Weekendul cu 30 de grade și primul din vacanța de vară a elevilor care nu au de dat examene a umplut parcul balnear Băile Figa cu turiști din Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Suceava. S-au alăturat conjudețenilor care au vrut să profite de vreamea frumoasă ca să facă baie și să se bronzeze.
Începând cu ora 10.00, drumul spre Băile Figa a devenit aglomerat. Mașini, majoritatea cu numere de Cluj, Maramureș și Suceava, au umplut parcarea din fața parcului balnear, dar și din zona de cazare. S-a stat la cozi pentru plata biletului de intrare și brățară.
De îndată ce au intrat, oamenii și-au căutat fiecare un loc unde să se așeze. Familiile cu copii s-au îndreptat spre zona Râului Leneș, unde și piscinele sunt adecvate pentru cei mici și unde este inclusiv un tobogan potrivit pentru ei.
Seniorii mai ales s-au îndreptat spre bazinul cu apă sărată și lacul cu aerosoli salini unde au făcut băi cu sare, bune pentru sănătate.
Cel mai aglomerat a fost bazinul cu apă încălzită unde s-au bălăcit oameni de toate vârstele, veniți de peste tot.
În schimb, adolescenții și tinerii dornici de adrenalină au folosit la maxim toboganele pentru care unii dintre ei au venit de la sute de km.
Turiștii s-au cazat în căsuțe unde au plătit de la 150 de lei/noapte sau în pensiuni – 200 de lei/noapte.
Cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că raportul calitate-preț este foarte bun la Băile Figa, că găsesc de mâncare în incinta parcului balnear la prețuri rezonabile, că sunt mulțumiți că nu trebuie să plătească parcarea sau șezlongul.
În sezonul estival 2026, accesul la Băile Figa se face pe baza unui tarif diferențiat: 30 lei/zi de luni până joi și 50 lei/zi de vineri până duminică. Copiii cu vârsta sub 7 ani beneficiază de intrare gratuită.
Pe lângă accesul în parcul balnear, vizitatorii pot utiliza diverse facilități contra cost: complexul interior (20 lei), toboganele acvatice (10 lei fiecare), jacuzzi și saună (5 lei pentru 20 de minute), sala de fitness (5 lei/oră), terenul de tenis (20 lei/oră) și terenul de fotbal (50 lei/oră).
Complexul este deschis zilnic între orele 08:00 și 21:00, în perioada 15 iunie – 30 septembrie 2026.
Pentru utilizarea toboganelor este necesară atât brățara de acces în parc, cât și brățări separate pentru fiecare tobogan.



















Adaugă comentariu