Politică

Radu Moldovan: Am votat cu gândul că e nevoie de cineva care să-i unească pe români (FOTO)

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, care a votat la Liceul cu Program Sportiv, a declarat după ieșirea de la urne că a votat gândindu-se la ”o Românie mai bună”, la continuarea proiectelor începute de el și primarul Ovidiu Crețu și la un președinte ”care să sprijine în continuare dezvoltarea României”.

1 radu moldovan ap votare 2 radu moldovan ap votare 3 radu moldovan ap votare 4 radu moldovan ap votare

Președintele CJ și al PSD Bistrița-Năsăud a votat la secția 48, aflată la Liceul cu Program Sportiv din Bistrița.

5 radu moldovan ap sectie de votare”Am votat gândindu-mă la o Românie mai bună, gândindu-mă că după zece ani de dezbinare avem nevoie de cineva care să reunească acest popor, avem nevoie de un președinte care să poată să sprijine în continuare dezvoltarea României. Am votat cu gândul la continuarea proiectelor începute de mine și primarul Crețu la nivelul municipiului și al județului Bistrița-Năsăud. Am votat cu gândul că mai sunt patru ani până se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire și mi-aș dori foarte mult un președinte care să-i reunească pe români și care să ne facă din nou să ne simțim mândri că facem parte din acest popor minunat”.

Radu Moldovan crede că la nivelul județului prezența la vot va fi de peste 50%.

”Eu cred că va fi o prezență la vot de peste 50% la nivelul județului Bistrița-Năsăud, mi-aș dori să fie o prezență de peste 50% și la nivelul municipiului Bistrița”.

37 comentarii

  • Si Iohannis ce vrea? Sa conduca tara cu vasta lui experienta in ale politicii..Victor Ponta e foarte bine pregatit, ne poate reprezenta si international….

    Si Iohannis poate, de fapt. Sa se balbaie, sa vorbeasca monosilabic…si sa gafeze,,,,ca nu ar fi prima data.

  • Dan Șova, palid, speriat, după votul dat: ”Am votat cu gândul la Dumnezeu”
    Io cred c-a vrut să zică Cimpanzeu, dar s-a gândit că nu dă bine la cameră.

  • Am votat astazi un om capabil sa conduca tara, un om tanar, cu initiativa, cu experienta, care in timpul guvernarii sale a reusit sa atraga bani europeni, sa acorde burse de 150 de euro medicilor rezidenti, sa ofere alocatii duble copiilor foarte saraci, sa modernizeze 230 km de autostrada numai in 2012-2013.
    Da, l am votat pe Victor PONTA!

    • a vrut sa spuna ca mai are asfalt la buget sa se uneasca cu unirea …pe partea aialalata…. sa aiba pe unde sa fuga de vin mascatii…

  • Si eu l am votat pe Victor Ponta!
    Victor Ponta a reintregit salariile taiate, a dat inapoi ce s a luat din pensii de catre guvernarea PDL, a redeschis spitale, a alocat fonduri pt crearea a 10.000 de locuri de munca, a majorat alocarea bugetara pentru spitalele de zi cu 50%.
    Iohannis nu va putea niciodata sa ajunga la nivelul lui Victor Ponta!

    • da a dat cu o mana inapoi si a luat cu 7… 7% acciza la motorina si de acolo celelalte taxe care mai deriva..dar ti s-a pus valu la ochi tie si altor ca tie…

  • Stilul de conducere al unui primar nu este potrivit pentru conducerea unei natiuni. Fiind primar, Iohannis nu are experienta in politica externa si nu are cunostinte de diplomatie.

  • Raul Adrian, Victor Ponta vreo o Romanie UNITA! Vrea ca Presedintele, Premierul, Guvernul, Parlamentul, Cetatenii sa formeze o echipa. La asta se refera.

