Am văzut aseară la o televiziune naţională un grup de tineri din Bistriţa-Năsăud care campase la Mănăstirea Nicula. Probabil că nu au găsit alt pretext mai bun să o tulească de acasă, iar motivul evlavios inventat a fost „mană cerească” pentru ei. Părinţii nu au mai putut de bucurie că odraslele lor, în loc să vrea la discotecă, preferă la mănăstire şi le-au dat drumul să plece în pelerinaj bucuroşi nevoie mare. Nu ştiu ce au înţeles adulţii când i-au văzut la televizor pe adolescenţii care spuneau că se „roagă” pentru bac-ul care vine peste vreo doi ani, dar era clar ca lumina ochilor şi din râsetele pe care abia şi le mascau, de ce s-au dus: ca să se distreze în gaşcă. Faptul că i-a băgat în seamă un reporter şi „se văd la televizor” a fost pentru ei cireaşa de pe tort.
Astăzi vor mai pleca spre aceeaşi mănăstire mulţimi de oameni din toată ţara, inclusiv de la noi din judeţ. La prima vedere, tabloul văzut de sus pare unul frumos, mai ales că aceleaşi televiziuni vor avea grijă să ţină cadrul pe bunicuţe în costume populare, cu busuioc în mână, cu ochii ridicaţi spre cer, rostind rugăciuni şi făcând cruci după cruci. Ştiu foarte bine lucrul acesta fiindcă ani la rândul am făcut la fel. Din păcate însă, aceste bunicuţe devin o raritate. Mănăstirea Nicula e populată zilele acestea mai degrabă cu oameni care nu au nicio treabă cu spiritualitatea. Ei merg acolo din inerţie fiindcă aşa au făcut-o părinţii şi bunicii lor, pentru că le-a spus preotul din sat sau pentru că se duc vecinii. Unii cred că îşi rezolvă toate problemele cu „Cel de Sus” dacă străbat distanţa între Gherla şi Nicula pe jos şi apoi dau câteva ture în „coate şi genunchi” în jurul bisericuţei de lemn. Au auzit, unii nici nu ştiu de unde, că, în felul acesta adună „trandafiri în grădina Maicii Domnului” care se va ruga pentru ei după ce ei vor face tot acest efort fizic. Nu contează că pe drum se opresc, trag câte o ţigară, aruncă ambajalele de la mâncarea de post în iarbă şi chiştoacele unde li se termină tutunul, nu e absolut deloc important că au împins o bunică ce abia se târa, că au călcat pe cineva pe mână şi i-au zdrobit degetele. Important e câte ture au făcut în jurul bisericuţei. Cu cât sunt mai multe, cu atât păcatele lor vor fi şterse şi ei mântuiţi.
Alţii stau cu orele la cozi să se închine la icoana Maicii Domnului – la care poţi ajunge fără niciun efort tot timpul anului, mai puţin acum – unde nu acceptă în ruptul capului să sară cineva rândul. Pe vremuri, la un hram, am încercat să filmez în timp ce se închina o bunică îmbrăcată în costum popular – din categoria celor pe care le veţi vedea zilele acestea la tv, o raritate, de altfel – şi cum biata era foarte departe de icoană, iar eu mă grăbeam să transmit imaginile, am rugat-o să vină în faţă. Atât mi-a trebuit! Gloata de evlavioşi era cât pe ce să mă linşeze. Am dedus din comportamentul respectivilor că au convingerea potrivit căreia în rai e un număr limitat de locuri, precum scaunele cumpărate de unii în biserici. Cine nu a stat la rând sau nu a dat bani trebuie să-şi ia gândul că va trece de porţile păzite de Sfântul Petru care probabil că, în mintea lor, verifică numere de ordine şi chitanţe.
La fel şi la coada cu scris pomelnice. Acolo cred că spălarea pe creier e şi mai profundă. Unii aşa-zis pelerini cred că, dacă dai bani mai mulţi, călugării se roagă mai intens pentru tine şi eşti iertat înaintea altora care au dat doar un amărât de leu. Numai că, prin mediile monahale, circulă un soi de glumă despre care eu cred că e foarte aproape de adevăr. Un călugăr a adunat la hram mii de pomelnice şi, pentru că erau atât de multe, le-a pus într-un sac, s-a aşezat obosit pe el şi s-a rugat aşa: „Doamne, iartă-i pe toţi cei din sac!”.
