Economie Recomandări

În comuna Lunca Ilvei se vor face, cu bani europeni, opt popasuri turistice

În comuna Lunca Ilvei vor fi amenajate opt popasuri turistice menite să valorifice potențialul natural deosebit al zonei și să îmbunătățească infrastructura turistică locală. Ele vor fi amplasate în zone frecventate de turiști și vor fi realizate preponderent prin finanțare nerambursabilă, având o durată de viață estimată de minimum 10 ani.

Investiția se justifică prin aceea că prin localitate trece ”Via Transilvanica”, iar acum comuna nu are spații special amenajate pentru oprire și recreere, se arată într-o hotărâre a Consiliului Local Lunca Ilvei adoptată în ședința din luna ianuarie 2026.

Cele opt popasuri turistice nu vor aduce venituri directe, dar vor avea un impact economic important prin creşterea atractivității turistice a zonei, stimularea activităților economice locale (servicii, comerţ) și valorificarea durabilă a patrimoniului natural.

Popasurile vor fi amplasate în zone intens vizitate și frecventate de turiști și vor fi realizate prin finanțare nerambursabilă, având o durată de viață estimată de minimum 10 ani. Valoarea totală a investiției este de 99.365 de euro fără TVA.

Investiția se încadrează în Programul DR 36 LEADER, derulat prin Asociația GAL Lider Bistrița-Năsăud, măsura L808 – Infrastructură comunitară esențială, program prin care comuna Lunca Ilvei ar putea fi eligibilă pentru obținerea finanțării.

Total investiție (fără TVA) = 99.365,70 Euro/ 505.721,73 lei
Total investiție – ELIGIBIL (fără TVA) = 62.998,33 Euro/ 320.630 lei
Total investiție -NEELIGIBIL (fără TVA) = 36.367,36 Euro/ 185.091,68

Cheltuielile aferente proiectului vor fi prevăzute în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul DR 36 LEADER. Totodată, autoritățile locale și-au asumat că vor asigura veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul proiectului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.