Actualitate Recomandări

Serbările Zăpezii pe Pârtia Cocoș: concursuri, atelaje canine, jocuri, animație

Sâmbătă 17 ianuarie, pe Pârtia Cocoș din Unirea, are loc ediția 2026 a Serbărilor Zăpezii, o zi plină pentru iubitorii sporturilor de iarnă de toate vârstele: concursuri de schi, snowboard și biciclete pe pârtie, demonstrații cu atelaje canine, jocuri, animație și surprize pentru copii.

Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a anunțat: ”Distracție pe pârtie, la o nouă ediție a Serbărilor Zăpezii! Dragi bistrițeni, sâmbătă 17 ianuarie 2026 vă aștept pe Pârtia Cocoș la Serbările Zăpezii, un eveniment dedicat mișcării, distracției și timpului petrecut împreună, în aer liber. Am pregătit o zi plină pentru toate vârstele. Concursuri de schi, snowboard și biciclete pe pârtie, demonstrații cu atelaje canine, dar și multe activități pentru cei mici: jocuri, animație și surprize pe tot parcursul zilei. Vă aștept să ne bucurăm împreună de zăpadă, mișcare și o zi frumoasă la Bistrița!”.

Program:

• 09.00 – 11.00 | Înscrieri la concursuri

• 11.30 – 14.00 | Concursuri schi, snowboard și biciclete

• 14.30 – 15.00 | Festivitatea de premiere

• Distracția continuă până la ora 21.00, alături de DJ Delu

(Concursurile se vor organiza pe categorii de vârstă/sex pentru iubitori ai sporturilor de iarnă între 2 şi 50+ ani).

Până atunci, pârtia este în continuare deschisă. ”Zăpada e perfectă, pârtia e pregătită și vibe-ul e de neratat! Vă așteptăm pe Pârtia Cocoș la o tură de schi, adrenalină și distracție pe cinste! Ia-ți echipamentul și hai să profităm de iarnă acasă, în Bistrița!”, este mesajul de pe pagina de Facebook a Pârtiei Cocoș.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.