O altă categorie de „pelerini” e cea care vine la mănăstire ca să-şi cumpere diverse obiecte cum ar fi: breloc având imprimată icoana Maicii Domnului, brăţară cu icoane mici, brăţară de picior având cruci peste cruci, lănţişoare mari, mici, inele cu cruce, pungi cu turla mănăstirii, toate, evident, sfinţite. Ce găseşti zilele acestea de la Gherla până la Nicula şi în jurul mănăstirii e echivalent cu cantitatea de marfă dintr-un hipermarket adevărat. Nu veţi vedea nici bonuri fiscale, nici oameni care să ceară rest, dar veţi întâlni zeci de ciudaţi îmbrăcaţi în negru – chiar şi pe căldura asta – care pretind a fi călugări trimişi de mănăstirile lor în construcţie să apeleze la milostenia poporului român drept credincios ca să se finalizeze Casele Domnului. Nu vor spune „mulţumesc” dacă primesc bani de la aşa-zişi ctitori, ci „Doamne ajută!”. Ce-i drept, îi cam ajută din moment ce reuşesc să prostească atât de multă lume.
Pe vremuri, lumea mergea la mănăstire, de hram, şi pentru ca să îşi întâlnească „vlădicul”, mai marele bisericii, pe care nu îl vedea credinciosul de rând decât cel mult o dată în viaţă, dar îi auzea zi de zi numele pomenit la slujbă. Să fii în preajma lui şi să te binecuvânteze făcând semnul crucii pe capul tău era mare lucru cândva. Acum însă nu e săptămână în care episcopul să nu vină de două-trei ori având de-a dreapta lui sobor de politicieni. Să ajungă mitropolitul să sfinţească o monstruozitate de marmură de pe mormântul unui fost primar mi se pare apogeul banalului şi culmea în materie de „atât de jos s-a putut ajunge?”. Să te mai îmbulzeşti şi la Nicula să ajungi în preajma lui când l-ai văzut chiar ieri în parohie străjuit de şefi de partide şi parcă te-a scârbit cumva tabloul?
Iisus spune : ” Eu mila voiesc si nu jertfa” . Fiecare are dreptul sa creada ce vrea el . Daca te jertfesti in coate si genunchi sau daca bagi foame ( crezand ca postesti ) pana lesini e treaba fiecaruia . Bunatatea inimii invinge orice , Dumnezeu iti cere o inima buna , nu foame si nici genunchi zgariati .
Adevarat , adevarat , adevarat ! Imi place
In loc de comentariu, mai bine poezia RASAI ASUPRA MEA, de Mihai Eminescu:
Rasai asupra mea, lumina lina,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioara;
O, maica sfânta, pururea fecioara,
In noaptea gândurilor mele vina.
Speranta mea tu n-o lasa sa moara
Desi al meu e un noian de vina;
Privirea ta de mila calda, plina,
Induratoare-asupra mea coboara.
Strain de toti, pierdut în suferinta
Adânca a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.
Da-mi tineretea mea, reda-mi credinta
Si reapari din cerul tau de stele:
Ca sa te-ador de-acum pe veci, Marie!
