Inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Cluj, Istrate Ștețco, susține că numărul urșilor din România a crescut semnificativ în ultimii ani, iar autoritățile locale trebuie să utilizeze instrumentele legale existente pentru a interveni în situațiile care pun în pericol comunitățile.
Potrivit acestuia, Garda Forestieră nu gestionează populațiile de urs, lup, râs sau pisică sălbatică, responsabilitatea revenind Direcțiilor Județene de Mediu. Instituția are însă atribuții în situațiile de urgență reglementate de Ordonanța de Guvern nr. 81, atunci când un urs ajunge în intravilanul localităților.
”Noi, ca Gardă Forestieră, avem din 2021 câteva responsabilități. În cazul unei situații de criză, se apelează 112, iar apoi este convocată o comisie formată din reprezentanți ai primăriei, medicul veterinar, gestionarul fondului cinegetic și forțele de ordine. Garda Forestieră intervine doar dacă nu există contract cu un gestionar al fondului cinegetic”, a explicat Ștețco într-o emisiune la postul local Tele 21 Bistrița.
Exemplul Teaca: primarul și-a asumat decizia
Șeful Gărzii Forestiere Cluj a evidențiat cazul comunei Teaca, unde primarul Florin Oltean a dispus recoltarea unui exemplar de urs în baza prevederilor legale.
”Primarul din Teaca a avut curaj și a dat decizia de recoltare. Aceasta este soluția. Legea le permite acest lucru. Mulți primari se tem că li se vor face dosare penale, însă sunt la adăpostul legii dacă respectă procedura stabilită de OG 81”, a declarat acesta.
Potrivit lui Ștețco, la nivelul județului există o reticență în asumarea unor astfel de decizii, deși legislația oferă cadrul necesar pentru intervenții rapide în situații de risc.
21 de urși recoltați anul trecut în Bistrița-Năsăud
Inspectorul-șef a precizat că în 2025, în județul Bistrița-Năsăud, au fost recoltați integral cei 21 de urși incluși în cota de prevenție. În plus, au fost emise șapte puncte de vedere pentru opt exemplare suplimentare, dintre care doar patru au fost recoltate efectiv.
În unele cazuri, autorizațiile au fost emise târziu, iar în altele nu au fost identificate exemplarele pentru care exista aprobarea. La Braniștea, de exemplu, autorizația viza un mascul care provoca pagube în livezile de cireși, însă gestionarii au observat doar femele cu pui, care nu puteau fi împușcate. Ulterior, acestea au migrat în Cluj, unde au găsit porumb.
Atacurile de la Bichigiu, explicate prin comportamentul natural al urșilor
Referindu-se la incidentele recente din zona Bichigiu, Ștețco a explicat că primul atac a avut loc după ce femeia s-a apropiat de cadavrul unei vaci ucise de un urs.
”Masculul își păzea prada și a atacat-o când s-a apropiat. În celălalt caz, bărbatul s-a aflat între ursoaică și pui. Cel mai probabil, femela a perceput o amenințare și a reacționat defensiv”, a spus acesta.
Potrivit inspectorului șef, ursoaica implicată în incident are trei pui și nu este cunoscută ca fiind agresivă în mod obișnuit.
”Cred că a plâns un ursuleț, femela a crezut că e pericol și l-a atacat pe bărbat. Am înțeles că omul avea un cățel sau doi cu el, iar un cățel a atacat un pui. Când a început să urle puiul, a lăsat omul și s-a dus la câine. Așa a scăpat. Avea și un rucsac sau un bidon pe care și l-a pus pe față și s-a protejat. Am înțeles că e o ursoaică cu trei pui care nu e agresivă. Vacile pasc într-o parte, iar ursoaica e în partea cealaltă. Așadar, urșii nu atacă toate animalele pe care le găsesc în câmp”, a mai spus el.
”Avem aproximativ 13.000 de urși în România”
Istrate Ștețco consideră că populația de urs brun a crescut excesiv după interzicerea vânătorii în 2016 și după mai mulți ani în care nu s-au realizat recoltări.
”După ultimul studiu realizat pe baza probelor ADN, avem undeva la 13.000 de urși în toată țara, în condițiile în care efectivul optim ar fi între 4.000 și 6.000 de exemplare. Populația a fost gestionată foarte rău și vom avea probleme mari atât pe Via Transilvanica, cât și în comunitățile rurale cu cetățenii care nu vor mai crește animale de frică că vor fi atacate. Datorită faptului că iernile sunt mai blânde, ursoaicele fată câte 3-4 pui față de 1-2 când iernile erau aspre. Nu au mai fost vânați, nu le mai e frică, nu au niciun dușman natural”, a afirmat acesta.
El a adăugat că iernile mai blânde, lipsa prădătorilor naturali și obișnuirea urșilor cu prezența oamenilor au contribuit la creșterea numărului de exemplare și la apariția tot mai frecventă a conflictelor om-animal.
Apel către cetățeni și autorități
Șeful Gărzii Forestiere Cluj îi îndeamnă pe cetățeni să nu interfereze cu intervențiile autorităților atunci când este semnalată prezența unui urs în localitate.
”Cetățenii trebuie să lase echipa de intervenție să își facă treaba. Dacă este multă lume în zonă, ursul se retrage și intervenția devine mai dificilă”, a explicat acesta.
În același timp, a solicitat gestionarilor fondurilor cinegetice ca viitoarele cote de recoltare să vizeze cu prioritate exemplarele care intră în comunități și produc pagube.
Referitor la acuzațiile că urșii ar fi hrăniți intenționat, Ștețco a precizat că gestionarii fondurilor de vânătoare au obligația contractuală de a hrăni doar speciile admise la vânătoare, iar hrănirea urșilor este interzisă. Totuși, animalele ajung adesea la hrana destinată mistreților, profitând de caracterul lor oportunist.
Sfaturi pentru cei care merg prin pădure, în drumeții
”Nu mergeți singuri prin pădure, e riscant. E bine să faceți puțină gălăgie, dar să fiți atenți ca nu cumva să vă interpuneți între o ursoaică cu pui. Dacă faceți gălăgie, s-ar putea să vedeți cum îi bate la fund, îi ia și îi duce. Dacă se întâmplă ceva, sunați la 112 să vină de urgență să intervină. De obicei, ursul atacă când se sperie, dacă te vede din timp, cel cu comportament normal, se retrage. Dacă dai peste el se sperie, se ridică în două picioare, cască gura, are și niște secreții din gură și le aruncă și devine periculos. Ideal este să nu fii aproape de el că nu știi ce reacții are”, a spus Ștețco.
În schimb, dacă un urs vine des în zone locuite, el consideră că trebuie recoltat: ”Dacă o ursoaică cu doi pui vine și mănâncă de la container, puii asta vor învăța să facă și toate generațiile de aici asta vor face. Din punctul meu de vedere, ar trebui extrase toate exemplarele care au un comportament anormal și intră în gospodării și fac prejudicii”.










Pardon, probabil uciderea lor!!!