Actualitate

Ioan Platon (Staţiunea Pomicolă Bistriţa): Senatorul Dorin Dobra nu este bine informat

”Afirmaţia nefondată că “singura entitate care face cercetare în judeţ este o firma privată” arată slaba informare şi confuzia pe care o face senatorul Dorin Dobra între cercetarea pomicolă şi producţia de fructe pe care o obţine orice societate pomicolă sau pomicultor. Referitor la înverşunarea cu care se erijează în apărătorul cetăţenilor care revendică teren din patrimoniul funciar al SCDP Bistriţa, domnul senator iarăşi nu este bine documentat”.

Scrisoare deschisă domnului senator Dorin Dobra

Spre corecta informare a domnului senator Dorin Dobra şi a cititorilor ziarului, Consiliul de administraţie şi ştiinţific al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa (SCDP) face următoarele precizări:

Deşi dl. senator Dobra Dorin a fost invitat în cursul lunii iunie la o manifestare organizată de staţiune intitulată “Porţile deschise pentru parlamentarii judeţului Bistriţa-Năsăud”, acesta nu a onorat invitaţia. Dacă ar fi participat la această acţiune ar fi fost informat despre activitatea care se desfăşoară în unitate şi nu ar fi făcut afirmaţia că la SCDP nu se face cercetare şi că “singura entitate care face cercetare în judeţ este o firma privată”. Această afirmaţie nefondată arată slaba informare şi confuzia pe care o face domnul senator între cercetarea pomicolă şi producţia de fructe pe care o obţine orice societate pomicolă sau pomicultor.

Referitor la înverşunarea cu care se erijează în apărătorul cetăţenilor care revendică teren din patrimoniul funciar al SCDP Bistriţa, domnul senator iarăşi nu este bine documentat.

Prin prezenta vă informăm că Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa aflată în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti” Bucureşti are în inventar o suprafaţă de 296,3258 ha teren domeniul public al statului.

Suprafaţă de teren indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare a SCDP Bistriţa stabilită prin Legea nr.45/2009 anexa nr.3, poz. 20 este de 151,3507 ha.

În prezent SCDP Bistriţa administrează această suprafaţă de 151,3507 ha conform protocolului de predare-preluare nr. 92411/13.04.2009 încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.

La baza justificării administrării suprafeţei de teren de 151,3507 ha în scopul desfăşurării activităţii de cercetare-dezvoltare în domeniul pomiculturii este Hotărârea nr. 4 din 04.02.2009 emisă de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti” Bucureşti în care sunt arătate obiectivele de cercetare ale unităţii. Această suprafaţă de teren este indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare, inovare şi multiplicare a materialului săditor pomicol (colecţii de soiuri din speciile cantonate în zonă, culturi comparative de concurs, loturi demonstrative, fondul de germoplasmă, s.a.).

În calitate de reprezentant al statului, Ministerul Finanţelor şi-a exprimat punctul de vedere favorabil pentru administrarea suprafeţei de 151,3507 ha teren domeniu public, indispensabil activităţii de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură a SCDP Bistriţa.

Mai mult, Direcţia pentru coordonarea şi controlul aplicării legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare prin adresa nr. 30278/28.06.2007 precizează referitor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în perimetrul institutelor de cercetare şi dezvoltare, a staţiunilor de cercetare, având în vedere reglementările art.10 alin (6) din HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor precizează:

Alin (6) : “Comisiile de fond funciar vor putea solicita teren pentru compensarea cu teren echivalent de la staţiunile şi institutele de cercetare doar dacă nu mai există teren disponibil administrat de alte instituţii şi autorităţi publice în judeţul respectiv sau în judeţele învecinate “.

3. Referitor la iniţiativa legislativă a parlamentarilor din judeţul Bistriţa-Năsăud intitulată “Lege pentru modificarea anexei nr. 3 şi a anexelor nr. 3.30, respectiv 8.11 din Legea nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările ulterioare”, aceasta a fost elaborata fără consultarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu Şişeşti” (A.S.A.S.) şi a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură – Bistriţa (S.C.D.P.).