În Belgia, țară cu o populație majoritar catolică, s-a statuat prin Constituția din 1831 (socotită ca fiind una dintre cele mai moderne ale momentului și din care s-au inspirat și constituțiile ulterioare ale României) un compromis între Biserică și politicienii cu viziuni mai liberale (orientare laicistă) prin care erau fixate legăturile dintre Biserică și stat. O separare totală între cele două nu s-a realizat, dar s-au stabilit o libertate și o independență a uneia față de cealaltă. Prin Constituția napoleoniană, la articolul 181, era stabilit că statul va suporta cheltuielile pentru salariile și pensiile clericilor de la bugetul de stat. Statul finanțează construcția și repararea edificiilor cultelor religioase, precum și facultățile de teologie în proporție de 100% pe cele catolice și 60% pe cele protestante. Prin același articol se stabilește că statul va suporta cheltuielile nu numai pentru personalul clerical, dar și pentru laicii care își desfășoară activitatea în cadrul Bisericii. În Grecia, fondurile pentru construcția, întreținerea și restaurarea lăcașurilor de cult vin direct de la bugetul de stat. Acordarea acestor fonduri se întemeiază pe deciziile Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei, ratificate de Sfântul Sinod și publicate în Monitorul Oficial al Greciei. Statul suportă cheltuielile legate de plata salariilor personalului bisericesc și a pensiilor celor aflați în această situație, a cheltuielilor legate de școlile pentru instruirea personalului bisericesc, salarizarea profesorilor de religie. Luxemburgul este cel mai mic stat din cadrul UE, cu o populație în proporție de 90% catolică. Legislația principatului a fost influențată de cea belgiană, Constituția din 1831 fiind folosită drept model la întocmirea propriei legislații, chiar și în ceea ce privește legătura între Biserică și stat. Prin articolul 19 al Constituției este garantată libertatea religioasă, iar prin articolul 126 este stabilită plata celor care își desfășoară activitatea în cadrul Bisericii (clerici și laici) ca fiind suportată de bugetul de stat, precum și plata cadrelor didactice de la seminarul preoțesc ce există în principat. Toate comunitățile religioase recunoscute de stat ca asociații de drept public sunt scutite de la plata impozitelor. Susținerea financiară de către credincioși O altă formă de susținere a Bisericii sau a comunităților religioase, în general, este prin intermediul colectelor sau donațiilor benevole. În timpul Revoluției Franceze au fost naționalizate câteva dintre proprietățile Bisericii pentru a putea fi acoperită o parte a deficitului bugetar. Napoleon a încercat să restabilească pacea între stat și Biserică și a semnat un Concordat împreună cu papa Pius VII la 15 iulie 1801. Prin acest document, statul francez se angaja să suporte cheltuielile bisericești, ceea ce însemna salarizarea personalului clerical, întreținerea și construirea edificiilor necesare cultului. La 9 decembrie 1905 însă, a fost adoptată legea prin care se stabilea separarea dintre Biserică și stat. În aceste noi condiții, recunoașterea de către stat a cultelor religioase și finanțarea acestora nu mai erau de actualitate. Prin Constituția din 1958 se stipula clar că republica nu recunoaște, nu plătește sau nu sprijină vreun cult. Astăzi, 75% din veniturile bisericești ale cultelor ce își desfășoară activitatea în Franța provin din colecte și donații. Cealaltă cotă de 25% vine din contribuția benevolă a credincioșilor, care este plătită de aproximativ 45% dintre membrii Bisericii Catolice și constă într-o proporție de 1% din venitul unei persoane. Biserica anglicană din Țara Galilor și cea din Irlanda de Nord nu sunt recunoscute ca biserici naționale, ci doar cea din Anglia, care o are pe regină drept cap al ei. Sprijinul financiar al statului, chiar dacă nu este considerabil, se îndreaptă doar spre aceasta din urmă, care trebuie să se întrețină și din fonduri proprii. În spirit caracteristic englezesc, contribuțiile sunt benevole, dar totuși obligatorii (voluntary-but due). În Olanda, Constituția stabilește separarea între stat și cultele religioase, dar acest lucru nu înseamnă că nu există relații de colaborare între cele două părți. Astfel, din 1983, statul olandez suportă cheltuielile legate de salariile și pensiile personalului clerical. Aceste cheltuieli și ajutorul financiar acordat Bisericii sunt văzute ca o compensație pentru trecerea bunurilor și averilor Bisericii în proprietatea statului petrecută în secolul al XVIII-lea. Statul suportă cheltuielile