Actualitate

Nici BOR nu este de acord cu celebrarea Halloween: ”Practici oculte, pericol de dezumanizare”

Biserica Ortodoxă Română transmite că ”Familia, Şcoala şi Biserica trebuie să conlucreze pentru formarea şi educarea generaţiilor viitoare în spiritul valorilor autentice din societate” și nu prin manifestări gen Halloween, unde sub pretextul distracţiei apar îndemnuri la ”practici oculte şi comportament nefiresc”.

”Senzaţionalul comercial straniu şi macabru – pericol de dezumanizare. Patriarhia Română împărtăşeşte îngrijorarea a numeroşi părinţi, elevi şi profesori din întreaga ţară faţă de organizarea în tot mai multe instituţii publice de învăţământ din România (de la grădiniţe până la liceu), a unor serbări de Halloween, o tradiţie care îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească”.

”În ultimii ani în şcolile româneşti sunt tot mai des organizate o serie de activităţi pe tema ”nonviolenţei”, însă la astfel de manifestări ca cea de Halloween, sub pretextul distracţiei, elevii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi la practici oculte şi la adoptarea unui comportament nefiresc, adesea violent. Deşi specialiştii avertizează asupra creşterii violenţei în societate şi agresivităţii tinerei generaţii în special, iar mass-media relatează tot mai multe cazuri de acest gen în şcoli, paradoxal sunt încurajate tocmai activităţile cu efecte negative asupra formării şi educaţiei copiilor şi tinerilor, uneori chiar incluse în programul de învăţământ extracurricular”, informează Patriarhia.

BOR consideră că ”Familia, Şcoala şi Biserica trebuie să conlucreze pentru formarea şi educarea generaţiilor viitoare în spiritul valorilor autentice din societate, prin cultivarea şi încurajarea cunoaşterii culturii şi tradiţiilor româneşti, a stimulării creativităţii şi iubirii de frumos, a discernământului între bine şi rău, adevăr şi minciună, dreptate şi nedreptate etc”.

Reamintim că episcopii din toate centrele catolice din România îi îndeamnă pe credincioşi să se ferească de obiceiurile păgâne, să nu sărbătorească Halloween şi să se concentreze pe cele două sărbători catolice importante din 1 şi 2 noiembrie, arătând că fenomenul satanismului nu este străin de Halloween.

6 comentarii

  • Domnilor, generalizarile dvs. nu sunt corecte atunci cand va referiti la intregul corp al bisericii ortodoxe romane, caci acesta ii cuprinde si pe cei pe care dvs. ii blamati, dar si pe aceia de au calitati morale cu mult peste tot ceea ce cunoasteti, dar care nu fac parada de asta. Prin generalizarea asta dati dovada ca sunteti fixisti, ma intreb ce ar avea de spus cei predecesorii dumneavostra, intuiesc ca nu toti or fi fost atei.

    • Hai domnule Dan, auzi aici
      – NK e fiu de nomenclaturist, nepot de preot ortodox din Prund (acuma ii injura de numai pe comunisti si pe preoti, banuiesc ca a avut o copilarie nefericita)
      – Ospataru s-a declarat ortodox la recensamant, dar de cand trage pe nas a ales partea intunecata..
      – Raul doar se baga in seama, nu e impotriva ortodocsilor..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.