Social

Încă 12 locuințe de serviciu pentru angajații din Sănătate și Administrație

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud au recepționat la Bistrița, 12 locuințe de serviciu care vor fi predate în curând beneficiarilor.

Locuințele (6 garsoniere și 6 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Prundului nr. 9, pe un regim de înălţime P+2E (parter+2 etaje), valoarea investiției fiind de 4.907.109,23 lei (inclusiv TVA).

”Încă 12 locuințe de serviciu ANL pentru angajații Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița și tinerii specialiști din administrația publică! În ultimii ani, 48 de locuințe de serviciu au fost predate, iar astăzi continuăm acest demers prin finalizarea unui nou imobil destinat celor care își desfășoară activitatea în slujba comunității. Cele 12 locuințe de serviciu ANL (6 apartamente cu 2 camere și 6 apartamente cu o cameră), construite pe strada Prundului, urmează să intre în etapa de intabulare, după care vor fi predate beneficiarilor, în funcție de punctajul obținut”, a precizat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.