Prin “ Nota privind rezultatul verificărilor cererilor, actelor şi documentaţiilor care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor funciare a persoanelor înscrise în anexa nr. 29 pentru Bistriţa şi Slătiniţa” (nr.59163/16.10.2006 a Primăriei Bistriţa) se constată că din cele 72 poziţii din respectiva anexă, care totalizează 137,93 ha, numai 81,24 ha sunt situate în perimetrul actual al staţiunii, facând parte din domeniul public al statului. În prezent, se mai solicită teren din perimetrul actual al staţiunii, ”pentru reconstituirea în natură a dreptului de proprietate unor persoane pentru punerea în posesie cărora s-a mai predat odată teren, din perimetrul administrat în 1991”.

Potrivit documentelor aflate în Arhivele Statului Bistriţa-Năsăud, în 1960, I.C.H.V. – Bistriţa (vechea denumire a staţiunii) a cedat suprafaţa de 104,92 ha (Şcoala horticola, terenuri după Ruja, Competrol, Valea Căstăilor, Păşunea Laurenţiu) la schimb cu alte terenuri primite de la fostul Sfat Popular oraş Bistriţa.

În anexa nr.29 validată prin H.C.J. Bistriţa-Năsăud nr.825/2007 sunt cuprinse atât persoane care pot dovedi cu extras de Carte Funciara că au avut teren în perimetrul staţiunii, precum şi persoane care nu pot dovedi acest lucru, “sau care au fost împroprietăriţi din terenul chiaburului Barahoglu, în urma reformei agrare din 1945”. Rezulta că “aceleaşi suprafeţe sunt revendicate atât de urmaşii lui Barahoglu, cât şi de cei împroprietăriţi în urma reformei agrare din 1945”. Aceşti solicitanţi ar trebui să figureze în anexa nr. 26 şi nu în anexa nr. 29. În acest caz legea stabileşte că în cazul în care resursele de teren sunt insuficiente, se atribuie teren în natură primului proprietar, iar cel de al doilea va fi despăgubit şi va fi înscris în anexa nr. 23 dacă nu mai există teren disponibil.

Suprafaţa de teren de 151,3507 ha, domeniu public al statului, din anexa nr. 3.30 este declarată prin lege, “indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare, inovare şi multiplicării materialului biologic”, fiind practic de utilitate publică şi interes naţional, fiind dispusă în 4 locaţii (Bistriţa, Ciceu Mihăeşti, Reteag, Slătiniţa).

Prin proiectul de modificare a anexelor 3.30 şi 8.11 din Legea nr.45/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se propune ca S.C.D.P. Bistriţa să rămână pe locaţia Slătiniţa cu 31,40 ha, ocupată de teren neagricol (canale, drumuri, tufăriş, iar suprafaţa de teren de la centru, declarată indispensabilă prin lege să se diminueze cu 36,17 ha (de la 94,25 ha la 58,08 ha).

De fapt, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Bistriţa a validat H.C.J. nr. 825/2007 pe locaţia Bistriţa, suprafaţă de 116 ha, iar pentru Slătiniţa 33,01 ha fără a se preciza amplasamentul.

Prin anexa nr. 8.11 la Legea nr.45/2009, cu modificările şi completările ulterioare, s-au disponibilizat pentru retrocedare 144,7074 ha din care 85,6824 ha pe raza mun. Bistriţa şi 59,0250 ha pe raza localităţii Slătiniţa (aflată la 15 km depărtare de mun. Bistriţa). Aşadar, faţă de 149,01 ha validate prin H.C.J. 825/2007, se propune (prin legea de mai sus), pentru retrocedare, 144,7074 ha, rezultând o diferenţă de numai 4,3026 ha care nu vor putea fi puse în posesie. Faptul că nu este pusă la dispoziţia Comisiei locale 116 ha teren agricol pe raza mun. Bistriţa, “nu contravine prevederilor legilor fondului funciar”, legiuitorul prevăzând posibilitatea punerii  “în posesie şi pe alte amplasamente”. De asemenea Comisia locală nu poate pretinde să-i fie pus la dispoziţie numai teren agricol, peste tot existând alături de terenul agricol şi teren neagricol (drumuri, curţi, construcţii, ape, bălţi, tufărişuri, etc.)

