Social

Unii locatarii ai blocurilor sociale și-au vândut ușile, parchetul, centrala termică

Unii locatari ai blocurilor sociale au distrus în totalitate apartamentele primite de la Primăria Bistrița, au vândut ușile, parchetul, centrala termică, a declarat primarul Gabriel Lazany, decis să îi evacueze pe cei care pun municipalitatea în situația de a face tot timpul reparații.

”Am văzut câteva locuințe în blocurile sociale care erau de-a dreptul spectaculoase, reabilitate, foarte curate, chiar m-au impresionat acei oameni, dar (Viișoara -n.r.) este un cartier al extremelor, vezi și foarte frumos, și distrus total. Și-au vândut ușile din apartament, și centrala termică, și parchetul, tot e scos. Asta este realitatea. Am discutat cu foarte mulți locatari ai blocurilor sociale, iar unii dintre ei sunt de foarte bună credință”, a spus primarul la AS TV.

Edilul spune că, de anul trecut, a introdus o regulă nouă: nu se mai semnează nicio prelungire de contract de închiriere până nu se inspectează apartamentul respectiv de către Direcția Patrimoniu, până nu se filmează și i se prezintă proba video.

”Dacă o locuință a fost distrusă, chiriașul va fi evacuat pentru că eu nu sunt de acord ca Primăria Bistrița să pompeze la nesfârșit din banii tuturor bistrițenilor ca să reparăm după câțiva care își distrug în permanență apartamentele. Aceștia vor fi evacuați. După ce îi vom evacua, vom repara acele apartamente, le vom da unor chiriași noi și avem pretenția să fie menținute așa”, a mai spus Gabriel Lazany.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.