
În comuna Prundu Bârgăului, sistemul de iluminat public va fi modernizat pe 23 de străzi, investiția de aproape 2 milioane de lei urmând să se realizeze cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu.
”Final de an cu bucurie și vești bune pentru comunitatea noastră! Astăzi a fost emis spre semnare și expediat către finanțator, Contractul de finanțare ”Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Prundu Bârgăului”, în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu.
În cadrul proiectului se propune modernizarea și dezvoltarea sistemului de iuminat public pe următoarele străzi: Secul Mare, Grănicerilor, Sfântul Nicolae, Ilarion Bozga, Primăverii, Ilie Proroc, Zimbrului, Tineretului, Brujenilor, Heniul Mic, Lunca Bistriței, Fabricii, Energiei, Pensiunilor, Meseriașilor, Grădiniței, Văișoara, Runcului, Locomotivei, Izvorul Sărat, Miroslava, Bisericii, Bistriței.
Scopul implementării proiectului în valoare de 1.995.149.24 lei, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, este modernizarea sistemului de iluminat public prin instalarea unor corpuri de iluminat tip LED cu un consum redus de energie electrică și monitorizare în sistem integrat, precum și creșterea gradului de siguranță pe timpul nopții!”, a anunțat primarul Doru Crișan.










Adaugă comentariu