Actualitate

Liviu Dragnea a semnat contracte de finanţare pentru proiecte de dezvoltare locală (FOTO)

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, le-a înmânat primarilor din judeţ contractele de finanţare pentru 30 de proiecte de dezvoltare locală, în valoare de 8,5 milioane lei, şi a semnat contractul de 430.000 de lei pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale din Bistriţa Bârgăului.

”Îi rog pe primari să urmărească cu atenţie modul de desfăşurare a lucrărilor şi calitatea de execuţie. Îi averttizez că vom avea în teritoriu oameni de la minister. Până la această dată, judeţul Bistriţa-Năsăud a beneficiat de peste 35 milioane de lei din PNDL, iar la rectificarea bugetară din septembrie, care se anunţă a fi una pozitivă, judeţul va mai primi cel puţin 20 de milioane de lei”, a declarat Liviu Dragnea.

La eveniment au mai participat preşedintele CJ Radu Moldovan, ministrul Doina Pană, prefectul Ioan Țintean, parlamentarii Daniel Suciu şi Ioan Deneş, vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna.

Proiectele de dezvoltare locală care au primit finanţare se vor derula prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi vizează modernizarea infrastructurii rutiere, reţelele de alimentare cu apă şi canalizare, sisteme de erupare a apelor uzate. Este vorba de 30 de proiecte cu o alocare totală de aproximativ 8,5 milioane lei, pentru care au fost semnate astăzi acte adiţionale şi contracte de finanţare.

Contractele semnate: Bistriţa – 200.000 de lei (Amenajare drum comunal DC 8C, Bistriţa – Slătiniţa), Budacu de Jos – 150.000 de lei (Reţea de canalizare în localitatea Jelna), Căianu Mic – 400.000 de lei (Modernizare DC 37, Km 0+000-8+300, Dobric (DJ171) – Ciceu Poieni), Cetate – 350.000 de lei (Asfaltare străzi în localitatea Petriş), Chiuza – 300.000 de lei *Modernizare DC 39, Piatra – Mireş, km 0+000 – 3+200 şi 4+000 -6+250), Consiliul Judeţean – 1 milion de lei (Modernizare DJ 172, Agrişu de Sus-DN 17), 500.000 de lei (Îmbrăcăminţi bituminoase uşoare pe DJ 172, km 37+264 – 40+176, în localitatea Poienile Zagrei), 1.053.764 lei (Modernizare DJ 162, km 0+000 – 8+300, Teaca – Archiud) şi 458.236 lei (Modernizare DJ 170, km 13+130 – 14+470, în Negrileşti), Livezile – 300.000 de lei (Modernizare drum comunal DC 6A), Măgura Ilvei – 400.000 de lei (Modernizare DC 4A Măgura Ilvei – Arşiţa), Mărişelu – 175.000 de lei (Reabilitare DC 15 Măgurele – Jeica 0+000-6+250 6,25 km), Milaş – 150.000 de lei (Modernizare şi asfaltare DC 20B), Năsăud – 117.000 lei (Asfaltare DC 2F, Km 0+000-3+000, cartier Luşca), 71.000 lei (Reabilitare şi extindere reţele de canalizare şi apă potabilă) şi 150.000 de lei (Modernizare străzi în cartierul Liviu Rebreanu), Negrileşti – 400.000 de lei (Alimentare cu apă în localitatea Negrileşti), Nimigea – 150.000 de lei (Modernizare DC 40B şi străzi în comuna Nimigea), Parva – 150.000 de lei (Modernizare străzi comunale), Prundu Bârgăului – 150.000 de lei (Modernizare strada Brujeni – Patarie), Rebra – 150.000 de lei (Modernizare străzi şi trotuare în comuna Rebra), Romuli – 300.000 de lei (Extindere reţea de apă şi canalizare), Şanţ – 150.000 de lei (Modernizare străzi comunale), Şieu Odorhei – 150.000 de lei (Construire sediu primărie) şi 175.000 lei (Modernizare DC 28, Km 0+000-3+987, DN 17 – Cristuru Şieu-Coasta), Şieuţ – 150.000 de lei (Modernizare DC 12A Ruştior – Lunca), Sîngeorz-Băi – 150.000 de lei (Reabilitare drum DC2B, DN17D-Cormaia, 5 km), Sânmihaiu de Câmpie – 150.000 de lei (Asfaltare DC 18), Tiha Bârgăului – 300.000 de lei (Modernizare DC 5B – 6,5 km DN17- loc.Ciosa), Zagra – 200.000 de lei (Asfaltare strada principală).

Vicepremierul a semnat finanţarea pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale din comuna Bistriţa Bârgăului. Proiectul, derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, are o valoare de 430.000 de lei şi o durată de implementare de 5 luni. În prezent, din judeţul Bistriţa-Năsăud mai sunt depuse 7 cereri de finanţare pentru modernizarea de şcoli prin program. Alte 27 de proiecte POR din judeţ sunt în derulare sau deja finalizate.

AICI şi AICI mai multe imagini!

1 dragnea sieu odorhei 2 dragnea primar nasaud 3 dragnea monita 4 moldovan dragnea 23 aug

8 comentarii

  • Banutul public dat din pixul lui Dragnea este nimic altceva decat plasa cu care sunt prinsi primarii pentru zestrea PSD. Cred ca sub contractele alea erau adeziunile la PSD( UNPR-PC sau PRL, dupa caz) Primarii semnau contractul si iscalitura se vedea si pe adeziune. Si peste doua saptamani cand Dragnea scoate ordonanta aia cu liber la migratie, primarii de azi sunt PSD-isti de maine. Curat liber arbitru, ce mai…

  • Astea sunt doar lucrari de reabilitare. PSD se lauda cu proiecte de plans, nu alta. Fara o dezvoltare clara, concreta a retellor de drumuri. Doar peticeli pe ici pe colo pt a lua ochii electoratuli. Investitiile sunt la un sfert din cat a facut PDL

  • LA SLATINITA INTAI SE ASFALTEAZA DRUMUL ( FOND 200.000 LEI ) SI PESTE UN AN SE EXECUTA RETELELE DE APA SI CANALIZARE ….!!!!
    IARASI PUN CARUTA INAINTEA BOILOR…. JENANT… DE ATATA TEMBELISM…. !

  • Las ca a impartit Udrea banii mai bine, mai apolitic. Ce sa va povestesc. V-ati trezit voi sa faceti aprecieri despre ce si cum se face in tara asta. E usor de pe canapele din sufragerie, cu berea in mana sa comentam!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.