de întreținere și restaurare a monumentelor istorice. Acordarea acestui ajutor s-a bazat pe o lege specială în acest sens, adoptată de Parlament în anul 1962. În anul 1975 a fost adoptată o lege prin care se acordă sprijin financiar și pentru construcția de moschei, dar ulterior ambele au fost abrogate. În prezent, conform legii în vigoare în Olanda, guvernul poate sprijini construcția de noi lăcașuri de cult pentru uzul cultelor religioase recunoscute, atunci când crede de cuviință și în cuantumul pe care îl dorește. Impozitul eclesial și alte sisteme de sprijinire a cultelor Sistemele fiscale din Austria, Germania, Elveția, Țările Scandinave, Spania și Italia reprezintă o altă modalitate de sprijinire a cultelor religioase de către stat. Austria este singura țară în care cotizația cetățenilor pentru cultele religioase este obligatorie. Acest lucru intră sub incidența legii privind cotizația religioasă din 1 mai 1939. Îndreptățite la primirea fondurilor obținute prin contribuția cetățenilor sunt Biserica Romano-Catolică, Biserica Evanghelică (inclusiv cea luterană și reformată) și Biserica Veche Catolică. La toate aceste confesiuni creștine se adaugă și comunitatea iudaică. Sumele obținute rămân la comunitățile religioase de la care sunt strânse, într-un anumit procent, iar restul se îndreaptă către organizațiile superioare ale bisericilor respective. Pe lângă această modalitate de finanțare, mai există în Austria și alte scutiri de ordin financiar acordate Bisericii: scutirile de impozite, plata salariilor profesorilor de religie și subvenționarea școlilor confesionale private ale Bisericii. Sistemul german de impozitare este considerat a fi unul reprezentativ pentru tema abordată aici. Sistemul de impozitare eclesial își are rădăcinile pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, când statul, care până atunci suporta cheltuielile de finanțare ale Bisericii, a realizat că aceste costuri sunt prea mari. Această mișcare a corespuns și cu evoluția lucrurilor pe linia separării dintre Biserică și stat, totul începând cu exproprierile proprietăților eclesiale din 1803, în urma cărora principii germani care au intrat în posesia acestor proprietăți și-au luat angajamentul să suporte cheltuielile Bisericii, dar acest lucru a funcționat doar până la sfârșitul secolului. Acum, statul german suportă cheltuielile de personal ale autorităților bisericești superioare, lucrările de reconstrucție și întreținere ale unor clădiri ce aparțin unităților bisericești. Faptul că statul suportă cheltuielile pentru personalul angajat pentru asistență religioasă în închisori, cămine de bătrâni și pentru profesorii de religie din școli nu este perceput ca o scutire financiară, ci ca o obligație a statului, care trebuie să asigure posibilitatea exercitării dreptului la libertatea religioasă (în cazul orelor de religie din școlile publice, statul asigurând prezența religiei confesionale ca disciplină obligatorie). În Elveția, este perceput impozitul eclesial, a cărui colectare diferă de la un canton la altul. O excepție privind acest impozit o reprezintă cantoanele Vaud, Geneva și Neuchatel. Pe lângă impozitul amintit, în unele cantoane există parțial contribuția autorităților cantonale la plata salariilor slujitorilor, a conducerii Bisericii și la întreținerea imobilelor aflate în proprietatea unităților de cult. În Țările Scandinave există o formă de impozitare pentru Biserică, favorabilă Bisericilor considerate naționale. În Suedia, din anul 2000, sistemul de impozitare favorizează toate comunitățile religioase înregistrate și recunoscute de stat. Aici nu este recunoscut sub numele de impozit bisericesc (Kirchensteuer/ Kyrkjoskatt), ci ca taxă bisericească (Kirchenabgabe/Kyrkjoovgift), dar e percepută la fel ca toate impozitele. În Danemarca, Biserica Națională Luterană este finanțată în totalitate de către stat. Pe lângă aceasta, există și impozite bisericești locale, care înseamnă virarea unui procent de până la 7% din venituri, perceput ca orice impozit local. În Finlanda, ambele confesiuni naționale (Biserica Luterană și cea Ortodoxă) au posibilitatea perceperii impozitului din rândul credincioșilor lor (asemenea Elveției, și aici se percepe impozit de la persoanele juridice). Pe lângă acest ajutor, cele două confesiuni, ca de altfel toate celelalte existente și recunoscute pe teritoriul finlandez, beneficiază de scutire de la plata oricărui fel de impozit. Norvegia nu are un impozit pentru Biserică. Biserica Luterană este Biserica ei națională, aceasta fiind susținută