Sport

Lucian Bute, campionul tuturor românilor

Pugilistul Lucian Bute și-a păstrat cu succes pentru a opta oară centura mondială IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins pe francezul Jean Paul Mendy prin KO în repriza a patra a meciului desfășurat la Romexpo, în fața a 10.000 de spectatori.

Lucian Bute l-a trimis la podea pe Mendy cu câteva secunde înainte de finalul reprizei a patra, cu un croșeu de stânga la bărbie. Imediat după ce l-a trimis la podea pe Mendy, Lucian Bute a izbucnit în lacrimi, în ring urcând alături de el și tatăl său, Ștefan. La începutul meciului, Bute și Mendy au fost prezentați de cel mai cunoscut ringannouncer din lume, Michael Buffer. Românul a intrat în ring pe melodia cântată de formația U2, „Where the streets have no name”, iar adversarul său a fost acompaniat de AC/DC, cu melodia „Highway to Hell”. Lucian Bute, în vârstă de 31 de ani, are acum 29 de victorii la profesioniști, din care 24 prin KO și nicio înfrângere.

„Vă mulțumesc, ați fost extraordinari, am 15 ani de carieră dar nu a fost ca în această seară. Sunt mândru că sunt român și că v-am putut face fericiți. Vă mulțumesc din tot sufletul, vă iubesc și vă stimez”, a spus Bute imediat după victoria cu Mendy. El a mulțumit și fanilor din Quebec (Canada), în limba franceză, încheind cu: „Trăiască Quebec, Trăiască România”.

„În primele reprize Mendy s-a deplasat bine, a avut strategie, dar am fost mai bun, stânga a funcționat bine. Nu am forțat acest KO, lovitura a venit neașteptată. A fost scurtă și imprevizibilă. Este box, este un sport de contact, îmi pare rău, dar decât să plângă mama, mai bine plânge mama lui”, a declarat Bute.

El a subliniat că așteaptă acest moment de patru ani și că acum urmează unificarea centurilor. „Anul viitor voi aduce două centruri în România, vă promit! Mulțumesc tuturor românilor, sunt sportiv de 15 ani, dar așa sentiment plăcut ca în această seară nu am avut. În această seară am avut un sentiment unic, mi s-a făcut pielea de găină când a cântat Andra imnul României. E pentru prima pară când mama a fost în sală, surorile mele, prietenii mei. Mulțumesc tuturor, sunt mândru că sunt român”, a spus Bute cu lacrimi în ochi.

„M-am pregătit foarte bine pentru acest meci, nu puteam să-mi permit să subestimez adversarul. Boxul este un sport foarte dur, am avut o strategie foarte bine pusă la punct. A venit acel KO fără să mă forțez. La începutul meciului mă așteptam să fie puțin mai agresiv, a adoptat o tactică defensivă, a încercat să mă surprindă. A fost un adversdar obligatoriu, am fost obligat să boxez cu el, nu avea nicio înfrângere, în box se poate termina în prima repriză, într-un minut”, a declarat Bute.

Întrebat dacă mai știe în ce repriză l-a făcut KO pe Mendy, Bute a răspuns: „În repriza a cincea, nu?”, răspunsul jurnaliștilor venind prompt: „în a patra”.

„A fost presiune, când a cântat Andra mai aveam un pic și-mi dădeau lacrimile, dar m-am concentrat. Mulțumesc bunului Dumnezeu și tuturor care au fost alături de mine”, a mai spus Bute.

Pentru Lucian Bute umătorul meci va fi în 5 noiembrie: „Kelly Pavlik va susține în 5 august, sper să câștige și dacă totul va decurge bine, în 5 noiembrie sunt șanse foarte mari să boxez cu Pavlik, la Las Vegas sau Atlantic City. Deocamdată o să rămân la supermijlocie, sper ca anul viitor să am ocazia să boxez pentru unificarea centurilor. Sunt convins că nu doar mama s-a rugat pentru mine, ci și alți români, și eu, eu cred în Dumnezeu. Sunt convins că mama nu a avut puterea să se uite la meci, am înțeles că a fost cu spatele la ring”, a declarat Bute.

Lucian Bute a dedicat din nou victoria românilor: „Mulțumesc din nou familiei mele, mamei mele, dedic victoria românilor. Eu vin cu drag să boxez în România, oricând, Interbox e alături de mine, ei au trăit momente excepționale aici. În această seară, România a fost capitala boxului mondial. S-a vorbit de România, de București, de bine, de ce trebie să găsim lucruri care să mânjească această bucurie? Eu sunt mândru că sunt român, am venit cu tot sufletul”.

Bute a fost aclamat de aproximativ 400 sute de persoane în Piața Universității din București, sâmbătă noapte, după victoria în fața francezului Jean Paul Mendy. Lucian Bute, îmbrăcat în cămașă roz, pantaloni albi și având o pălărie albă, a sosit în Piața Universității după ce a făcut controlul antidoping, alături de alți membri ai stafului său. El s-a urcat pe mașina care l-a adus în piață, mulțumind oamenilor care îi scandau numele și strigau: „Cinste lui, cinste campionului!”dar și „Noi suntem români”. Bute a stat în Piața Universității aproximativ 10 minute.

 

Foto: gsp.ro

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.