Actualitate

Cupidon adună în Love Box scrisori de dragoste ale elevilor de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”

Dragostea, la cutie. Zilele acestea, în cel mai prestigios liceu bistriţean, Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”, există leac pentru adolescenţii timizi. Se numeşte "Love Box” şi este o cutie care adună scrisori de dragoste anonime sau semnate. Ele vor fi împărţite, de Cupidon, vineri.

Eric Rubl, membru în Consiliul Local al Tinerilor Bistriţa, elev la CNLR Bistriţa:  „De obicei, de Valentine’s Day, băieţii şi fetele îşi Eric rubltrimit scrisori, aşa că am decis să facem şi noi ceva ca să-i ajutăm să comunice mai uşor. Se ştie că, în interiorul unei şcoli există simpatii, aşa că am crezut că e o ideea bună să amplasăm pe holul liceului această cutie în care adunăm scrisori. De fapt, nu este pentru prima oară când se organizează. E prima oară când eu, ca şi membru în Consiliul Local al Tinerilor,  sunt implicat în organizare. Vreau să vă spun că nu e obligatoriu ca scrisorile să fie semnate dacă expeditorul e timid, dar am pus condiţia să ştim destinatarul pentru ca să o putem preda respectivului coleg. Scriosorile pot fi trimise atât elevilor, cât şi profesorilor”.

Alexandru Gavrilaş, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor – elev CNLR Bistriţa:   „În epoca internetului, majoritatea Alexandru Gavrilaspreferă e-mailurile, dar noi încercăm să facem ceva puţin mai romantic, mai special, mai ieşit din uzul comun. E mult mai drăguţ să-i comunici celui de care eşti îndrăgostit ceea ce simţi scriind totul pe hârtie. Din câte ne-am dat seama până acum, fetele scriu mai des. Deja sunt scrisori în cutie, ceea ce înseamnă că proiectul e atractiv, interesant pentru colegii noştri. Interesantă este reacţia celor care primesc scrisori. Majoritatea se înroşesc, au emoţii, se simt stingheriţi, dar le place. E un sentiment minunat”, a spus el.

Tudor Alexandru Jarda – elev CNLR Bistriţa: „Eu aş scrie şi unei fete, dar şi o scrisoare falsă adresată unui Tudor Jardacoleg pentru ca să mă amuz de reacţia lui. Eu cred că scrisorile trebuie totuşi asumate deoarece, în felul acesta, celălalt ar şti cine îi scrie şi ar putea construi o legătură frumoasă, o prietenie. Eu am observat că fetele sunt cele scriu mai mult, le place să compună poezii”.

Scrisorile vor fi împărţite vineri de către organizatori. Până atunci, elevii Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa sunt invitaţi să scrie cât mai multe scrisori şi să le introducă în cutia aflată la etajul întâi al şcolii, chiar şi pentru amuzamentul general.

Colegiul National Liviu Rebreanu fatada love box 4 love box 3 love box 2

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.