Economie Recomandări

Grupul TeraPlast: Trimestru dificil, premise pentru o evoluție mai bună

Grupul TeraPlast, cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est, anunță rezultatele financiare consolidate pentru primul trimestru din 2026, unul dintre cele mai dificile trimestre din ultimii ani pentru sectorul construcțiilor, pe fondul suprapunerii unor factori externi care au afectat activitatea Grupului în principalele piețe europene.

Grupul TeraPlast a traversat un trimestru dificil în T1/2026, în contextul unor condiții de piață nefavorabile

Condițiile meteorologice severe din primele două luni ale anului, contextul electoral din Ungaria și volatilitatea geopolitică au încetinit ritmul investițiilor publice și implementarea proiectelor de infrastructură în perioada ianuarie-februarie, anunță compania într-un comunicat.

Începând cu luna martie, activitatea Grupului a înregistrat o îmbunătățire graduală, pe fondul reluării proiectelor și al creșterii comenzilor în principalele piețe. În perioada următoare, reluarea investițiilor publice, perspectiva deblocării fondurilor europene în Ungaria și intrarea în sezonul specific sectorului construcțiilor creează premise pentru o evoluție mai bună a activității Grupului.

Cifra de afaceri a Grupului a atins 235,5 milioane de lei în trimestrul 1 al anului curent, în ușoară scădere cu 6%față de 249,2 milioane de lei în aceeași perioadă din 2025. EBITDA a ajuns la 8,9 milioane de lei în T1/2026, față de 21 milioane de lei în T1/2025, iar marja EBITDA consolidată a fost de 3,8%, față de 8,4% în aceeași perioadă a anului trecut.

În ceea ce privește rezultatul net, după primele trei luni din 2026, Grupul TeraPlast a înregistrat -10,6 milioane de lei, față de aproape -7 milioane de lei bugetate pe primele trei luni ale anului curent și un rezultat net de 1,2 milioane de lei în T1/2025.

Marja brută a crescut cu 2% valoric, de la 90,8 milioane de lei în T1/2025, la 93 de milioane de lei în T1/2026, atingând 40%, cu 4 pp mai mult față de T1/2025 (36%), însă această evoluție nu a putut compensa creșterea cheltuielilor operaționale.

Vânzările cantitative au fost de 27 mii de tone în perioada ianuarie–martie 2026, față de 29 mii de tone în aceeași perioadă a anului trecut.

Vânzările în afara României au reprezentat 35% din cifra de afaceri consolidată, în ușoară scădere față de 38% în T1/2025. Vânzările din România s-au menținut la un nivel comparabil cu anul precedent, iar unele piețe de export, precum Germania, Slovacia și Croația, au înregistrat evoluții pozitive. Acestea nu au compensat însă integral scăderile temporare din alte piețe externe, în special Ungaria, Franța și Italia.

Spre finalul trimestrului, escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a determinat creșteri accelerate ale prețurilor materiilor prime și presiuni suplimentare asupra costurilor și planificării operaționale.

În acest context, dublat de presiunea pe prețuri și disponibilitatea limitată a materiilor prime, Grupul a prioritizat flexibilitatea operațională și gestionarea eficientă a relațiilor comerciale din piețele-cheie. Perspectivele pentru 2026 rămân bune, inclusiv pe piața maghiară, unde începând cu trimestrul al treilea se estimează repornirea proiectelor cu finanțare europeană.

”Deși structural primul trimestru este cel mai slab pentru sectorul construcțiilor, pe fondul sezonalității, primul trimestru din 2026 a fost unul dintre cele mai provocatoare din ultimii ani, cu factori nefavorabili care s-au suprapus: un sezon de iarnă prelungit și alegerile în Ungaria, care au blocat șantierele în ianuarie și februarie. Deși am avut o îmbunătățire graduală a activității pe principalele piețe în martie, aceasta a fost sub potențial, pe fondul volatilității bruște a prețurilor materiilor prime declanșată de escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Cu toate acestea, marja brută de 40% demonstrează că modelul nostru operațional rămâne solid, iar capacitatea Grupului de a gestiona presiunile externe s-a consolidat. Proiectele aflate în execuție și poziționarea regională a Grupului oferă premise pentru o evoluție mai bună în trimestrele următoare, însă rămânem într-un context internațional impredictibil. Ne bazăm pe experiența, disciplina operațională și flexibilitatea Grupului pentru a răspunde rapid la schimbările viitoare din piață”, a declarat Bogdan Crăciunaș, Director Financiar al Grupului TeraPlast.

sume în mii leiT1/2026T1/2025Variație T1/26 vs T1/25
Cifra de afaceri,235.508249.223-6%
din care   
Instalații*165.055178.563-8%
Granule*19.04824.906-24%
Ambalaje*39.05134.79512%
Ferestre*12.35410.95913%
Marja brută93.07490.8192%
EBITDA, din care8.88721.026-58%
Marja EBITDA Grup3,8%8,4%
Instalații8.99918.148-50%
Marja EBITDA5,5%10,2%
Granule1.3442.687-50%
Marja EBITDA7,1%10,8%
Ambalaje-693197-451%
Marja EBITDA-1,8%0,6%
Ferestre-763-7n/a
Marja EBITDA-6,2%-0,1%
Rezultat net-10.6111.196-987%
*Divizia Instalații include sistemele complete pentru management-ul apei, sistemele pentru canalizări exterioare și interioare, energie, produse injectate, și PVC-ul reciclat micronizat.
Divizia Granule include granulele din PVC virgin și granulele din material reciclat.
Divizia Ambalaje include ambalajele flexibile (folii, pungi, saci etc.) și folia stretch.
Divizia Ferestre include ferestrele și ușile din PVC și aluminiu.

