Politică

Stelian Dolha: Dreapta unită, o necesitate. E nevoie de fuziune PNL-PDL, alianţele sunt sortite eşecului

Deputatul Stelian Dolha a spus că nu se poate ca la nivel naţional să fie o alianţă PNL-PDL iar la nivel local liberalii să facă pact cu PSD (”Dezideratul naţional, mai presus de interesele locale”) şi că Traian Băsescu ar trebui să se apuce de agricultură, deoarece nu mai poate intra într-o ecuaţie politică viitoare

”Dreapta unită era o necesitate, aşa cum există polul de stânga cu socialiştii şi sateliţii trebuie să existe un pol de dreapta puternic, care nu se putea forma decât în jurul PNL şi PDL pentru sunt partidele care au obţinut cel mai bun rezultat la alegerile europarlamentare. În perioada imediat următoare, pe repede înainte, ar trebui să se facă o fuziune. De ce? Pentru că până acum alianţele au fost sortite eşecului: Alianţa DA, recent mortul îngropat USL. Chiar dacă formula de început este alianţă, va trebui să mergem mai departe şi să facem o fuziune. Dezideratul nostru este să câştigăm alegerile prezidenţiale şi guvernăm ţara din 2015”, a spus Dolha într-o conferinţă de presă.

Stelian Dolha a afirmat că după şedinţa de Birou Politic Naţional de săptămâna viitoare se va lua o decizie: ”alianţele PNL în teritoriu se fac cu PDL, nu cu PSD, e firesc. Dezideratul naţional trebuie să fie mai presus de interesele locale. Nu poate fi altfel, când ai o alianţă cu PDL nu mai poţi avea la nivel local cu PSD. Bineînţeles că înţelegerea cu PDL trebuie pusă şi pe hârtie, nici nu se poate altfel, dar o să se pună după Congresul PNL. Toate întâlnirile între echipele de negociere o să fie parafate după congresul nostru. Suntem aproape de alegerile prezidenţiale, trebuie să avem candidat comun, în urma sondajului care se va face, pe care să-l susţinem, toată dreapta trebuie să vină în bloc în jurul acestui candidat”.

El a adăugat că nu are emoţii vizavi de relaţia cu preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean. ”Rezultatele obţinute de PNL îmi conferă acum un avantaj enorm. Încă nu am discutat cu Ioan Oltean, ne-am salutat la depunerile de coroane de Ziua Eroilor. Urmează să discutăm. Firesc ar fi să înceapă discuţii şi la nivel local. Lucrurile plecate de sus în jos ar trebui să fie mai trainice”.

”Traian Băsescu a spus că-şi doreşte să facă agricultură. Să facă! Eu cred că poate să aibă o pensie liniştită, o bătrâneţe liniştită, să cultive pământul acela mult de la Nana, că tot a zis că vrea să demonstreze românilor că se poate că un fost preşedinte poate face agricultură. Nu cred că Traian Băsescu nu mai poate intra într-o ecuaţie politică viitoare, prea multă lume îl detestă, consideră că a fost nociv”, a comentat liderul filialei judeţene PNL.

8 comentarii

  • Politicienii au memorie scurta. Iata ce spunea Dolha in urma cu cateva luni, mai precis iin februarie dupa ruperea USL-ului: „”L-am auzit şi pe domnul Oltean, şi pe domnul Blaga, spunând că ar trebui să facem vreo doi ani de penitenţă şi pe urmă să intrăm în opoziţie. Şi dacă tot e vorba de asemenea ispăşiri, le spun şi domnului Oltean, şi domnului Blaga, tuturor celor din PDL, că ei nu doi ani de penitenţă trebuie să facă, ci 20, şi nici după 20 de ani de penitenţă nu îşi spală păcatele la cât rău au făcut României. Că nu noi am tăiat salariile şi pensiile, ci ei, nu noi am sărăcit România, aducând-o la pauperizare, ci ei. Ei trebuie să facă penitenţă, nu noi”. Ei, amice, cum ramane cu printipurile?

  • Pana la urma,fuziunea se produce intre 2 formatiuni politice si nu intre 2-3 oameni.De când s-a deschis subiectul fuziunii se discuta doar despre liderii formatiunilor politice.Cum ramane cu membrii obisnuiti din partide,cu ideologiile care guverneaza formatiunile in cauza?USL a fos un”anus contra naturii” ,rezultat in urma unui act chirurgical care avea menirea de a rezolva marea problema „Basescu”.Este firesc,intr-o tara democrata,sa existe si o formatiune de dreapta,suficient de puternica pentru a contrabalansa asaltul formatiunii aflate la putere.

  • Dl Doha,

    Stanga din RO = dreapta din RO, nu exista asa ceva,toti sant urmasi de la PCR.
    Voi politicienii,trebuie sa va ganditi cand guvernati ca iar o sa cersiti voturi.-deci imaginatie de la responsabili nu de la consilieri care va spun ce va place.
    Cu respect.

  • Mai Raulllllllllll Ciprian….Te ai gandit mult pana sa ti debiteze capul asa ceva? Tu vorbesti de pasii in viata care trebuie facuti…:) Tu….cel care habar nu ai ce i aia democratie, tu cel care te lauzi (precum stapanaul tau) ca ai umblat in campanie…? (cand defapt ,, ai ars o prin baruri,, Tu cel care datorita kilogramelor in plus nu ai fi in stare sa te misti forte mult (eventual sa faci campanie asa dintr o masina dand geamul si tratand oamenii, precum Elena Udrea). Sa sti ca minciuna are picioare scurte, lenea este evidenta la tine si nu intelegi nimic din viata asta….IN VIATA NU POTI SA TRAIESTI NUMAI DIN VORBE CI DOAR PRIN FAPTE. Ma opresc aici ca oricum nu intelegi nimic din vaiata asta democratica…:)
    PRINCIPIILE TALE IN VIATA SUNT SMECHERIA SI FUGA DE RESPONSABILITATE !!!!!!!!!! :))))) FAPT DOVEDIT !!

  • Mai Răul Ciprian dacă ești ala care cred eu..de la pnl. Vorbești asa de mult și asa de prost ca șeful tău de altfel..
    Habar n ai ce înseamnă democrația. Tu.. care ai,, ars o,, prin baruri în campanie pt ca datorita kilogramelor în plus pe care le ai și praful din creier n ai fi în stare sa mergi pe jos prea mult ( am auzit ca ai făcut campanie precum Elena Udrea.. Din mașină dând lăsând uneori geamul jos. Sa.ști ca în viata minciuna are picioare scurt,iar lenea care te înconjoară nu are viață lungă. Nu mai aburii. Dacă bine am auzit…ești un oportunist de clasă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.