Cultură

”Săpături şi altoiri”, tema ”Mărului de Aur 2015”. Cine sunt câştigătorii concursului de epigrame

"Săpături şi altoiri" este tema ediţiei din acest an a concursurilor de creaţie literară, respectiv grafică satirică de la Festivalul de satiră şi umor ”Mărul de Aur”, ajuns la ediţia a XXXI-a. Peste 80 de autori au trimis lucrări literare, iar juriul prezidat de George Corbu a desemnat câştigătorii. Iată care sunt aceştia:

Cea de-a Alexandru Catcauan Marul de AurXXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Satiră şi Umor Mărul de Aur este mai sărac în secţiuni, organizatorii renunţând la concursul de interpretare.

În schimb, Revista „Bobârnacul”, fondată în 1878 de I.L. Caragiale, Alexandru Macedonski şi alţii, revitalizată de Alexandru Misiuga, a ajuns la maturitate, acesta fiind al 18-lea al apariţiei sale noi, într-o formă grafică deosebită.

„Din fericire sunt mulţi care scriu în continuare literatură umoristică şi nu doar români. La această ediţie avem la cele două secţiuni de creaţie literară şi grafică satirică şi peste 80 de autori care au intrat în competiţie. Tema acestui an este Săpături şi altoiri şi la grafică, şi la literatură. La grafică ne bucurăm de prezenţa maestrului Ştefan Popa Popa’s cu salonul internaţional. În paralel, am instituit regula să invităm şi un alt grafician care să facă o expoziţie, iar anul acesta am invitat un foarte bun grafician din Târgu Mureş. E vorba de Gabriel Rusu”, a spus directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, Alexandru Câţcăuan pentru Timp Online.

Concursul de creaţie l-a avut preşedinte al juriului pe George Corbu, iar cel de grafică satirică pe Ştefan Popa Popa’s , câştigătorii fiind recompensaţi cu premii totale de 3000 de lei graţie finanţării primită de la Primăria Bistriţa.

Premiul întâi la creaţie literară l-a câştigat Ion Petru Gîrda din Cluj-Napoca, premiul al doilea Ioan Fîrte Adi din Baia Mare, iar premiul al treilea Vasile Larco din Iaşi. Menţiuni au luat Constantin Tudorache din Ploieşti, Laurenţiu Ghiţă din Bucureşti Nicolae Zărnescu din Slatina, Ioan Filimon din Alba Iulia, Vasilica Ungureanu din Buzău, Alexandru Ticlea din Bucureşti şi Gheorghe Bâlici din Chişinău.

Ion Petru Gîrda a impresionat juriul cu epigrama „vis”: „Oare pot, „săpând” extatic,/Să sporesc al meu tezaur,/Altoind pe un păr tomnatic/ Mărul bistriţean de Aur?”

„Au existat vremuri în care am organizat de unul singur festivalul, dar nu m-am lăsat nici atunci când mi-a fost greu. Anul trecut, Primăria Bistriţa prin domnul primar Ovidiu Creţu a pus umărul şi a salvat festivalul. Altfel lăsam armele jos. Anul trecut, Primăria Bistriţa a pus mărul auriu în faţa clădirii noastre şi atunci am început să prind curaj că acest festival este salvat. Fără finanţarea Primăriei nu am fi reuşit să organizăm ediţia din acest an”, a spus el.

Sâmbătă, începând cu ora 10.30 se va discuta cu seriozitate despre umor la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Bistriţa, iar de la 17.30, în Teatrul de vară, va fi festivitatea de premiere a câştigătorilor, gala laureaţilor, un spectacol susţinut de grupul Vouă şi un recital al Magdalenei Puşcaş.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.