Evoluția diviziilor: 

Instalații: 70% din veniturile Grupului 

  • Cifră de afaceri de 165 milioane de lei în T1/2026, comparativ cu 178,6 milioane de lei în T1/2025. 
  • EBITDA de 9 milioane de lei după primele 3 luni din 2026, cu 50% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025 (18 milioane de lei). 
  • Marjă EBITDA de 5,5%, în scădere cu 4,7 pp față de T1/2025 (10,2%). 

În România, vânzările diviziei s-au menținut la un nivel comparabil cu T1/2025, în timp ce temperaturile scăzute din ianuarie și februarie, precum și contextul electoral, au încetinit temporar proiectele de infrastructură în Ungaria și au accentuat sezonalitatea specifică diviziei de Instalații. Activitatea și volumele comenzilor au înregistrat o îmbunătățire graduală începând cu luna martie, însă aceasta nu a compensat integral impactul din primele două luni ale anului.

În Republica Moldova se mențin presiuni asupra prețurilor, generate de diferențele dintre valorile din licitații și nivelul actual al costurilor din piață, însă proiectele aflate în execuție continuă să susțină activitatea diviziei.

Granule: 8% din veniturile Grupului 

  • Cifra de afaceri a scăzut cu 24%, la 19 milioane de lei în T1/2026, comparativ cu 24,9 milioane de lei în T1/2025. 
  • EBITDA cu 50% mai puțin decât în T1/2025, la 1,3 milioane de lei în T1/2026 (2,7 milioane de lei în T1/2025). 
  • Marjă EBITDA de 7,1% în primele trei luni din 2026, față de 10,8% în aceeași perioadă din 2025. 

Primul trimestru al anului 2026 a fost marcat de un nivel ridicat de prudență pe piața cablurilor, în special în ceea ce privește concretizarea proiectelor care stau la baza perspectivelor de dezvoltare pentru anul în curs. Nivelul redus al comenzilor din industria cablurilor PVC a intensificat competiția în piață, într-un context în care jucătorii din industrie au rămas concentrați pe eficiență și optimizarea costurilor.

Ambalaje: 17% din veniturile Grupului 

  • Cifra de afaceri în creștere cu 12% în T1/2026 față de T1/2025, respectiv de la 34,8 milioane de lei în T1/2025, la 39 milioane de lei în T1/2026.
  • EBITDA negativă, de -693 de mii de lei în T1/2026, față de o valoare de 197 mii de lei în T1/2025. 

Interesul pieței pentru ambalajele biodegradabile și compostabile a continuat să crească, însă începutul de an a fost mai lent, pe fondul stocurilor existente la clienți, al consumului redus și al prudenței în aprovizionare într-un context economic volatil. Cererea s-a redresat gradual pe parcursul trimestrului, însă disponibilitatea limitată a clienților de a accepta majorări de preț și volatilitatea materiilor prime au continuat să exercite presiuni asupra pieței.

Piața se află într-un proces de reașezare, care creează oportunități de consolidare într-o industrie încă fragmentată. Folia stretch Opal, adresată segmentelor de transport și depozitare, a resimțit scăderea consumului din retail și logistică, însă cererea a înregistrat o îmbunătățire graduală spre finalul trimestrului, cu impact totuși limitat față de presiunea pe prețuri și instabilitatea din piață.

Ferestre: 5% din veniturile Grupului 

  • Cifră de afaceri de 12,4 milioane de lei, cu 13% mai mult decât în T1/2025, când a înregistrat aproape 11 milioane de lei. 
  • EBITDA negativă, de -763 mii de lei, față de -7 mii de lei în T1/2025. 

Rezultatele diviziei de Ferestre reflectă sezonalitatea specifică pieței, accentuată de condițiile meteorologice nefavorabile de la începutul anului. Creșterea costurilor materiilor prime a influențat marjele, într-un context în care transferul majorărilor de preț către segmentul retail a rămas limitat. În același timp, evoluția veniturilor confirmă menținerea cererii și consolidarea poziției diviziei în piață.

Despre Grupul TeraPlast 

Grupul Teraplast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de Sud-Est. Grupul este compus din companiile TeraPlast (România, Republica Moldova, Ungaria și Austria), TeraGlass (România), TeraPlast Recycling (România), TeraBio Pack (România), Pro-Moulding (România și Ungaria), Optiplast (Croația) și companiile Aquatica Experience Group (România). Compania-mamă a Grupului, TeraPlast SA, este listată la Bursa de Valori București din 2 iulie 2008, sub simbolul TRP.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.