Primăria Bistrița va cumpăra, cu peste o jumătate de milion de lei, trei rulote care se doresc a fi hub-uri creative mobile cu mobilier și echipament IT. Ele vor avea destinația de ateliere de creație și inovare în cadrul proiectului european B-CONNECT.
Proiectul are ca obiectiv principal ”îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin regenerare urbană, reducerea poluării, promovarea mobilității verzi și creșterea gradului de conștientizare ecologică, cu accent special pe implicarea tinerilor în activități și tehnologii sustenabile”. Valoarea estimată a contractului de furnizare este de 579.387,60 lei fără TVA.
Potrivit documentației de achiziție, activitățile proiectului sunt structurate pe patru direcții majore: creșterea rezilienței urbane, dezvoltarea sistemelor de monitorizare și răspuns în timp real, promovarea mobilității inteligente și implementarea soluțiilor bazate pe natură pentru transformarea orașului într-un spațiu biofil.
În cadrul componentei dedicate tinerilor, municipalitatea dorește achiziționarea a trei rulote creative mobile, denumite Eco-Guilds, fiecare având o tematică distinctă și dotări specifice. Primul dintre acestea va fi Hub-ul de Mediu, Horticultură și Soluții Bazate pe Natură, destinat activităților de înverzire urbană și educației ecologice. Acesta va fi echipat cu unelte pentru grădinărit, sisteme de hidroponie și echipamente pentru inițiative de agricultură urbană.
Al doilea va fi Hub-ul de IT, Robotică și Rețele Senzoriale Urbane, care va include roboți programabili și senzori urbani utilizați pentru monitorizarea ecologică și activități tehnologice dedicate tinerilor interesați de domeniul smart city.
Cel de-al treilea spațiu mobil va funcționa ca Hub de Artă, Design și Placemaking, fiind destinat activităților culturale, designului urban și proiectelor creative de regenerare verde a spațiilor publice.
Conform Caietului de sarcini, aceste spații vor oferi tinerilor oportunități practice de învățare și dezvoltare a competențelor în domenii emergente, precum tehnologiile sustenabile, designul biophilic și agricultura urbană, contribuind la formarea unei generații mai responsabile din punct de vedere ecologic.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 28 mai a.c.
Proiectul B-Connect este finanțat cu 5,3 milioane de euro și este pus în practică de Indeco Soft, Urbasofia, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, Asociația Tineri pentru Comunitate – Bistrița, Asociația E-Civis, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu – București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În cadrul lui, sunt programate următoarele investiții:
Eco-Guilds – Trei Huburi Mobile Creative (138.000 EUR)
- Urban Resilience HUB – Dedicat inițiativelor de înverzire și echipat cu unelte pentru grădinărit și hidroponie.
- Art, Design & Place-Making HUB – Hub de artă și design pentru activități culturale și regenerare urbană verde
- Digital-IT & Robotics HUB – Dotat cu roboți programabili și senzori urbani pentru a susține monitorizarea ecologică.
Centrul de Date Sustenabil pentru Monitorizarea Climatului Urban și a Poluării
- Sensori pentru monitorizarea calității aerului și a microclimatului urban (148.000 EUR)
- Contoare inteligente de trafic (25 locații, 50.000 EUR)
- Panouri LED interactive pentru informarea cetățenilor cu privire la calitatea aerului și trafic (15 unități, 98.000 EUR)
- Centrul de date sustenabil (138.000 EUR)
Huburi de Mobilitate Smart amplasate în cartiere, echipate pentru promovarea transportului alternativ și susținerea economiei circulare (167.724 EUR)
- Module inteligente alimentate solar, cu acoperișuri verzi, asigurând eficiență energetică și sustenabilitate.
- Sisteme de parcare securizată pentru biciclete, cu închidere bazată pe token-uri.
- Ateliere de reparații inovative pentru întreținerea bicicletelor
- Infrastructură sigură și modernă, cu iluminat și supraveghere de ultimă generație










Nu cred că avem acum nevoie de chestii din astea , părerea mea, orașul arată acum ca o favelă din Brasil.