total de către stat din punct de vedere financiar. Comunitățile locale sunt responsabile pentru întreținerea și construcția imobilelor cu scop eclesial. În Polonia, a fost realizat un ‘fond bisericesc’ în urma semnării Concordatului cu Vaticanul. După căderea comunismului, acest fond a fost sprijinit substanțial de la bugetul de stat, iar în ultima perioadă s-a pus problema introducerii unui impozit eclesial la fel ca în alte țări europene, dar ideea nu s-a concretizat. În Ungaria s-a dorit implementarea sistemului de redirecționare a 1% din impozitul datorat statului către culte, dar s-a dovedit că doar 10% din populația țării, reprezentând persoanele care frecventau serviciile religioase, au folosit această oportunitate. În aceste condiții, pentru întregirea sumelor necesare cultelor religioase din Ungaria s-a revenit și la ajutorul din partea statului, acordat sub forma unor subvenții. La vecinii noștri bulgari nu există impozit pentru cultele religioase (sau impozit pe religie). O modalitate de finanțare sunt veniturile proprii obținute de culte prin donații sau contribuții benevole. Pentru ca aceste venituri obținute direct de către culte și subvențiile din partea statului să scadă, printr-o hotărâre de guvern nr. 11/22.01.1954, Biserica Ortodoxă a primit dreptul exclusiv de comercializare a obiectelor de cult. Prin Legea cultelor din Bulgaria, la articolul 28 se prevede posibilitatea cultelor de a obține fonduri din partea statului pentru construirea sau restaurarea imobilelor de care au nevoie pentru desfășurarea serviciilor religioase sau pe care le dețin și trebuie restaurate. În Croația nu există un impozit, dar Biserica Romano-Catolică, majoritară în această țară, are la nivel de parohie o taxă benevolă, numită ‘lukno’, pentru salarizarea preotului, iar taxa este de aproximativ 13 euro pe an pentru o persoană. Biserica Romano-Catolică primește, de altfel, și sprijin din partea comunităților din alte țări. După 2001 a intrat în vigoare un nou Cod Fiscal prin care s-a stabilit ca Biserica să primească 185.000.000 kuna (aproximativ 24.500.000 euro) anual pentru a putea construi sau întreține lăcașuri de cult și pentru cheltuieli administrative. În Letonia, cultele religioase au dreptul, conform articolului 15 din Legea cultelor, să desfășoare activități economice, dar pentru achitarea datoriilor sau contactarea de eventuale credite, cultele nu pot gira cu imobilele aflate în proprietatea lor. Cultele au dreptul de a cere ajutor financiar din partea statului, prin autoritățile responsabile cu problema cultelor și cu aprobarea Ministerului de Finanțe. Aceste fonduri pot fi cerute pentru acoperirea diverselor cheltuieli (chiar și pentru construirea bisericilor) sau pentru ajutoare umanitare. Pe lângă aceste ajutoare se adaugă posibilitatea persoanelor fizice și juridice de a dispune de până la 20% din impozitele datorate statului, pe care le pot dirija spre cultele religioase. În Lituania, Biserica s-ar putea administra din fonduri proprii, dar fără ajutoarele din partea statului activitatea sa în societatea civilă ar fi modestă. În acest sens, statul acordă prin bugetul național, cultelor recunoscute la nivel național, sume de bani, proporțional cu numărul credincioșilor. Majoritatea fondurilor merg la construcții, renovări și întrețineri de lăcașuri de cult, dar și pentru centrele bisericești pentru cateheză, familie și tineret. În Estonia, cultele religioase au statut de organizații non-profit și în consecință sunt absolvite de la plata taxelor. La nivel național nu există un impozit pe religie, dar anual există o sumă de bani care se acordă de la bugetul de stat către Consiliul Estonian al Bisericilor, din care fac parte nouă culte religioase. Această sumă este alocată fiecărui cult, direct proporțional cu numărul credincioșilor. Având în vedere că o parte a clădirilor care se află în proprietatea cultelor sunt monumente istorice sau de artă, statul estonian sprijină fiecare cult în parte în funcție de numărul și importanța clădirilor, pentru renovarea și întreținerea acestora. – See more at: http://basilica.ro/cum-este-finanata-biserica-in-alte-state-europene-66739.html#sthash.7pmf6iNZ.dpuf
Nu mai e mult pana cand seful statului va fi si mare preot, impozitele vor fi plătite catre BOR, primarii vor fi si preoți,legiile se vor numi canoane si va fi mai multa strictețe ca in statul islamic.nu sunt in masura sa arunc primul cu piatra dar atunci cand folosesti credinta doar pentru a aduna averi si a nu da importantă la fapte, nu cred ca este bine.
Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă……..asta este….ortodocșii la mănăstire la Nicula …penticostalii pe terenul de fotbal din Bistrița cu Speranța…..fiecare e liber să meargă unde dorește și îl trage inima și se simte el bine…..
Dna Sabău…astept cu interes sa publicati o culegere cu toate articolele dvs din Timp Online. Cu comentariile pertinente… sau nu…dvs alegeti.
e free country fiecare alege sa merga la pelerinaj sau NU
Eu nu, dar nu te poti impune, fiecare gandeste cum vrea, liberul arbitru ar trebui sa intervina, BOR e cancerul societatii, cand o sa apara adevartii nostrii creatori, o s adispara OPORTUNISTII ASTIA pana atunci STRANG BANI, PROSTESC LUMEA!
Dar uite ca adepti e FULL!
Stiati ca Sfânta Maria Mare prăznuită de creştini pe data de 15 august, este o sărbătoare de tristeţe pentru că pomeneste de Adormirea Maicii Domnului şi înaltarea Fecioarei Maria cu truplu la cer. Prin urmare, conform randuielilor bisericeşti, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfântă Maria Mare nu se spune „La mulţi ani” celor care poartă numele sfintei.
Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfântă Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.
Sabau Cristina cred ca esti pocaita
Nu cred!
Dar chiar si daca ar fi nu inteleg care este problema?
Pepe cred ca esti prost.
Inainte vreme doamna Cristiana nu dadea cu pietre dupa crestinii ortodocsi, vezi articolul http://www.timponline.ro/manastirea-nicula-isi-asteapta-de-azi-pelerinii/
Sau poate inainte vreme, pe cand Bashescu erea la putere, PDL-ul era prieten cu BOR, tu ii acultai pe popi cu gura cascata si-ti faceai o mie de cruci, doar te-ai declarat ortodocs la recensamant…
1. Este trist ca in Romania anului 2015 exista fundamentalism religios cu manifestari „de antipatie” intre culte.
2. BOR are si ea (ca si Vaticanul) problemele ei, spuse sau nespuse, si se afla undeva la jumatatea distantei intre institutie de cult si SC.
3. Enoriasii ‘adevarati’ simt nevoia sa epateze, sa se manifeste intr-un stil mai aproape de vremuri intunecate ale istoriei, iar relatia multora cu Dumnezeu nu prea are loc in propriul cuget ci in parada modei si a comportamentului original la biserica sau la manastire.
4. Probabil ca ideea juniorilor de 16-17 ani de a-si face de cap in gradina manastirii este, pentru ei, una ‘incitanta’
5. Vorba cantecului: make your heart a better place!
d cristiana(anul trecut am gresit si v,am spus cristina),iar spuneti „cuvinte frumoase” despre Manastirea Nicula,locul linistii de altadata,locul in care v,ati plecat genunchi in fata Icanei Maicii Domnului…astazi se folosesc pietre…oare cum priviti spre chipul Maicii Domnului…?
aveti libertatea sa vdeti ce vreti…eu vad pe Maica Domnului,mama Celui care ma va judeca…si am nadejde ca v.a mijlocii pt mine…
eu am nevoie…poate d voastra nu aveti…mai ales,dupa cum ati spus,am fumat…
va multumesc pt recomandare,va raman recunoscator…
…o sa merg sa-mi caut un medic,dar inainte de asta merg sa-mi plec genunchii in fata Icoanei Maicii Domnului…
Draga „EU”, dar slujitorii BOR, marii afaceristi ai timpurilor noastre,cum mai pot privi spre chipul Maicii Domnului?Cum mai pot intra in altar?
depinde de fiecare din noi spre ce privim,dar eu cred ca fiecare din noi privim prin ochii pe care-i avem…ochi au si albinele si mustele…
Am citi undeva cum Hemingway, ce era și un luptător al drepturilor negrilor, asista fără nici o reacție la manifestările rasiste ale unui client, din restaurantul unde se afla cu prieteni. Aceștia mirați de lipsa lui de reacție cer explicați. El răspunde – fiți cu milă, e un biet negru vopsit.