Economie

Uimitor! Pensionarii cu venituri mici se împrumută cu câte 150 de lei ca să le cumpere daruri nepoţilor

Cine nu-şi doreşte, de sărbători, o masă îmbelşugată şi un brad sub care să fie multe cadouri? Nu toate lumea şi le permite însă. Bătrânii din Bistriţa cu pensii mici, care abia trăiesc de la o lună la alta, se împrumută zilele acestea de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Unii iau chiar şi 200 de lei.

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bistriţa-Năsăud are peste zece mii de membri cotizanţi. În fiecare lună, cel puţin 400 vin să ceară bani cu împrumut.

Preşedintele CARP Bistriţa-Năsăud, Iorgu Haidău (foto), a declarat pentru Timp Online, că lunar se acordă împrumuturi la circa 400 de persoane, valoarea maximă fiind de 6000 de lei. „Oamenii au încredere în CARP în sensul că văd în această casă un sprijin şia tunci când îşi rezolvă nişte probleme personale, când au nevoie să recupereze o parte din banii pe care îi dau pe tratamente când merg cu bilete prin Casa Judeţeană de Pensii. De asemenea, beneficiază de ajutoare nerambursabile cei care au nevoi stringente şi noi îi cunoaştem. Acum, în luna decembrie, oamenii cer bani în mod deosebit pentru cumpărăturile curente. Să ştiţi că, la noi sunt împrumuturi chiar şi de 150 de lei, de 200 de lei, cu rambursare în două lun, pentru că şi dobânda e mică (puţin peste 4%). Cei care iau bani nu ne spun pentru ce, dar sunt şi bunici care iau o sumă mică pentru cadouri la nepoţi şi acesta este un lucru extraordinar”, a spus Haidău.

Ca să poată obţine împrumuturi, pensionarii trebuie să cotizeze lunar.”Ei trebuie să contribuie lunar cu 1% din pensie. Această cotizaţie nu se dă înapoi, ci se foloseşte pentru fondul de împrumuturi. Pentru cotizaţia pe care o au la noi primesc anual o dobândă. De exemplu, în 2013, am dat o dobândă de 3% la soldul existent al cotizaţiei la 31 decembrie a anului respectiv. În 2014, am dat 4%. În cei doi ani, am dat în jur de 525.000 de lei pensionarilor membri ai CARP şi banii au fost înscrişi în carnetele lor. Poate pentru ei a fost puţin, 50 de lei, în medie, la fiecare, noi având 10.000 de membri, dar pentru CARP este un efort destul de mare”, a spus Iorgu Haidău.

Anul acesta s-au împlinit 60 de ani de la înfiinţarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

3 comentarii

  • Si asta in timp ce parlamentarii se invart ca gaina pe oua si incearca din nou sa isi dea pensii ( NESIMTITE) in functie de cate mandate au avut. Sa nu uite pensionarii nostri nici o clipa pe cine au votat cu adevarat, avand in vedere cine este majoritar in PARLAMENT. Chiar daca v-au spus ca ei nu va iau din pensie, uitati-va ce isi pregatesc la schimb.

  • Iata stimati cititori cum arata tara (actualmente a lui ponta si tăriceanu _nu merita a fi scriși cu literă mare). Iată cum arată o țară după degringolada ultimilor 25 de ani de guvernări care mai de care mai performante! RUȘINE ÎNTREGII CLASE POLITICE, dar mai ales EXPONENȚILOR EI!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.