”Am impresia că, întâmplător sau nu, se creează o atitudine similară cu ceea ce a fost în urmă cu patru ani. Crearea unei atmosfere ca în 2012, când Ovidiu Creţu a fost lăsat să recâştige Primăria Bistriţa. Circulă vorbe, ştiri, discuţii, tot mai des, că nu există alţi candidaţi. Ca şi atunci. Cred că Ovidiu Creţu râde bine. Bistriţa totuşi este un oraş de dreapta, iar chestiunea asta cu lipsă de candidaţi îi place de minune. Foarte mulţi ştiu că sunt interesaţi ca lucrurile să rămână neschimbate şi sunt foarte vocali în public. Bistriţa, din nefericire, a revenit foştilor comunişti. Ei o conduc, fie că vorbim de Primăria Bistriţa, Prefectură, Consiliul Judeţean. Nu am o problemă cu generaţiile, dar după 25 de ani am crezut că cel puţin în conducerea instituţiilor şi a partidelor aceste personaje cel puţin se vor rări, însă am impresia că acum mă sufocă mai tare. Anul viitor este nevoie de o reformă profundă, iar unul din puncte este acesta”, a scris Alin Seserman pe Facebook.
El a adăugat că ”Ovidiu Creţu a făcut câteva lucruri bune pe care era firesc să le facă, fiindcă de aceea e primar, şi foarte multe lucruri pe care trebuia să le facă şi nu le-a făcut”: ”Astăzi, oraşul este asfixiat de evenimente şi nevoi inventate, viziunea primarului este în toate, orice propunere care vine din altă direcţie este anihilată şi eliminată de majoritatea personală din consiliu a acestuia, iar cetăţenilor li se cântă săptămânal un refren cu realizările conducătorului. Însă, tot astăzi, se simte nevoia unui proiect nou pentru oraş”.
Seserman a menţionat că ”PNL nu va câştiga Primăria Bistriţa numai dacă nu va vrea”. ”Voi începe să lucrez la un nou proiect pentru oraş şi la un document alături de alţi colegi, cărora o să le propun acest lucru. PNL nu va câştiga Primăria Bistriţa numai dacă nu va vrea. Electoratul este în faţa partidelor şi a politicienilor. Cetăţenii au crezut mai mult decât noi în Klaus Iohannis, au reacţionat mai rapid la votul din Senat privind imunitatea, au încredere în PNL în proporţie de 50%, mai mult decât simpatizanţii noştri. Noi trebuie să facem câteva lucruri simple pentru a le consolida încrederea. La Bistriţa, ca şi în alte părţi, vor să vadă un program bun şi un candidat bun. Cetăţenii vor ce vrem şi noi. Vrem străzi bune, şcoli sigure şi locuri de muncă. Vor evenimente culturale, dar nu toată ziua cineva să cânte la cort. Avalanşa şi repetitivitatea evenimentelor a dus la banalizarea lor, tocmai prin numărul mare, prin densitatea lor. Vrem să scoatem din faliment sportul bistriţean. Vrem pe strada Zefirului, în locul centralei termice care rugineşte, o zonă verde, vrem refaţadizarea centrului istoric şi îngroparea cablurilor care atârnă pe pietonal. Vrem să spunem stop haosului din urbanism şi documente de planificare urbană, vrem să dăm viaţă zecilor de foste puncte termice care ne deformează imaginaţia dacă mai stau mult aşa. Vrem lucruri normale. Cine să le facă? Un nou primar, cu viziune modernă şi receptiv la nou şi o majoritate în consiliu transparentă şi nu pestriţă aşa cum e astăzi. Şi mult entuziasm”, a adăugat consilierul local PNL.
Care e primarul ala nou cu o viziune moderna ….bla..bla…bla….? Care ? Hai arata-l dl. Alin. Hai ca asteptam sa ne radem putin.curaj.
Aveti dreptate d-le consilier. Problema este ca D-voastra si alti cativa bine intentionati faceti parte dintr-un PNL in care se regasesc oameni precum Ioan Oltean. Unul care a facut mult rau orasului, judetului si tarii. Si care continua, deocamdata, sa vorbeasca in numele noului PNL. D-voastra aveti foarte multe atuuri in a fii un candidat castigator. Va doresc succes in demersurile D-voastra
Nici in 100 de ani nu il puteti bate pe Cretu! Si asta pt ca primarul pus de voi, Vasile Moldovan nu a facut nimic pt oras, decat pt el personal. In schimb, Cretu face zi de zi ceva, vedeti doar parcul in legatura cu care ati urlat ca disperatii ca nu e bun! Cretu e un om responsabil , care nu vorbeste mult , dar munceste mult ! Voi ? Ce oferta aveti ? Curatati mai intai partidul de pietrele care va trag la fund si abia apoi vorbiti !
Pentru lingaii lui Cretu, iubitori de struti si mere de plastc carcotasi cu memorie scurta:
In mandatul lui Vasile Moldovan sunt aduse doua firme cu capital strain in Bistrita: Leoni si Roseyarns. Strada Liviu Rebreanu, devine pietonal. Sunt reabilitate 36 de strazi aproape simultan. se construieste cartierul ANL Subcetate, se finalizeaza Scoala Generala nr.6, se reabiliteaza interiorul primariei, si se construieste Capela de pe strada Tarpiului. Dupa cel de-al doilea mandat, ca director de proiect cu finantare europeana (POS-Mediu) a finalizat constructiile pentru Sistemul de management integrat al deseurilor din Judetul Bistrita-Nasaud, primul de acest fel din tara. Din pacate, cei de acum nu au fost in stare sa-l puna complect in functiune.
