Actualitate • Recomandări

Accident la noul Lidl de pe Compozitorilor. O mașină a devastat parcul de lângă magazin

O femeie care a intrat în sensul nou de la Dedeman a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina direct în parcul de la noul Lidl, unde a lovit câteva biciclete și s-a izbit cu mașina de un coș de gunoi. În urma impactului, a rămas inconștientă.

Cel mai probabil, femeii i s-a făcut rău în trafic și nu a mai putut controla mașina. Din fericire, nu au mai fost alte victime.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bistrița-Năsăud, femeia a fost resuscitată cu succes și transportată la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale.

Femeia, de 67 de ani, din Bistrița, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare într-un sens giratoriu, a ieșit în afara părții carosabile și ar fi pătruns în zona unui spațiu de joacă pentru copii, amenajat în apropierea unui supermarket, a transmis Poliția.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din cauza stării de sănătate, conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest. Polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și a împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.