  • IN ROMANIA VOTUL ESTE SECRET, NU? ATUNCI DE CE IN BECLEAN SUNT URNE TRANSPARENTE? TOTI DIN COMISIE SE UITA IN URNA SA VADA DACA TI SE DESCHIDE SAU NU BULETINUL DE VOT. JENANT CE SE POATE INTAMPLA IN TARA ASTA.

  • Mai urmeaza sa afirmati ca sunt masluite voturile si ca primarul din Beclean face presiuni pt a i determina sa voteze cu PSD ul….De unde aveti imaginatia asta bogata? din cauza ca PSD ul are mai multi simpatizanti? Ciuda asta e mare!

    • Nu am afirmat ca sunt masluite, nici nu o sa afirm asa ceva, dar trebuie sa ti se asigure secretul votului. Daca l-as arata tuturor inainte de a-l introduce in urna ar fi legal? Daca membrii comisiei ar intra cu tine in cabina ar fi legal? E cam acelasi lucru.

  • E clar ca Victor Ponta o sa iasa presedinte! E un politician capabil sa conduca tara asta, nu este un primar care nu stie nici macar sa tina un discurs…Propozitiile lui au subiect, predicat si cam atat….

  • Sustinatori de ai lui Iohannis,

    Sunteti chiar disperati. Nu mai stiti ce sa inventati! Ceea ce intr un fel e ok pt noi, asta inseamna ca suntem importanti si realizati si voi lucrul asta.

  • Victor Ponta o sa iasa cu siguranta presedinte. E clar ca opozitia ne va acuza ca am masluit voturi, ca am obligat cetatenii sa voteze cu Ponta….ceea ce e absurd…si nu se poate intampla in epoca in care traim…Dar din invidie lumea zice multe….

  • De ce nu Iohannis?
    Iohannis este sustinut de PDL, care a taiat pensii si salarii! Le a taiat si pe ale amaratilor de profesori, de la 800 de lei la 600? E normal?
    A venit Ponta si le a majorat! Eu il votez pe Ponta! Nu mai vreau sa traiesc din 600 de lei pe luna.

  • Cum deunazi la un comentariu extrem de frumos si pertinent, am vazut IP-ul comentatorului, tare as fi curios daca prostiile astea scrise despre Vicoras Tonta nu provin de la aceeasi mana ce-i platita sa ni-l scoata la inaintare pe mincinos, cum ca numai el si numai el e in stare sa faca un cacacel. Hai sictir socialisti hoti si mincinosi – de va ajunge mitomanu prezident apoi puteti fura fara greturi, v-ati atins scopul suprem, sa va uniti in jaf si minciuna.

  • Il votez pe Victor Ponta! In timpul guvernului Ponta:
    – au fost reuate platile de la Comisia Europeana sistate din cauza neregulilor din timpul guvernarii PDL
    -au fost marite salariile profesorilor, nu micsorate
    -au fost investite 200 milioane de euro in infrastructura scolara
    -Investitiile straine au crescut cu 26,8%
    -Productia industriala a crescut cu ( %
    -au fost inaugurati 230 km autostrada

  • PSD ul nu jigneste pe nimeni, spre deosebire de PNL. De ce oare? De ce sustinatorii PSD se comporta civilizat, nu aduc injurii la adresa nimanui, in schimb PNL e foarte activ online? Nu inteleg ce castigati daca jigniti, injurati sustinatorii PSD. Respectati si opiniile celorlati!

  • Nu-i mai jigniti pe cei care nu au acelasi crez politic ca voi!
    Il votez pe Ponta pentru ca eu consider ca el este mai pregatit sa conduca tara!
    De ce nu ne respectam? Va castiga oricum cel care va avea mai multe voturi, cel pe care il va vrea poporul!

  • Maine se vor putea linisti cei de la PNL, avand in vedere ca acum isi varsa frustrarea unde pot, comentand, jignind PSD-ul. Sa fie oare din cauza emotiilor? Incepeti sa realizati incet, incet ca Iohannis nu are sanse? Sau speranta moare totusi ultima. Inca mai sperati?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.