Farisei fatarnici… va contraziceti voi pe voi!!! uitati cum criticati voi… ce ati implementat voi!!!!
http://www.timponline.ro/urite-vitalia-este-incapabila-si-ineficienta-sa-se-planga-mai-putin-de-ce-nu-ii-dam-in-judecata/
Tot ceea ce isi doreste Alin, ca vezi doamne noul proiect pentru Bistrita, sunt investitii care se afla deja in lucru si sunt aprobate. Iar el stie acest lucru. E jenant sa iti faci campanie pe munca altora.
D-le mie mi-ar place un primar ca dumneata. Esti tanar, prezentabil, cu stiinta de carte. Orasul, cred si eu, are nevoie de o viziune mai proaspata.
Competitia e buna.
Dar ea trebuie sa aiba loc in propriul partid si mai apoi la alegerile locale.
D-le Ioan problema cu comunistii ce se afla la putere nu este una banala. Ei ar cam trebui sa-si vada de treaba in afara politicii ( si Oltean , si Tintean, si….si…gasiti multi daca sapati nici nu prea adanc). Spuneti ca Radu Moldovan „nu avea cum sa fie Membru PCR, a fost ca si tine membru UTC”. O fi fost domnia sa doar utecist, dar ce va faceti sa credeti ca si D-l Alin a fost utecist. Poate ca n-a fost si amestecul asta, intentionat sau nu, nu este corect. Ia intrebati-l si sa vedem daca a fost sau nu. Cred ca d-l Seserman chiar vrea sa sublinieze ca face parte dintr-o alta generatie ce nu are legaturi cu trecutul asta sinistru si care a cam deformat foarte multe minti. Poate ca domnia sa, ca multi altii, chiar vede altfel. Si eu cred ca oameni ca Oltean, Tinteanu & co gandesc si se comporta ca niste comunisti, caci asa s-au format. Ei nu inteleg ca timpul lor a expirat ca ei sunt depasiti si sunt frane in dezvoltarea tarii.
Comunismul este in pnl cu Olteanu la conducere ! Stiu oare de ce am plecat de la pdl si nu mai vreau sa aud de partid condus de Olteanu ! Ești la fel alin un comunist ca si tuta oltean , si alți !
Ba voi chiar sunteti nebuni ? De mai castiga O. Cretu un mandat, va puteti lua adio de la copaci si iarba. Daca nu aveti chef sa candidati, va spun ca PER isi pregateste doi dintr-o lovitura. Avem in vedere sa trimitem in lupta ori pe Toniuc, ori pe Balan. Ei ce ziceti ? Va mobilizati ?
un vot pentru Toniuc
Balane, lasa tu Sirioara si vezi ca pana una alta esti bistritean. Ai fi bun de candidat , lasa dracului bufnitele tale acolo in parc, ori adale la primaria Bistrita sa cante in consiliul local.
verzii o intrat in campanie. Ar fi tare sa le spargeti gasca. Parca asa va era scris pe benere ?
te votam domnule BALAN
Comunismul este o chestiune e mentalitate si nu are nici o legatura cu varsta. Se intalneste atat la batrani cat si la tineri. Nostalgicul Cretu era hotarat sa aduca la Bistrita statuia unui lider comunist chinez spre indignarea oamenilor normali la cap. Pe de alta parte nu trebuie uitat spectacolul grotesc din 20 septembrie de lansare a candidaturii lui Ponta pe Stadionul National dupa model nord-corean, care l-a infuriat atat de tare pana si pe Vadim Tudor, incat în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2014 a publicat in ziarul „Tricolorul” un poem intitulat „MR. PÎRŢ ŞI CURVA POPII”, a fost o prima gafa PSD-ista de proportii.
Exact asta vroiam să spun și eu, mentalitatea nu ține neapărat de vârstă sau generație. Avem, din păcate, o mulțime de exemple (mai ales în politică) de oameni relativ tineri care au preluat vechile metehne de la înaintași. Cred că anume sunt promovați tineri manipulabili, lipsiți de viziune și virusați de obieciurile de gașcă și populisme. Sunt și excepții, dar puține.
Domn Balan, facem partidul pescarilor la Bistrita. ?le rupem gura la toti.
nu-mai penelul lui oltean sa nu fie
Intotdeauna castiga primaria cine trebuie pentru sistem.
Orasul si cetatenii lui nu conteaza niciodata.
Alin Seserman….noul presedinte al PNL Bistrita…….in timpul lui se va dubla consumul de portocale în Bistrița….PORTOCALUL ZBURATOR…..
Acum un an jumate populatia il vedea presedinte pe Crin Antonescu si cealalta jumatate pe Ponta . A iesit Iohannis . Exact la fel e si la Bistrita acum . Se pomenesc nume : Tuta , Hangan , Vasile Moldovan , Sasarman , Cretu , etc . Primar va iesi Liviu Rusu Mihai .
Cred că Liviu Rusu e una dintre variantele prin care PNL poate pierde la anul alegerile în oraș. Una dintre puținele.
Nici vorba…pun pariu ca primarul va fi in premiera un ecologist.