Politică

Daniel Suciu: Vreau să le dau o mână de ajutor tinerilor absolvenţi de ştiinţe politice

Deputatul PSD Daniel Suciu a spus că Legea voluntariatului este o imensă mână de ajutor întinsă tinerilor şi societăţii în general. El a adăugat că, dacă va fi posibil, va încheia contracte de voluntariat, pe cabinetul parlamentar, cu tineri absolvenţi de ştiinţe politice şi administrative, pentru a-i ajuta în carieră.

”Salut ce s-a întâmplat la Camera Deputaţilor, aprobarea Legii voluntariatului. Ca tânăr parlamentar, nu pot decât să mă bucur că după ani de zile de discuţii pe această temă grupul tinerilor parlamentari a reuşit în opt luni să promoveze această lege. Activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite. Ştim cu toţii că absolvenţii de studii superioare, când mergeau să se angajeze undeva, li se cerea experienţă profesională în domeniul studiilor absolvite. Nu prea aveau de unde să aibă. Cred că este o imensă mână de ajutor pentru tineret, pentru viitor. Încurajez instituţiile publice, odată ce vor apărea normele metodologice, să facă aceste anunţuri, să ceară voluntari, pentru că e o mână întinsă societăţii, tinerilor. O să văd dacă se înscrie în norme cabinetul parlamentar, îmi arăt disponibilitatea de a încheia contracte cu tinerii absolvenţi de ştiinţe politice şi administrative, pentru a le da o mână de ajutor. Ca fost absolvent de ştiinţe politice ştiu cât este de greu să te angajezi vizavi de experienţa profesională”, a spus Daniel Suciu. 

Legea volutariatului reglementează participarea persoanelor fizice, neremunerată şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.

Proiectul de lege defineşte şi contractul de voluntariat, care reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului.

Legea mai prevede că organizaţia gazdă va elibera, la cererea voluntarului, un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate.

10 comentarii

  • noooo esti muma pentru tinerii pesedei noooo si ciuma pentru ceilalti nooooo
    dar noooo vai de bietul bogdan ivan ce lati mai inrosit noooooooo nu sa spala cu tata apa bistritei nooooooo

  • Felicitari ptr initiativa dl Deputat. Iar voi care tot scrieti prostii acol mai sus mai mica gurita ca sunteti ratati rau in frunte cu noooo ,,stroe,,

  • Ingenios mod de a-si face rost de „copii de mingi” gratis.S-a creat cadrul legal pt truditorii neretribuiti din campaniile viitoare.Vai de noi!

  • Orice inițiativă care sprijină tinerii este lăudabilă. Dar, ca orice inițiativă, aceasta este interpretată pro și contra. Ne bucurăm să auzim că tinerii noștri sunt ajutați chiar și cu puțin.

  • Dl Deputat Suciu,
    O mana de ajutor pentru cei care fac plus valoare nu pentru cei care consuma fara limite din plus valoare.
    Nu sant sigur ca am fost inteles.
    O tara este puternica , are invatamant si servicii de sanatate corespunzatoare,are cultura,spot,etc- DACA economicul care face plus valoare este puternic.
    Astia care invta sa plimbe peenele prin gura pot invata pe cont propriu sau sustinuti de partide ca doar partidele sant niste mari SRL-uri care iau tara pe contract de comodat sau alte tipuri de contract prin care cei care gestioneaza un patrimoniu ,nu au participat la formare patrimoniu cu nimic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.