Peste o mie de locuințe au fost finalizate în Bistrița-Năsăud în cursul anului trecut, cu peste 170 mai multe comparativ cu anul 2024. Aproape 80% dintre ele au fost ridicate în orașe.
Potrivit Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, dezvoltarea s-a concentrat în special în mediul urban, unde au fost construite 799 de locuințe, ceea ce reprezintă aproape 79% din totalul locuințelor finalizate în județ.
Totuși, ultimele luni ale anului au adus o încetinire a ritmului de construcție. În trimestrul al patrulea din 2025 au fost finalizate 236 de locuințe, cu 104 mai puține decât în aceeași perioadă a anului precedent și cu 105 mai puține față de trimestrul anterior. Dintre acestea, 167 au fost construite în mediul urban, reprezentând 70,8% din total.
În ce privește autorizațiile de construire, în februarie a.c. au fost eliberate 33 de autorizații pentru clădiri rezidențiale, cu 17 mai multe decât în luna ianuarie, însă cu 22 mai puține față de februarie 2025.
În paralel, investițiile din economie au continuat să crească. În ultimul trimestru din 2025, volumul investițiilor a fost mai mare cu 83,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Investițiile în construcții au crescut cu 88,4%, iar cele în utilaje și mijloace de transport cu 74%.
La nivelul întregului an 2025, investițiile totale au înregistrat un avans de 41,1%, susținute în principal de investițiile în construcții, care au crescut cu 46,6%, se arată în buletinul lunar al Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud.










Adaugă comentariu