Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv la următoarele instituţii din subordinea MADR: Direcţiile pentru Agricultură Judeţene: Braşov, Brăila, Bucureşti, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Gorj, Hunedoara, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Valcea şi Vrancea. Concursul va fi în 31 martie 2014, ora 10.00, când va fi susţinută proba scrisă.
Contactat telefonic, directorul DAJ Bistriţa-Năsăud, Nuţu Tabără, a declarat că şi-a depus deja dosarul pentru a participa la concurs. „Am fost la Bucureşti la Minister şi, cu această ocazie mi-am depus şi dosarul. Eu sunt detaşat pe această funcţie şi era firesc să se organizeze un concurs. Nu ştiu dacă vor mai fi şi alţi candidaţi. Nu am întrebat. Eu particip. Nu am emoţii. Cei din minister au avut cuvinte de laudă la adresa noastră şi acest lucru mă încurajează”, a declarat Nuţu Tabără.
Înaintea sa, în fruntea Direcţiei pentru Agricultură s-a aflat Valentin Pop Mititean, susţinut de PDL.
Formalitati penibile.