna Parva și orașul Sângeorz-Băi, numit și ”Drumul lui Coșbuc” sau ”TransParva”, amenajat la 1400 de metri altitudine, a fost inaugurat.
Proiectul a presupus modernizarea unui drum forestier la mare înălțime, care face legătura între Parva și Sângeorz-Băi pe ruta Izvorul Rece – La Tău – Locurele – Tarnița lui Mărcuș – Dosul Gârciului – Fântâna Vameșului.
Acest drum se află la cea mai mare altitudine din județul Bistrița-Năsăud, cu 200 de metri mai mare decât cel din Pasul Tihuța.
Istoria locală spune că ”poetul țărănimii”, George Coșbuc, își petrecea adeseori sfârșitul de săptămână la unchiul său care era preot în sat, venind peste Locurele din Sângeorz-Băi.
”Inaugurarea drumului forestier Parva – Sângeorz-Băi, ”Drumul lui Coșbuc” sau ”TransParva”. Priveliștile spectaculoase, aerul curat și liniștea muntelui ne-au amintit de frumusețile unice pe care le are județul nostru. Acest drum nu este doar o cale de acces, ci o adevărată atracție turistică, care îți taie răsuflarea cu peisajele sale extraordinare. Felicitări domnului primar Ioan Strugari și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect deosebit, punând comuna Parva pe harta celor mai impresionante drumuri asfaltate la înălțimi de peste 1400 de metri!”, a menționat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.
Investiția a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, administrația comunei Parva obținând, în 2019, suma de 1,48 milioane de euro (6,95 milioane lei) pentru modernizarea a 7,9 km de drumuri forestiere.
”Cu ceva timp în urmă era greu de crezut că vom ajunge cu modernizarea unui drum la 1400 de metri altitudine. Nu a fost o lucrare simplă, e greu de urcat și pe jos, nu mai vorbim de turnat asfalt, făcut ziduri, pus parapeți”, a declarat la inaugurare președintele CJ Radu Moldovan. ”O mare realizare. Este unul dintre cele mai frumoase locuri din județul Bistrița-Năsăud. Priveliștea este extraordinară”, a spus președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu. ”Drumul este la o altitudine impresionantă. Felicitări pentru această lucrare”, a menționat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, deputatul Bogdan Ivan. La inaugurare au fost prezenți și senatorul Ioan Deneș, primarul Becleanului Nicolae Moldovan, alți primari.
Comuna Parva, poartă de intrare în Parcul Național Munţii Rodnei, a devenit celebră odată cu apariţia romanului ”Pădurea Spânzuraţilor” al lui Liviu Rebreanu, personajul principal, Apostol Bologa, fiind originar din Parva.
Era frumos sa fie prezent și primarul din Sângeorz Bai.
Acest drum deservește și comunitatea din „comuna” Sângeorz Bai.
Dar na interesele politice, luptele interne și orgoliile nu își au locul la asemenea întâlniri.
Eventual primarul din Parva sa sune la CML sa le toarne și sangeorzenilor câteva rabe de asfalt macar sa nu se ridice praful de pe drum. Daca tot vorbim poate le da și documentația sa o copieze numai sa nu uite sa scrie in loc de Parva, Sângeorz Bai. Doamne că înguști suntem la minte.
Doar cu numele apare Sângeorz Băi acolo. Drumul a fost asfaltat doar pe partea din Parva. Pe partea Sângeorzului, nu e asfalt. E doar pietruit, din alt proiect.
Felicitări pentru implicare administrației locale, un exemplu ca se poate, felicitări încă o data
Sper, pădurile să rămână.
Un copac „bătrân”:
– absoarbe aproximativ 22 kg de CO2 pe an și produce suficient oxigen pentru două persoane.
– stabilizează solul și previne eroziunea. Rădăcinile cresc capacitatea de a reține apa în sol.
– reflectă și absorb o parte din lumina soarelui care ajută la răcirea mediului înconjurător Un singur copac poate avea efectul de răcire a zece aparate de aer condiționat.
– Contribuie la formarea norilor și, prin urmare, are un impact pozitiv asupra microclimatului local și precipitațiilor.
– frunzele care cad pe pământ, se rup și servesc ca furaj pentru pământ. Promovează fertilitatea solului și susține creșterea altor plante.
– absoarbe praful și poluanții precum oxidul de azot și dioxidul de sulf, ceea ce îmbunătățește semnificativ calitatea aerului.
– Oferă habitat și hrană diferitelor animale, inclusiv păsărilor, insectelor și rozătoarelor, promovând astfel biodiversitatea.
– Acționează ca o barieră naturală a sunetului și vizuală, mai ales benefică în zonele urbane.
– protejează împotriva vântului și a frigului.
– reduce stresul, îmbunătățește sănătatea mintală.
– E o comoară frumoasă.
In 2016: dl.Eugen Curteanu:
„Ne-am obișnuit cu genul pompieristic de a anunța MARI realizări care de fapt nu se regăsesc în plan practic, dar acesta este modul de a face politică al PSD, nu ne mai simțim foarte mirați. ”
https://timponline.ro/eugen-curteanu-statiunea-singeorz-bai-a-devenit-neatractiva-in-ultimii-16-ani-din-cauza-indolentei-nepasarii-si-lipsei-de-interes-a-administratiei/
Si drumul acesta l-a realizat din bani personali d-l (…)? comentariu editat
Pai cum l-au terminat, că o bucată e neasfaltată???
Este si asfaltata complet? Ma endoiesc, ca in primavara mai era practicabil doar cu 4×4 si cu risc de la inaltime inspre Sangeorz
Peste 4 ani așteptăm,,drumul lui Strugari ” să aibă 2 benzi, să poată circula și plebea zonei, numai patricienii județului
Cu toate ca fost vineri ceaunul era pregătit cum se cuvine. Defapt era pentru o relaxare in natura și un ceaun bogat cu carne.
Fraierilor !
Este o mare momeala aruncata ca la pesti sa votati cu cei din imagine desi drumul nu este gata stirea data este cu iz politic sa fiti si mai prosti cand votati la parlamentare mai ales.
No ca cam asa merg treburile.
Pocăiții nu țin post și oricum este după fiecare care vrea cu postul…
Acest drum este o mare păcăleală electorală, nu este terminat decât pe jumătate, nici vorbă de acces spre Sângeorz Băi!