Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Cluj, Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Vâlcea şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au efectuat 19 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Satu Mare, Sibiu, Vâlcea şi Bistriţa-Năsăud în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din 34 de persoane, structurată pe două paliere, specializată în infracţiuni de înşelăciune, spălarea banilor, fals în înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2011, membrii grupării, cetăţeni români, italieni şi bulgari au constituit un grup infracţional având ca obiectiv introducerea în ţară a unor autoturisme de lux din următoarele categorii: Audi Q5, Audi Q7, BMW X5, BMW X6, Range Rover Sport, Porsche Cayenne, Ford Mondeo, Infiniti 451H, Mercedes, Land Rover Evoque şi BMW 320, informează DIICOT.
Astfel, o parte din membrii grupării aveau rolul de a introduce pe teritoriul României, în baza unor documente falsificate şi cu seriile de caroserie modificate, autovehicule din Italia, care figurau în bazele de date ale autorităţilor italiene ca fiind sustrase, acestea fiind ulterior comercializate de către liderul grupării.
Referitor la cel de al doilea palier, există suspiciuni că membrii grupării aveau rolul de a introduce pe teritoriul României autovehiculele care făceau obiectul unor contracte de închiriere în Italia şi care ulterior erau comercializate, de asemenea, de către liderul grupului, prin intermediul mai multor complici. Ulterior comercializării lor în România către cumpărători de bună credinţă, titularii contractelor de închiriere înscenau furtul acestora.
Există suspiciuni că membrii grupării falsificau contractele de vânzare-cumpărare şi facturile fiscale care atestau nereal transferul de proprietate din patrimoniul societăţilor care închiriau autoturismele în patrimoniul membrilor grupului infracţional organizat. Autovehiculele astfel introduse erau preluate de către liderul grupului, care, prin intermediul unor colaboratori ce deţineau funcţii de execuţie, obţinea omologarea autovehiculelor de la reprezentanţele Registrului Auto Român.
Au fost identificate 31 de autoturisme de lux care au fost comercializate la un preţ total de 1.000.000 de euro, însă valoarea lor de piaţă reprezintă dublul acestei sume. La sediul DIICOT – ST Piteşti urmează să fie audiate 24 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale în cauză.
Adaugă comentariu