Comisia locală de Fond Funciar a municipiului Bistriţa nu a luat în considerare prevederile Legii nr.18/1991, prin care stabilirea dreptului de proprietate se face în echivalent arabil, criteriile de evaluare fiind specificate în anexa nr. 18 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr.890/2005.

Constituţia României la art.135 “instituie obligaţia statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, precum şi stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale“.

În anexele nr. 3.30 şi 8.11 la Legea nr.45/2009, cu modificările şi completările ulterioare s-au strecurat unele erori (dubluri). Staţiunea a procedat la corectarea  erorilor (dublurilor) care s-au strecurat în cele două anexe în sensul revizuirii anexei 8.11. De altfel, conform punctajului întocmit de comun acord cu A.D.S.-ul şi O.C.P.I-ul judeţene, consemnat în Procesul-verbal din 22.03.2012 cu nr. de înregistrare 4820/22.03.2012 al Primăriei Bistriţa s-a elaborat o nouă variantă a acestei anexe, cu suprafaţa totală de 144,8943 ha.

Suprafaţa de teren, domeniul public al statului, indispensabilă activităţii de cercetare-dezvoltare şi producerii materialului biologic, care se află în administrarea SCDP Bistriţa – 151,3507 ha – potrivit anexei nr.3.30 la Legea nr. 45/2009, cu modificările şi completările ulterioare, a fost avizată de A.D.S. Bistriţa, OCPI Bistriţa şi staţiune şi ne-a fost transmisă cu adresa nr. 351/26.03.2010. Ea a fost de altfel predata de ADS in administrarea SCDP Bistrita, cu Protocolul de predare-preluare nr.92401/13.04.2009. Pe această suprafaţă se află colecţii de germoplasmă care au necesitat ani lungi de cercetări, livezi şi pepiniere pomicole cu soiuri noi, experienţe de lungă durată, culturi comparative de concurs şi altele, care au implicat investiţii mari, dificil de refăcut şi recuperat.

Promovarea acestei iniţiative legislative în Camera Deputaţilor ar afecta domeniul public al statului şi investiţiile efectuate pe acesta (livezi pilot, fond de germoplasmă) şi ar aduce grave prejudicii activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul pomiculturii, ale uneia din unităţile performante, cu realizări notabile în cercetarea pomicola, singura de altfel din Transilvania.

Director, dr. ing. Ioan Platon

3 comentarii

  • Dobra este prost informat si prost documentat. In concluzie Dobra este (…). Domnul Platon vrea sa fie elegant cand spune ca senatorul Dorin Dobra nu este bine informat. comentariu editat

  • D-ul Platon face cercetare pe terenurile revendicate de fostii proprietari si vrea ca acestia sa accepte niste terenuri fara nici o valoare in Slatinita.Ce ar fi sa te muti dumneata cu statiune cu tot la Slatinita sa faci cercetare acolo.In statiune s-au facut retrocedari de primaria Bistrita unor persoane care n-au avut nici un metru patrat de teren acolo iar acum nu se mai poate restitui toata suprafata necesara.Oare primaria Bistrita nu are nici o vina in toata aceasta afacere?

  • Reconstituirea proprietății ar fi o politică firească și necesară pentru un Stat de drept.
    Politica care nu urmărește decât învrăjbirea foștilor proprietari, desfințarea entităților funcționale și denigrarea realizărilor unor colectivități, este politica actuală, păguboasă, consumatoare de resurse și fără perspectivă, doar în interesul unor indivizi limitați în viziune, grupați azi în partidele politice.
    Eleganța și diplomația domnului Platon nu pot rezolva problemele reale ale proprietarilor, cum nici nu oferă opțiuni politicului incapabil să găsească soluții optime.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.