Actualitate

Unde va fi primul semn de intrare în judeţ. Până la începutul sezonului rece urmează să fie montat

Nu aduce vara ce aduce iarna! Cel puţin în privinţa semnelor de intrare în judeţ care vor apărea până la începutul sezonului rece.Toţi şoferii care vor intra în Bistriţa-Năsăud vor afla ce avem mai frumos şi mai interesant de arătat celor care ne vizitează: potcoava şi Sugăletele, dar şi pana de păun.

„Alături de primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, şi de reprezentanţi ai constructorului am stabilit locul de amplasare a primului semn de intrare în judeţul Bistriţa-Năsăud, la limita cu judeţul Maramureş. După cum bine ştiţi, lucrările la primul semn de intrare sunt demarate de circa trei săptămâni şi sper ca până la începutul sezonului rece acesta să fie finalizat şi montat”, a scris pe Facebook preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

La începutul acestei luni, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a mers să vadă cum arată pilonul semnului de intrare în judeţ, care va avea ca elemente specifice ”roata de păun”, potcoava şi Sugăletele, şi să se asigure că ”Bistriţa-Năsăud va avea cel mai frumos semn de intrare în judeţ din România”.

CJ a alocat în bugetul pe 2014 408.492 lei (93.000 de euro) pentru realizarea semnelor de intrare în judeţ. În fiecare dintre cele 12 locaţii vor fi realizate un ansamblu tip pană de păun, un spaţiu cu bănci, un punct info şi minim două locuri de parcare.

Conform variantei proiectate, semnele vor avea simboluri şi elemente specifice judeţului, inspirate din tradiţii, istorie şi arhitectură: Complexul Sugălete (deja folosit ca sursă de inspiraţie pentru sigla de rebranding a Bistriţei, se regăseşte aici în forma textului folosit la realizarea semnului, forma pilonului principal de susţinere a semnului având axele principale inspirate de forma siglei de rebranding), ”roata de păun” (element specific zonei, ataşat în portul tradiţional la pălăria bărbaţilor din zona Năsăud), potcoava (unul din simbolurile Bistriţei, apare şi în noua sigla unde struţul este reprezentat cu o potcoavă în cioc), şindrila de lemn (în formă înşiruită şi repetitivă, este un element specific şi o sursă de inspiraţie pentru finisajul propus).

Fiecare ansamblu este format din element simbol, un spaţiu de repaus cu bănci din beton şi lemn masiv, un punct info şi un minim de două locuri de parcare. Baza elementului simbol va fi placată cu piatra naturală. Semnele de intrare vor fi amplasate la 2,5 m de carosabil şi la 7,5 m de axul drumului.

Vor fi construite astfel de porţi de intrare în judeţ, treptat, pe DN 17 limita cu jud. Cluj, DN 17  limita cu jud. Suceava, DN 15 A  limita cu jud. Mureş, DN 17 C  limita cu jud. Maramureş, DN 17 D limita cu jud. Suceava, DJ 151 limita cu jud. Mureş, DJ 154 limita cu jud. Mureş, DJ 154 B limita cu jud. Mureş, DJ 173 limita cu jud. Mureş, DJ 171 limita cu jud. Maramureş, DJ 172 A limita cu jud. Cluj şi DJ 172 F limita cu jud. Cluj.

Sursa foto: Facebook Emil Radu Moldovan

 

sem,n intrare 2 semn intrare 3 semn intrare 5 semn intrare 4

16 comentarii

  • Domnule Modița, sunteți caraghios în aceste poze cu cravată roșie și pălărie de tovarăș. In plus v-ați trădat și credința aliindu-vă cu PSD.

  • Ofticați mai sunteți…asa cum ii PSD-ul, tot face câte cv…asa că:cometati pana nu msi puteți, altceva nu aceti de făcut:))))

  • Nu te-ai plictisit sa postezi aceleași comentarii la toate articolele? Nu stiu daca cineva le mai citește pentru ca sunt deplasate tare. Amesteci una cu alta, comentezi fara sa aibă vreo legătura cu articolele. Este unul dintre multele proiecte si este foarte important pentru ca imaginea județului conteaza. Dar pentru unii se poate aduce si luna de pe cer ca tot o sa critice, doar au directive de la partid

  • In mod normal nu i-as raspunde lui Andrei, dar pana si cainele care latra la stele te enerveaza uneori si mai trebuie sa-i dai cu ziarul peste bot. Ideea semnelor de intrare in judet e una veche, care n-are nicio legatura cu infrastructura, biserica etc. ci exact cu ceea ce tot tu, criticai mai devreme, tot pe acest online: lipsa turistilor. E pana la urma firesct sa dispara incet incet mormanele de ciment de pe vremea lui Ceausescu de la intrare in judet si in unele localitati si sa fie inlocuite cu ceva ce seamana a civilizatie. Asa ca iti dau si de data acesta un 2, pentru ca din nou esti pe langa cu comentariile tale Andrei. Treci la loc si stai jos!

  • Turismul e cel mai important vector al civilizatiei! Voi astia care vedeti numai securisti peste tot, nimic nu e relevant, doar hai sa emitem spute! Andrei Securistu ai nevoie urgent de un control psihiatric!

  • Deja devine enervant si chiar stresant dl Andrei. Mai sunt si oameni care citesc articolele dar tu scrii fara cunostinta de cauza.
    Insemnele pentru intrarile in judet sunt o poarta si o carte deschisa a judetului. Avem un judet frumos deci meritam si asa ceva.
    Un lucru demn de toata lauda.

    • Nu este singur responsabil de stabilirea acestor prioritati si apoi de alegerea modelelor. Au fost consilieri, chiar arhitecti implicati.

  • Ia-ti tratamentul, ba! Scoate siguranta din panou, ca „furi curent” la greu! Si mai zi-le alora de la scoala de partid sa va mai dea idei noi, ca te repeti si nu-ti dai seama (o fi din cauza ca nu-ti iei tratamentul).

  • Voi nu va dati seama ca va uraste lumea si mai mult pentru acest tip de comentarii repetitive, instigatoare la ura intre grupurile sociale si pline de ipocrizie?… Nu va mai crede lumea dragilor. Tine minte asta: semeni ura culegi si mai multa ura!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.