Birourile electorale judeţene interzic pe bandă rulantă pliantele PSD cu mesaje de intoxicare pentru pensionari
Susţinătorii lui Klaus Iohannis s-au întâlnit joi, 23 octombrie, în cadrul acţiunilor din casă în casă cu locuitorii comunelor Lunca Ilvei şi Teaca, în timp ce echipele mixte ACL Bistriţa au continuat campania în municipiu.
Una dintre cele mai dezbătute subiecte, care a stârnit nelinişte şi indignare în rândul persoanelor vârstnice o constituie alăturarea banilor de pensie primiţi din mâna poştaşilor de pliante cu mesaje toxice gen: ”Klaus Iohannis îţi taie pensia”. Reprezentanţii ACL le-au explicat oamenilor supăraţi că pliantele electorale aparţinând PSD sunt interzise pe bandă rulantă de către Birourile Electorale Judeţene din întreaga ţară şi că toată această acţiune de manipulare prin intermediul Poştei Române este condamnată cu vehemenţă atât de ACL, cât şi de societatea civilă şi personalităţi ale vieţii publice.
De altfel, şi ACL Bistriţa-Năsăud a cerut Biroului Electoral Judeţean interzicerea pliantelor otrăvite pe teritoriul judeţului, cererea urmând să fie dezbătută în cursul zilei de mâine.
Victor Ponta și PSD nu au niciun fel de respect față de pensionari, de care și-au bătut joc într-un mod absolut incalificabil. Prin minciuna că pensiile le vor fi tăiate de la anul, odată cu alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte, Victor Ponta a generat o stare de neliniște în rândul celor și așa afectați de slaba guvernare a PSD. În programul electoral al candidatului ACL, Klaus Iohannis, nu se regăsesc măsuri economico-sociale privind diminuarea veniturilor populației. Mai mult, odată ajuns președinte, Klaus Iohannis nu va promulga o lege prin care se taie salariile și pensiile. Dimpotrivă, obiectivul lui Klaus Iohannis și al Alianței Creștin-Liberale este de a avea o Românie prosperă, cu o clasă de mijloc puternică și o economie dezvoltată, care să permită creșterea pensiilor și salariilor.
Biroul de presă ACL Bistriţa-Năsăud
(Publicitate electorală)
Comentarii recente