Timp de gândire

Săptămâna în care ne prefacem că suntem altfel

Şi nu mă refer la săptămâna în care se trage de timp prin toate şcolile doar, doar va veni vacanţa. Nu ştiu exact cum e pentru elevi şi profesori, dar, pentru mine, muritorul de rând, e enervant faptul că nu poţi traversa oraşul, şi aşa extrem de aglomerat zilele acestea, fără să te dai de şiruri nesfârşite de copii care umblă în toate direcţiile. Eu mă refer la săptămâna în care pozăm în mari creştini.

Chit că a devenit agasant fiindcă toată lumea varsă aici ce în mod normal nu ar putea vărsa nicăieri în altă parte, Facebook e un canal de comunicare pe care un jurnalist al zilelor noastre nu îşi poate permite să îl ignore. Drept urmare, urmăresc şi eu ce mai fac oamenii şi în primul rând stau cu ochii pe politicienii noştri – cei care nu m-au şters încă din lista de prieteni – şi mă minunez. După ce unii au purtat grele bătălii pe „wall” cu partidele lor, cu ei înşişi, cu cei care au distribuit ce s-a scris despre ei, brusc au avut o revelaţie la început de săptămână: sunt creştini şi nu vor continua lupta în această „săptămână luminată”. Ce-i drept, nici vorbă să ne aflăm în săptămâna cu pricina, dar asta e altă problemă. Din postare reiese însă mai mult cu subînţeles că va trece şi săptămâna aceasta şi cealaltă, iar lupta poate reîncepe. O paranteză de două săptămâni pare a fi de ajuns.

Mergem mai departe la cei care nu au „wall” (perete –n.r) pe care să-şi scrie apăsările şi dăm peste un consilier local PSD din Şieu Odorhei care îi articulează un pumn unui cetăţean care i-ar fi agresat verbal copilul – vezi Doamne – spunându-i „mucos”. Cu o sinceritate pe care nu pot să nu o apreciez, omul recunoaşte că, deşi nevasta l-a sfătuit să-l „dea la Poliţie”, având revelaţia săptămânii în care ne aflăm, el a decis următoarele: Nu-l dau, dă-l dracului! La rândul lui, bătutul are propria lui mustrare de conştiinţă legat de o eventuală reclamare a agresorului. În prima fază am hotărât – fiindcă vedeţi că sunt sărbătorile astea creştine – să mă întâlnesc cu el şi să ne împăcăm cu toate că el m-a ameninţat atunci, când cu baloţii, că mă bagă în puşcărie. Eu sunt o persoană fizică şi vă pot spune că nu mă pot lua după dânsul fiindcă nu face bine ce face. Mă gândesc să mă împac cu el, dar mă gândesc şi să nu mă împac fiindcă m-a ameninţat”.

Vedeţi vreo deosebire de atitudine între războiul de pe “wall” al politicianului la costum şi încăierarea cu pumni? Eu nu văd niciuna. În esenţă, şi unii, şi alţii sunt la fel de ipocriţi. Sub pretextul că sunt mari creştini apasă butonul de pauză până trec sărbătorile şi apoi o pot lua de la capăt la fel ca mulţi alţii.

Desigur că îi vom vedea pe toţi aceşti „creştini adevăraţi” prin biserici, evlavioşi, dacă se poate în primul rând, doar sunt consilieri, parlamentari, ce sunt. Preoţii le vor mulţumi că s-au prezentat la biserică, buni creştini fiind, îi vor da ca exemplu în comunităţi doar vine 2016 şi portretul de evlavios nu-l poţi desena într-o singură duminică, la o singură slujbă. Trebuie să lucrezi măcar un an ca să te prefaci implicat, nu e chiar aşa de simplu, de azi pe mâine.

