Actualitate

Ministrul Doina Pană: ”E momentul zero pentru eliminarea furtului din păduri”. Ce i-a cerut Ponta

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană, a spus că odată cu implementarea ”Radarului pădurilor” a venit momentul zero pentru eliminarea furtului din păduri: ”Cetățenii cu disperare mi-au cerut, indiferent unde m-am aflat în ţară, să fac ceva să rămână pădure şi pentru copiii lor”.

”Radarul pădurilor” reprezintă o promisiune onorată!  O promisiune onorată faţă de dumneavoastră, d-le prim-ministru, întrucât din prima zi de mandat mi-aţi cerut să găsesc soluţii pentru a stopa defrişările ilegale din pădurile României.  O promisiune onorată faţă de toţi cei de bună credinţă implicaţi în exploatarea durabilă a fondului forestier naţional şi, când spun asta, mă refer la proprietarii de păduri, administratorii de păduri, firmele de exploatare, ai căror reprezentanţi se află acum prezenţi în sală.  Nu pot să nu remarc, să nu mă înclin cu respect şi să nu fac public devotamentul dus până la sacrificiu din partea personalului silvic care slujeşte cu adevărat pădurea: 4 morţi şi peste 500 de spitalizaţi în urma incercării de a ţine piept hoţiei din pădurile României. Şi, nu în ultimul rând, o promisiune onorată faţă de toţi cetăţenii acestei ţări care cu disperare mi-au cerut, indiferent unde m-am aflat în ţară, să fac ceva să rămână pădure şi pentru copiii lor. Pentru ei, este mai mult decât o promisiune onorată. Este şi oferta de-a ne fi parteneri şi de a suna la serviciul 112 pentru a semnaliza orice transport auto de lemn care li se pare că ar fi ilegal, indicând doar numărul autovehiculului. Nu pot să nu remarc eforturile depuse şi să nu mulţumesc instituţiilor cu care am lucrat umăr la umăr, pentru că doar împreună puteam reuşi: Ministerul de Interne, Imprimeria Română şi, nu în ultimul rând, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale care asigură securitatea sistemului şi preia apelurile 112. Putem spune că e momentul zero pentru eliminarea furtului din pădurile României. Sunt mândră să fac parte din primul guvern care nu doar constată ci şi găseşte soluţii concrete în acest sens”, a spus ministrul Doina Pană.

Ponta a spus că, probabil, va dura o perioadă până când toată lumea se va obișnui cu noul sistem, deoarece acesta presupune utilizarea unei aplicații pe smartphone, iar cei din domeniu nu au abilitățile tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani de a învăța rapid astfel de noi aplicații software.

Având în vedere că aplicația a fost pusă în funcțiune la 8 octombrie, premierul Ponta i-a solicitat ministrului Pană ca, după 15 zile de funcționare a sistemului, să prezinte în Guvern un raport privind „Radarul pădurilor” și eventualele probleme care trebuie îmbunătățite: ”În 23 octombrie să ne aduceţi la şedinţa de Guvern cum a funcţionat în primele 15 zile”.

Prim-ministrul a cerut totodată sprijinul industriei de profil pentru dezbaterea și adoptarea Codului Silvic, aflat în acest moment în dezbatere parlamentară, având în vedere că este vorba de un act legislativ foarte important.

În 8 octombrie, după o perioadă de pilotare de 120 de zile, a intrat în vigoare sistemul de trasabilitate a lemnului.

Monitorizarea trasabilităţii lemnului se face online printr-un sistem bazat pe utilizarea telefoanelor inteligente. Practic, printr-o aplicaţie instalată pe smartphone-urile transportatorilor se urmărește drumul lemnului din pădure până la procesatorul final.

Sistemul de monitorizare a drumului lemnului din pădure până la beneficiarul final este unul electronic, construit pe programul informatic SUMAL (Sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase) şi intră în ”acţiune” chiar de la momentul începerii transportului de masă lemnoasă din exploataţie. Posesorul avizului de însoţire are obligaţia transmiterii cu ajutorul unui smartphone în sistemul informatic, online şi/sau offline, după caz, a unor informaţii standardizate, în baza cărora primește un cod unic generat automat de SUMAL, pe care este obligat să îl înscrie pe aviz. Sistemul ajută la urmărirea tuturor transporturilor de lemn din pădure şi până la beneficiarul final, pentru combaterea tăierilor ilegale. În momentul în care transportul pleacă din pădure, şoferul trebuie să acceseze SUMAL prin smartphone şi să introducă nişte date. Automat SUMAL-ul generează un cod unic care trebuie înscris în avizul de însoţire, cod care indică ora, minutul şi secunda în care s-a făcut accesarea sistemului informatic. Dacă nu există semnal în momentul accesării SUMAL, atunci este generat un cod offline care trebuie trecut în aviz, iar când transportul intră din pădure într-o zonă cu semnal va fi primit şi codul unic, care trebuie de asemenea scris în aviz. Dacă pe traseu, o maşină cu lemne este oprită şi nu are trecut codul unic sau codul offline dacă încă nu a ajuns în zonă de semnal sau ambele, marfa respectivă se confiscă.

3 comentarii

  • sa va spun ceva ati facut legea pt amarati agentii economici transporta tot de doua ori cu un aviz si vo spun sigur.Daca nu il opreste nimeni cu prima cursa pina in firma se mai duce dupa una cu acelasi aviz isi potriveste bucatile de lemn sa corespunda cu avizul si le duce. Au si inceput si sunt paziti inclusiv de padurari. sunt sofer pe remorca si vo spun exact cum fac.

  • Dl inspector Istrate, explicatii d-voastra d-nei ministru cum se fura LEGAL din padurile RO, nu este vorba nici de agenti, nici pers fizice, este vorba de propietar, asa numitul „propietar” din 90 incoace care este mai rau decat fostul presedinte de CAP, 1. acesti zisi propietari care nu au sursa in zona de gaze naturale, oare pot da o nota explicativa cu ce se incalzeste comunitatea lor, consumul specific mediu pe zona ardealului fiind demonstrat ca depaseste fiecare nr. de imobil cantitatea de 10. mc/an ? acesta se poate numi un furt lesne de inteles, cu aprobarea tacita a propietarului, care in documente are aprobari de ex. 1000 mc lemn foc, la un necesar minim de 22000.mc. 2. acesti d-ni „propietari” adica trebuie sa va spun exact primari, administratori politici avand de decontat datorii politce, electorale si personale, obliga sefii structurilor silvice locale sa legalizeze furtul legal de padure in valoare de cat sunt necesitatile lor , care bineinteles ptr pastrarea scaunelor, lucru bine stiut si de d-voastra, legalizeaza prin „botez” APV pe hartie preasfintind fiecare cioata cu binecuvantatul ciocan. cititori care au inteles textul sunt rugati sa-l de-a mai departe

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.