Sănătate

Dosarul electronic de sănătate va putea fi completat de fiecare dintre noi. Cine are acces la informaţii

Cardul de sănătate şi dosarul electronic intră în vigoare anul acesta. Dacă primul ţine locul unei adeverinţe de asigurat, cel de-al doilea poate conţine atât de multe informaţii despre istoricul medical al unei persoane câte vrea ea să ofere. Tocmai de aceea, asiguratul va putea completa el însuşi, de acasă, lista antecedentelor personale şi familiale. Iată cine va putea avea acces la ele.

Preşedintele director general al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a declarat că anul acesta vor intra în funcţiune atât dosarul electronic de sănătate, cât şi cardul de sănătate.

Dosarul electronic de sănătate va fi iniţiat la prima consultaţie, indiferent dacă e la urgenţe, la medicul de familie, dacă este la un cabinet de specialitate. Iniţierea înseamnă că respectivul medic va deschide un dosar cu principalele date ale pacientului şi cu informaţii privind consultaţia făcută şi reţeta prescrisă, urmând ca celelalte informaţii să fie introduse de medicii de familie odată cu o prezentare a asiguratului cu o ocazie sau alta la ei. În dosarul electronic se trec anumite informaţii obligatorii cu privire la grupa de sânge, RH, alergii, boli cronice, celelalte informaţii fiind opţional trecute la cererea pacienţilor”, a declarat Camelia Ilişuan.

Preşedintele CJAS a adăugat că orice asigurat îşi va putea accesa dosarul electronic de pe orice computer. „I se va da o parolă, va avea nişte coduri de securitate. Mai mult, poate să adauge în dosarul electronic, dacă el consideră că este util, diverse antecedente care sunt utile pentru medici şi mă refer  fie ale sale, fie din cadrul familiei. Sunt anumite boli genetice, chiar de natură oncologică, şi sunt utile informaţiile despre antecedente aşa că, dacă vrea, asiguratul şi le trece acolo. Întotdeauna se va vedea în dosarul electronic cine a trecut aceste antecedente, dacă e asiguratul sau e medicul”, a mai spus Camelia Ilişuan.

În ce priveşte accesul la dosarul electronic, Camelia Ilişuan a spus că acesta va putea fi văzut doar cu acordul asiguratului. „Singurii care au dreptul să acceseze dosarul electronic fără acordul asiguratului sunt medicii din cadrul spitalelor de urgenţă pentru că, într-un caz de urgenţă, nu poţi cere uneori acordul asiguratului”, a adăugat ea.

În ce priveşte cardurile de sănătate, CJAS preconizează ca, până la sfârşitul anului, şi acestea să fie distribuite.

„Noi am primit deja cardurile naţionale de sănătate pentru pacienţii cuprinşi în programul de hemodializă. Începând de luni le vom împărţi pacienţilor din sistemul de hemodializă şi vor fi primii care vor încerca aceste carduri. Ele vor da următoarele informaţii: că persoana e asigurată, în ce categorie de asigurat se încadrează şi cam atât. E în loc de adeverinţă de la CJAS. Dosarul electronic e important a fi accesat”, a mai spus preşedintele director general al CJAS Bistriţa-Năsăud.

Reamintim că preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. Vasile Astărăstoae, a atras atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă toate aceste informaţii stocate electronic.

„Într-o ţară cu o democraţie formală cum e România, în care lumea a uitat tradiţia democratică, în care frica şi conflictul e modul de trai, un card este un instrument periculos pentru societate şi pentru democraţie pentru că el nu e protejat şi politicienii noştri, decidenţii noştri nu au experienţa democraţiei. Poate fi utilizat împotriva cetăţeanului. Aşa cum acum toată lumea e ascultată şi apar stenograme care apar în presă şi poţi distruge vieţi, la fel şi cardul poate fi utilizat. El nu trebuie să cuprindă decât nume, prenume, faptul că a plătit sau nu, nu istoricul medical”, a declarat Vasile Astărăstoae.

El a spus că, în opinia sa, aceasta este „o încercare de a domina societatea” şi de a putea să o manipulezi.„Toţi suntem oameni şi cât timp nu avem o cultură a democraţiei şi a libertăţii, trebuie să ne împotrivim să fie încălcate aceste drepturi”, a spus Astărăstoae.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România l-a dat ca exemplu pe dr. Vasile Cepoi care a demisionat din Guvern pentru că Agenţia Naţională de Integritate a declarat că există suspiciuni asupra sa.

„După o anchetă pe care a făcut-o DNA, DLAF-ul, toate organismele, i-au dat că nu există acea faptă, dar dr. Cepoi nu mai este ministru, iar cei care au spus că respectă confidenţialitzetea, ANI, nu au respectat-o. Era deja criminal de război, voiau să-l împuşte pe un om care avea competenţă şi ştia ce înseamnă sistemul. Nu mai e”, a declarat Vasile Astărăstoae.

Întrebat ulterior de jurnalişti în legătură cu problema cardurilor de sănătate, Astărăstoae a spus că va lupta pentru ca acestea să nu conţină informaţii medicale.

„La nivel european, inclusiv Consiliul Europei a atras atenţia că nu este bine să concentrăm datele şi mai mult chiar există o declaraţie a Comitetului privind Drepturile Omului în care spune că lupta împotriva corupţiei şi teroriosmului nu trebuie să fie un motiv pentru care să facem abuz de informaţii pe sisteme informatice pentru că ele pot duce la o limitare a democraţiei şi a libertăţii. Noi vom ridica această problemă. Dacă societatea va fi alături de noi, atunci o vom impune, dacă nu viitorul va arăta cine a avut dreptate şi orice decizie se poate modifica. Concentrarea unor date pe sisteme care nu sunt protejate şi într-o democraţie formală este un prim pas spre manipulare şi dictatură”, a declarat el.

Vasile Astărăstoae a spus că aceste carduri de sănătate trebuie să conţină doar informaţii care ţin de controlul financiar.

„Trebuie să conţină: nume, prenume, plăţile care s-au făcut, dacă pacientul e asigurat sau nu şi serviciile care au fost decontate, dar nu aşa cum e trecut în Hotărârea de Guvern că tot dosarul electronic al pacientului să fie în mâna unor persoane care nu sunt legate de un jurământ profesional sau de confidenţialitate. Oricine se poate angaja şi să aibă acces la aceste date”,a spus el.

Preşedintele CMR a dat un exemplu care să suţină teoria sa. “În 1996 într-un centru universitar o persoană a vrut să candideze ca decan. Nu era nici politician. În toată presa din acel oraş universitar a apărut dosarul lui că a fost internat cândva într-un spital de psihiatrie cu o depresie când era student în anul III. Acea persoană s-a retras din cursă, alţii au luat concursul. Deci informaţiile medicale sunt periculoase”, a declarat el.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.