Oraşul e plin de creştini înfuriaţi care par să fi căpiat. Toată lumea aleargă disperată încoace şi încolo, magazinele sunt luate cu asalt, nervii sunt întinşi la maxim, străzile blocate. Dacă stăm bine şi ne gândim, nu e o prea mare deosebire între ceea ce se întâmpla cândva în Ierusalim, când evreii aşteptau Paştile şi îl mai şi răstigneau pe Hristos, şi ceea ce e azi. Oamenii au acelaşi tip de comportament, însă într-o altă epocă. Chiar zilele trecute, cum bine ştiţi, mulţumile însetate de show au urmat actorii care au reconstituit Drumul Crucii. Dacă decupăm imaginea şi o suprapunem pe care din Biblie nu e mare deosebire, doar că atunci nu erau telefoane mobile şi nici Facebook pe care să vedem filmuleţe cu cele întâmplate pe Golgota.

Dacă oamenii nu ar fi ipocriţi, săptămâna aceasta nu ar trebui să fie cu nimic deosebită de altele. Poate puţin mai calmă şi mai meditativă, un bun prilej să ne gândim ce s-a schimbat de atunci, cu ce suntem noi deosebiţi de cei care l-au răstignit pe Iisus, iar dacă El ar veni astăzi ce atitudine am avea, am lăsa totul baltă şi l-am urma sau am aştepta să treacă o săptămână-două ca să ne scoatem iar săbiile şi să umplem pereţii de sânge? Răspunsurile trebuie să fie personale, dar, dacă simţiţi nevoia unor like-uri, le puteţi da şi pe Facebook.

Cristiana Sabău

7 comentarii

  • din pacate viata pe care o traim e un razboi ce il ducem unii cu altii…..asta din cauza orgoliilor,a mandriei,a prostiei si a banilor..o pauza prinde bine…..cat despre personajul de mai sus ce tot pozeaza in Anonymus eu îl văd mai degrabă ca pe un vidanjor cibernetic….

  • Ce-i prea mult strica. Prea multe procesiuni cu popi si politicieni pe strazile orasului. Bagatelizarea a culminat cu acel spectacol grotesc intitulat „Drumul Crucii”.
    Intr-adevar, se potriveste perfect dictonul latin „panem et circenses” (paine si circ) in actiunile „culturale” intreprinse de autoritatile locale ale Bistritei contemporane. Se face circ din orice, inclusiv din lucrurile sacre. Numai ca autoritatile ofera prea putina paine si prea mult circ. Lucrul acesta este ilustrat si de numarul mare de scene in aer liber construite de Cretu in ultimii ani la Bistrita: pe Pietonal, in targul de la Viisoara, la Pădurea Schullerwald. Din pacate nu in aceeasi masura sunt asigurate si locuri de munca bine platite pentru locuitorii orasului.

  • In loc de comentariu, mai potrivite sunt versurile din priceasna „Jos sub crucea răsturnată ” interpretata inconfundabil de Cristian Pomohaci:

    Jos sub crucea răsturnată
    dintr-un sat
    am văzut un Om odată
    stând cu Faţa-n Mâini lăsată
    şi cu fruntea-nsîngerată
    şi plângea de jalea toată
    apăsat.

    M-am oprit atunci din cale
    lângă El
    curgeau lacrimile vale
    printre degete, în poale,
    sfâşiat zdrobit de jale
    călător oprit în cale
    singurel.

    Când I-am zis să nu mai plângă
    sta duios
    Şi-a pus fruntea-n Mâna stângă
    şi din gene-a prins să strângă
    să oprească şi să stângă
    lacrima-I prelinsă lângă
    Cruce jos.

    Faţa-I era albă toată
    ca de crini
    dar albeaţa ei curată
    sângele-o brăzdase toată
    căci pe fruntea-nsângerată
    o cunună era, roată
    numai spini.

    Iar în palme şi-n picioare
    răni de cui.
    O, şi-atunci plin de mirare
    mi-am adus aminte care
    e Străinul din cărare.
    Când mă-ntorc, o Doamne Mare
    nu-L văzui.

    … Dar de-atunci când trec prin sate
    ori prin lunci
    şi văd cruci zăcând uitate
    mie-mi pare că pe toate
    stă Iisus plângînd în coate
    multa lumii răutate,
    ca atunci.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.